Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
25°C

1,5 milioane de euro investite in reteaua Profi Sibiu

1,5 milioane de euro este valoarea investițiilor făcute de Profi în cele șase magazine închiriate pe zece ani de la AlComsib, anunță reprezentanții lanțului de magazine. Chiar dacă siglele Profi au fost instalate pe magazinele din Sibiu la finele săptămânii trecute, deschiderea oficială a noului lanț de magazine va avea loc la sfârșitul lunii.

După negocieri care au durat aproximativ opt luni, șase magazine din fostul lanț Alcomsib au fost închiriate celor de la Profi în februarie anul acesta. ”La cele șase magazine am făcut, treptat, mai multe schimbări, acestea urmând să fie operate ca magazine integral PROFI de la data de 30 iunie. Am păstrat personalul și o mare parte din sortimentația AlComsib la care am adăugat gama de aproximativ 5.000 de produse ale magazinelor PROFI, know-how-ul și identitatea companiei”, spune Gabriel Pâslaru, reprezentant PR al Profi.
Potrivit lui, investiția totală în reamenajarea celor șase magazine din Sibiu a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Creșteri în vânzări

Potrivit reprezentanților Profi, conducerea lanțului de magazine are dorința de a extinde rețeaua la Sibiu, deocamdată fără a se putea vorbi de noi termene sau un număr estimativ de noi spații. În cele nici patru luni de la preluarea magazinelor (timp în care acestea au funcționat în continuare sub brandul AlComsib), cei de la Profi spun că sunt mulțumiți de rezultate. ”Am introdus politicile și experiența noastră, care se pare că funcționează dacă ne uităm la faptul că în cele trei luni de când le-am preluat, vânzările acestor magazine au crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut”, spune Pâslaru, fără a oferi, însă, date despre țintele propuse de Profi pentru Sibiu. ”De fiecare dată când o rețea națională preia una locală, planul de afaceri prevede o anumită creștere la care se ajunge inerent datorită puterii rețelei”, mai spun reprezentanții Profi.

Expansiunea continuă? Posibil

La finele lunii trecute, Profi România număra 118 magazine. Până la finele acestui an, intenția retailerului este de a mai deschide încă 25 de unități în România. Rețeaua ar putea fi extinsă și la Sibiu, dar, deocamdată, nu există cifre concrete în acest sens. ”Cu siguranță ne dorim asta, dar în momentul de față nu putem spune când se va întâmpla acest lucru sau câte noi magazine vom mai deschide”, adaugă Pâslaru. ”Rețeta” Profi urmărește amenajarea de magazine în spații comerciale existente, de minim 450 de mp în orașele cu cel puțin 10.000 de locuitori.

Investitori cu sediul în Polonia

Rețeaua de magazine Profi este deținută de fondul de investiții Enterprise Investors, cu sediul în Cracovia (Polonia). Potrivit cifrelor anunțate de polonezi, până acum cei de la Enterprise Investors au investit în România aproximativ 200 de milioane de euro. În afară de Profi Rom Food, cei de la Enterprise Investors mai dețin acțiuni la Macon Deva, la Siveco România și la SmarTree.

Al doilea retailer, într-un an

Înaintea celor de la Profi, pe piața din Sibiu au mai intrat anul trecut și cei de la Lidl, care au achiziționat cele două magazine Plus (întreaga rețea națională Plus a fost, de fapt, cumpărat) și au construit un nou magazin în prelungirea bulevardul Mihai Viteazul.  Zilele trecute, cei de la Lidl au deschis un nou magazin și în Mediaș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Veta

Acum 13 ani

E adevarat ca Alcomsib oferea angajatilor si bonuri de masa iar Profi nu ofera asa ceva? M-as angaja si eu casierita la ei, oare cat e salariul?
Raspunde

bosu

Acum 13 ani

vete din cite stiu ofera bonuri de masa cu cumparare di propile magazine alte relatri gasesti la magazine
Raspunde

popescu

Acum 13 ani

asteptam sa preluati si Minimax Cisnadie
Raspunde

Dani

Acum 13 ani

Ar fi bun un Lidl in Cisnadie, in locul Minimax-ului
Raspunde

Cristi

Acum 13 ani

Poate ne ofera Alcomsib (sau Gheorghe Aldea) o explicatie pentru sumele fictive imputate angajatilor/fostilor angajati, rezultate din pierderi umflate in urma inventarelor.
Raspunde

omdHorFALDuajcf

Acum 13 ani

Do you still have artwork for Nevada?? I would love to purcahse framed print. Back in December when I visited your site you were sold out of Nevada. Please tell me you have more.Thank you and have a very creative day.Beth Diflo
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus