Reprezentanții PSD sunt cercetați penal într-un dosar pornit la sesizarea scrisă a democrat-liberalilor. Aceștia au reclamat faptul că în ziua referendumului, de pe un număr de telefon care, ulterior, s-a dovedit a fi cel de la sediul municipal al PSD, au fost sunați președinții a trei secții de vot din județ. Acestora, reprezentanții PSD li s-ar fi recomandat a fi membri ai Biroului Electoral Județean și, în această calitate, au dat instrucțiuni asupra modului în care să fie oferite observatorilor PDL copiile listelor suplimentare de vot.
”Preşedinţii a trei secţii de votare din municipiul Sibiu au fost contactaţi telefonic de persoane ce s-au recomandat a fi reprezentanţi ai BEJ, solicitându-se efectuarea unor activităţi care contraveneau Hotărârilor BEC (înaintarea copiilor după listele suplimentare de vot)”, se arată într-un comunicat al Poliției sibiene.
Potrivit acestui comunicat, în urma sesizărilor a fost deschis un dosar de cercetare penală. ”Aspectele sesizate fac obiectul cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 şi art. 240 cod penal, respectiv înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca după finalizarea cercetărilor dosarele penale să fie înaintate spre competenţă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 259


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sile Corcodel
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Un sibian vero