Singuratatea in doi

“Desi suntem împreună în aceeași casă, mă simt mai singură că niciodată!”, “Nu știu ce se întâmplă cu noi dar nu mai suntem apropiați cum eram odată!”, “Suntem incompatibili sau ce se întâmplă cu noi de nu mai putem comunica?” Toate poveștile de dragoste încep frumos, cu gesturi și vorbe tandre, cu promisiuni că mereu va fi la fel însă sunt momente într-un cuplu/familie când partenerii, din diverse motive, uită ce anume i-a apropiat cândva, uită să comunice cu cel de lângă și nu mai pot ajunge unul la celălalt cu adevărat. Incompatibilitatea de a ajunge la partenerul de viață reprezintă o prima caracteristică a singurătății în doi.

Cum spuneam și la începutul articolului, sunt cazuri în care deși partenerii trăiesc sub același acoperiș sunt ca doi străini sau ca doi colegi de apartamanent; nu mai știu ce dorințe/nevoi are celălalt, nu știu cum să ajungă să afle aceste lucruri, nu mai discută decât lucruri banale. Pentru a putea trăi armonios în cuplu este nevoie ca cei doi să comunice cât mai mult, să își împărtășească gândurile, temerile și speranțele, să îi spună celui de lângă el ce anume dorește, ce pobleme are.

O viață de cuplu sănătoasă implică pe lângă o comunicare verbală eficientă și una nonverbală. Uneori gesturile pot face cât o mie de cuvinte; o privire gingașă, o îmbrățișare, empatia sau doar un simplu zâmbet pot aduce atâta bucurie, încredere și pace în interiorul cuplului. Rutinăa este un alt “motiv” ce poate invoca singurătatea în doi.

După o perioadă în care partenerii se cunosc foarte bine, își cunosc programul, fiecare știe exact ce are de făcut și parcă fiecare zi decurge la fel ca cea precedentă, poate apărea obișnuința între cei doi, acea rutină ce adâncește și mai mult înstrăinarea partenerilor. Odată cu rutina, lipsa activităților alături de celălalt poate adânci și mai mult această singurătate.

Partenerii par a fi uitat cum își petreceau altădată timpul liber sau nu își mai găsesc timp pentru asta, nu mai îndrăznesc să se surprindă plăcut și să evite monotonia, nu mai glumesc, nu își mai deschid sufletul în față celuilalt, nu mai găsesc sprijin și înțelegere unul în altul.

De la înstrăinare la destaramarea cuplului nu este decât un pas, un pas ce poate fi evitat dacă (de preferat), cei doi sunt conștienți că ceva “nu mai merge” în relația lor, că merită amândoi să își salveze relația (în unele cazuri chiar familia) și își dau timp să se redescopere, dacă discută sincer despre sentimentul singurătății ce s-a instalat în viața de cuplu fără a aduce acuze, dacă încep din nou să petreacă timp de calitate împreună, dacă fac din relația lor o prioritate și acordă atenția necesară celuilalt și mai ales dacă mai sunt vii acele sentimente care i-au unit la un moment dat.