Prefectul Ovidiu Sitterli și alți oficiali ai județului vor participa, duminică, 29 iulie, de la ora 10:00, la ceremonia militară organizată de Garnizoana Sibiu cu prilejul Zilei Imnului Naţional.
Ceremonia militară se va desfăşura în Piaţa Mare din Sibiu, după următorul program:
10:00 – 10:03 – Întâmpinarea prefectului judeţului Sibiu şi salutarea drapelului de luptă
10:03 – 10:10 – Rugă şi închinare pentru poporul român, oficiate de un sobor de preoţi
10:10 – 10:14 – Alocuţiuni ale oficialităţilor
10:14 – 10:18 – Alocuţiune privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României, scurt istoric şi semnificaţii
10:18 – 10:25 – Spectacol susţinut de muzica militară a garnizoanei
10:25 – 10:30 – Înălţarea drapelului concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României, vocal şi instrumental
10:30 – 10:35 – Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare.
”Locul de desfăşurare a ceremoniei militare a fost stabilit, de comun acord, de Comenduirea Garnizoanei Sibiu, Instituţia Prefectului şi Primăria Sibiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/1998 şi cu Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M81/ 2012”, a transmis conducerea Prefecturii Sibiu.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României - “Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
În varianta prescurtată, imnul este intitulat „Deşteaptă-te, române!” şi conţine patru strofe, selectate din cele 11 strofe ale poemului „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, în 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare , Primăria Sibiu , Revoluţiei Române , Instituția Prefectului Sibiu , Imnului Naţional , Ministerul Apărării Naționale , Râmnicu Vâlcea , Ziua Imnului Național , Prefecturii Sibiu , Garnizoana Sibiu , Anton Pann , Zilei Imnului Naţional , Comenduirea Garnizoanei Sibiu , Parcul Zăvoi , Prefectul Ovidiu Sitterli , Teatrul Andrei Mureșanu
Vizualizari: 444
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb