Miercuri,
01.02.2023
Innorat
Acum
1°C

Ateliere pentru copii la ArtBoutique

În perioada 8 – 10 iunie, ArtBoutique se întoarce la Galeria Habitus din centrul Sibiului și nu vine singur, ci însoțit de frățiorul mai mic: ArtWorks. Atelierele educative ArtWorks se vor desfășura în aceeași perioada cu târgul de produse handmade, într-un spațiu amenajat la subsolul Bisericii Romano-Catolice din Sibiu, zilnic în intervalul orar 15:00 – 17:00. Participanţii vor fi îndrumaţi de un profesor coordonator cu studii în domeniul artelor plastice. Casandra Vidrighin, artist plastic, îi va învăța pe copiii sau pe tinerii interesați cum să creeze obiecte decorative unice folosind materiale simple, pe care le are toată lumea acasă. Atelierul este destinat în special celor mici. Cei mari vor învăța de la Patricia Corcoveanu că cea mai frumoasă bijuterie e cea pe care ți-o faci singur. De la atelierul de bijuterii toate femeile vor pleca mai fericite, purtând o creație proprie în care au pus suflet și pricepere. Organizatorii vor pune la dispoziţie toate materialele necesare pentru realizarea tematicilor fiecărui atelier. Taxa de înscriere la atelierele pentru copii/tineri este de 15 lei iar înscrierile se pot face în limita a 20 de locuri/atelier. Atelierul de bijuterii va fi susținut pentru grupe de câte 10 persoane iar taxa de înscriere este de 50 de lei/atelier.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus