Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Neagu, back to work. Tranzactie de 7,5 milioane de dolari cu americanii

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe semnătura prin care liberalul Nicolae Neagu a luat în primire funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, că a și început să îmbine eficient pentru el administrația cu propriile afaceri. Omul de afaceri Nicolae Neagu a negociat în urmă cu jumătate de an, pe vremea când nu mai activa în primul eșalon politic, vânzarea terenului societății Metalcar al cărui acționar majoritar este, unui grup de investitori americani. La nici două săptămâni după ce Neagu a devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, iar americanii s-au întors pentru o investiție pe acest teren. Conducerea CJ Sibiu, reprezentată de preşedintele Ioan Cindrea şi vicepreşedintele Nicolae Neagu au discutat săptămâna trecută cu preşedintele şi vicepreşedintele Commercial Real Estate Financing Inc - fond de investiţii privat american, despre posibilitatea dezvoltării unui spital privat în judeţul Sibiu. ”Am avut o primă întâlnire cu reprezentanţii unui fond de investiţii american, specializat în finanţarea unor spitale, care intenţionează să deruleze un proiect major de dezvoltare a unui spital, destinat printre altele, pacienţilor care au nevoie de recuperare. Acum suntem în faza de analiză şi studiu, pentru această investiţie care, dacă se va concretiza, va fi făcută din banii fondului american, iar beneficiarii vor fi pacienţi sibieni, cu anumite probleme de sănătate. Eu încurajez orice investiţie care este utilă în judeţul Sibiu”, a declarat marţi, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean.

Fondul de investiții se numește Commercial Real Estate Financing, Inc. Și anunță pe site, la rubrica ”tranzacții în desfășurare” achiziționrea unui teren în România, în valoare de 7,5 milioane dolari. ”Acolo este o suprafață foarte mare de teren, undeva la aproape patru hectare. Prețul la această oră poate fi undeva la 60 de euro metrul pătrat, poate mai mult. Cred că ar fi vorba de 2,4 milioane de euro, un preț estimat, însă asta ține și de negocieri, pentru că fiind vorba de o suprafață mare de teren, atunci prețul pe metru pătrat ar putea scădea”, a declarat un agent imobiliar sibian. 
Legat de tranzacția lui Neagu se știa în Sibiu de câteva luni bune. ”Se știa de tranzacție, acum se așteaptă doar un ajutor din partea Consiliului Județean pentru ca lucrările să înceapă efectiv”, spun surse din PNL Sibiu.
Neagu a confirmat intenția americanilor și a dat de înțeles că negocierile sunt mai vechi. ”Este vorba de un proiect care va fi în dezbatere publică. Confirm în acest moment intenția unui fond de investiții american de a construi în Sibiu cel mai mare spital de urgență din România. Din ce date dețin în acest moment, s-ar putea să fie de unul din cele mai importante centre medicale din Sud-Estul Europei. Altceva nu putem confirma în acest moment, este o chestiune de confidențialitate. Acum suntem în faza de proiect, există o scrisoare de intenție. Probabilitățile rămân probabilități, în aceste moment vobim doar de ce există. Oricum, relația cu partenerii americani este mai veche”, a declarat pentru Turnul Sfatului, vicepreședintele CJ Sibiu, Nicolae Neagu.
La finalul mandatului său de senator în campania electorală din anul 2008, Nicolae Neagu promitea o clinică pentru recuperea bolnavilor care au suferit accidente cerebrale. Neagu a anunțat atunci acest proiect după o experiență personală, și credea că poate fi realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu și Biserica Ortodoxă. "Voi face un proiect anul viitor, pe o fundație care îmi va purta numele. Un spital de dimensiuni mai mici care va face recuperare pentru persoanele cu dizabilități, pornind de la curățenia sufletească", declara atunci Neagu. Senatorul a precizat că în viitorul spital se vor putea trata nu doar pacienții cu posibilități materiale, ci și cei defavorizați. De asemenea, el a spus ca unitatea sanitara va beneficia de medici specialiști, de psihologi, dar și de preoți și practicanți ai unor tehnici alternative de vindecare din China. Până acum, legat de acest subiect politicianul nu a mai spus niciun cuvânt.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

sibianca

Acum 11 ani

\'...fie de unul din cele mai importante centre medicale din Sud-Estul României. Altceva nu putem confirma ...\' :)))))))))))) pai de cand Doamne iarta ma este sibiul in sud estul tarii?:))))
Raspunde

Veta

Acum 11 ani

Pai, ori este un spital de dimensiuni mai mici, ori este unul important? O sa trateze si persoane defavorizate, pe banii cui? Domnu\' Neagu e investitor, dar cum a dobandit terenul cu pricina?
Raspunde

eu

Acum 11 ani

OARE CUI II SE PLATESTE COMISIONUL DE INTERMEDIERE....SAU DE SUSTINERE POLITICA...DE CAND C,J, FACE LOBBY PENTRU ASOCIERI PRIVATE?
Raspunde

Ionica

Acum 11 ani

ce om de afaceri??? ala care l-a facut Carabulea de i-a luat si casa unde locuia??? asa se vorbeste in gura targului.
Raspunde

callas

Acum 11 ani

un spital de urgenta( cel mai mare, unic, mirabolant...) nu e clinica de recuperare ( cea mai cea mai) , daca americanii, respectiv UN FOND DE INVESTII PRIVAT investesc niste bani vor sa vada rendite de minimum 10%, nu sunt Armata Salvarii, asa ca va fi probabil o clinica de chirurgie estetica, fecundare in vitro, sau va recolta rinichi, retina, ficati de la saraci romani si ii va planta la bogati americani, evrei, etc. in orice caz vor sa iasa MONEY! Iar proprietarul terenului ( desigur obtinut prin donatie de la rude) nu mai are nici un rost sa \"munceasca\", sa se duca acasa sa-si toace banii nu sa mai incurce lucrurile in CJ.
Raspunde

callas 2

Acum 11 ani

daca ma gandesc mai bine, s-ar putea sa aduca americani batrani sau/si dementi la \"recuperare\" pentru ca mana de lucru e ieftina si ei si asa nu-si mai dau seama unde sunt.... asa fac si elvetienii cu batranii lor surplus, ii trimit in Filipine. Asa cel putin ar creea locuri de munca..
Raspunde

callas 3

Acum 11 ani

ce coincidenta, cel ce decide este identic cu cel in favoarea caruia se ia decizia iar americanii au REVENIT taman la 2 saptamani dupa ce i-a iesit pasienta domnului afacerist, iar daca decizia nu e favorabila, se defiinteaza CJ prin decret.
Raspunde

Veta

Acum 11 ani

In cazul acesta, domnul Neagu nu se afla in conflict de interese?
Raspunde

Ghita

Acum 11 ani

Veta , ti-am luat poseta ! Ce conflict de interese ? Ce daca afacerea nu iesea fara Consiliul Judetean ? Uiti , fraiero , ca noi avem haturile in mana ? Taci ca nu se stie !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus