Angajatorii sibieni din domeniile sanitar, asistenţă socială, transporturi rutiere şi servicii hoteliere şi restaurante s-au întâlnit, pentru a discuta cum se va desfăşura la Sibiu, Campania Europeană privind riscurile psihosociale la locul de muncă.
Campania îşi propune să conştientizeze angajatorii şi lucrătorii în privinţa riscurile psihosociale la locul de muncă şi importanţa evaluării riscurilor psihosociale.
„Noi efectuăm zilnic aproximativ 26 de controale, în primele cinci luni ale anului am controlat 2.178 de agenţi economici, ceea ce reprezintă 24% din totalul agenţilor din judeţ. Peste tot aproape descoperim o proastă organizare a locului de muncă, ceea ce duce la diminuarea productivităţii muncii şi la sporirea stresului. Iar multiplele probleme generate de stresul ocupaţional au dus la demararea acestei campanii”, a declarat inspectorul şef al ITM Sibiu, Szombatfalvi - Török Francisc.
În ultimii ani, una dintre provocările contemporane majore pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor o reprezintă riscurile psihosociale. Aceste riscuri pot afecta în mod direct sau indirect, atât sănătatea psihologică a lucrătorilor, cât şi cea fizică.
„Tulburările psihosociale - stresul, agresiunea, dominarea, persecutarea, umilirea, sinuciderea la locul de muncă, violenţa, hărţuirea apar atunci când există un dezechilibru în sistemul alcătuit din om şi mediul său de muncă iar angajatorul trebuie să identifice, să evalueze riscurile de securitate şi sănătate şi să stabilească măsuri de prevenire şi protecţie”, spun reprezentanţii ITM Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campania Europeană , Török Francisc
Vizualizari: 220
Ultimele comentarii
Acum 10 minute
Educatie! Contraceptie!
Acum 10 minute
Finch
Acum 29 minute
Asdfasdf
Acum 31 minute
Vivi Dragan
Acum 35 minute
Vivi Dragan