În fața unei delegații condusă de ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat că instituția pe care o conduce are ”deschidere” față de investitorii străini, în special cei francezi. Cindrea a vorbit oaspetelui și despre proiectele sale, dintre care se disting cele legate de dezvoltarea aeroportului sibian – ”punerea în operă a unor parcuri industriale, extinderea curselor aeriene spre Franţa care ar contribui la accelerarea relaţiilor româno-franceze, dezvoltarea zonei cargo şi a unui complex comercial la Aeroportul Internaţional Sibiu, modernizarea infrastructurii de drumuri şi apă-canal, dar şi dezvoltarea turismului şi a schimburilor culturale”, după cum se arată într-un comunicat de presă al CJ Sibiu.
Delegația franceză a venit la Sibiu în cursul zilei de luni, 15 octombrie. Ambasadorul Franței a fost însoțit de Philippe Garcia, consilier comercial şi directorul Ubifrance (agenția de promovare a produselor destinate exportului din Franța), Christophe Pomez, directorul Institutului Francez din Cluj Napoca, şi Pierre Guiol, lector la Universitatea „Lucian Blaga” şi însărcinat cu misiunea de cooperare, mai informează reprezentanții CJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Cluj Napoca , Ioan Cindrea , Consiliului Județean Sibiu , Lucian Blaga , Ambasadorul Franței , Philippe Garcia , Philippe Gustin , Pierre Guiol , Christophe Pomez , Institutului Francez
Vizualizari: 417


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
John
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Mno
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei