Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Se deschide prima sesiune de depunere a proiectelor pentru o parte din cele 2,3 mil. euro destinate Vaii Hartibaciului

Odată cu deschiderea noului sediu al Grupului de acțiune locală Microregiunea Hârtibaciu (GAL MH), reprezentanții Asociației anunță și prima sesiune de depunere a proiectelor, de către persoanele interesate să obțină finanțări europene nerambursabile.
Potrivit celor de la GAL MH,  prima sesiune de depunere a proiectelor va fi deschisă timp de o lună, începând cu ultima săptămână a lunii iulie 2012. În cadrul acestei prime sesiuni vor fi acceptate proiecte pe măsurile 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, 112 - Sprijinirea tinerilor fermieri și 141 – Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă.

”Până la sfârşitul anului 2015, un număr de peste 80 de proiecte în valoare totală de 2,3 milioane de euro, vor fi realizate pe teritoriul Microregiunii Hârtibaciu. După un efort de șase ani, membrii asociaţiei, în colaborare cu partenerii ei pe plan naţional şi internaţional, au elaborat o strategie de dezvoltare locală. Priorităţile sunt încurajarea asocierii producătorilor locali, conservarea peisajului natural şi promovarea tradiţiilor şi a culturii specifice zonei”, se arată într-un comunicat de presă al GAL MH.
Pentru anul în curs, reprezentanții GAL MH mai pregătesc o sesiune de depunere de proiecte.

Persoanele interesate pot obține mai multe informații la noul sediu deschis în Agnita, pe strada Avram Iancu nr. 65 (aripa stângă a fostei fabrici IMIX). Biroul este deschis în fiecare zi lucrătoare, între orele 8:30 – 12:30.

Puteți accesa site-ul GAL MH aici

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus