Marți,
28.10.2025
Parțial Noros
Acum
10°C

Verdict in cazul pacientului decedat dupa ce a cazut pe scari: brancardierul nu e vinovat, iar medicii primesc avertismente

Comisia de Etică şi Deontologie Medicală a SCJU Sibiu a hotărât astăzi, 4 mai, cum vor fi pedepsiţi responsabilii în cazul pacientului internat la Oncologie, care a decedat, după ce a căzut pe scări, în timp ce era dus la raze de un infirmier.

Astfel, în timp ce personalul medical care a avut direct legătură cu accidentarea pacientului, a primit ca pedeapsă un avertisment scris, medicul curant al bărbatului, respectiv medicul oncolog, a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 10% pentru o perioadă de trei luni şi desfăşurarea activităţii în afara secţiei.

„În acest sens, cercetarea cazului pacientului decedat a relevat un număr de deficienţe de respectare de procedură şi disciplină care au facilitat deznodământul nefericit cunoscut. Analizând cu atenţie aportul fiecărui angajat în managerierea cazului, Comisia a stabilit următoarele sancţiuni: avertismente scrise pentru medicul rezident de chirurgie, care se afla de gardă, medicul specialist de chirurgie, care se afla de gardă şi pentru asistentele din tura a doua de pe Secţia Oncologie. Şi reducerea salariului pentru o perioadă de trei luni cu 10% şi desfăşurarea activităţii în afara staţionarului (secţiei) pentru medicul curant al pacientului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă.

În ceea ce-l priveşte pe brancardierul care-l însoţea pe pacient la raze în momentul căzăturii, potrivit Comisiei „nu s-a putut dovedi o vină directă” a acestuia.

„Deşi nu s-a putut dovedi o vină directă a brancardierului care a însoţit pacientul, activitatea acestuia s-ar putea desfăşura în alt loc de muncă decât în secţie, în urma discuţiei ce va avea loc cu acesta”.

Bărbatul de 62 de ani, a cărui moarte a determinat o anchetă internă la Spitalul Clinic Judeţean, a decedat după ce a căzut pe scările spitalui, în timp ce se îndrepta spre o sala de raze, însoţit de un brancardier. În urma căzăturii bărbatul a fost transportat la Urgenţe unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian. În ziua următoare pacientul a fost externat, dar două zile mai târziu s-a prezentat la Urgenţe în stare gravă şi a fost internat la Neurochirurgie, unde a decedat după 72 de ore.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

una

Acum 13 ani

Verdictul contrazice logica infima.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus