Chiar dacă riscă să oprească furnizarea cornurilor în județ timp de minim 45 de zile, președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, anunță că nu va ezita să rezilieze contractul cu doljenii care deja au fost sancționați de două ori, până acum, pentru livrarea de cornuri sau covrigi cu mucegai sau cu urme de mușcături de șoareci.
Potrivit studiului efectuat de CJ Sibiu în rândul a 118 școli din județ (dintr-un total de 128 de școli), 68% din reprezentanții unităților școlare au declarat că sunt nemulțumiți de modul în care s-a derulat, până acum, programul Laptele și cornul.
”Conform contractului, am aplicat prima măsură, i-am notificat printr-un avertisment scris. I-am chemat și am discutat cu ei (cu reprezentanții GTPD SA n.r.). La orice altă următoare defecțiune a derulării programului va urma rezilierea contract. Le-am spus să nu se bazeze pe faptul că vom avea ezitări în a rezilia contractul”, amenință Cindrea.
Contract cu subantreprenori
Până acum, reprezentanții SC GTPD SA din Târgu Jiu, care prin intermediul Succes Nic Com SRL, tot din Târgu Jiu, distribuie cornuri și covrigi elevilor din Sibiu în cadrul programului ”Laptele și cornul”, au fost amendați de două ori de Oficiul pentru protecția consumatorului, din cauza deficiențelor: la Cristian au livrat cornuri mușcate de rozătoare, mucegăite și, ulterior, ambalate, iar la Marpod au fost descoperiți covrigi cu mucegai, deși data de pe ambalaj indica faptul că respectivii covrigi încă sunt în perioada de garanție.
Valoarea contractului este de 1,58 de milioane de lei, fără TVA.
Situație cu repetiție
Și în 2008, programul ”Laptele și cornul” a înregistrat mari deficienețe în județul Sibiu. SC Bamm Impex SRL din Turda a întârziat livrarea produselor și cu două săptămâni la unele școli. La altele au fost duse produse expirate. Martin Bottesch, președintele CJ Sibiu de atunci, a ales să nu rezilieze contractul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 394
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
JFK