Primăria desființează unul dintre cele mari servicii, cel de Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public. Alte câteva zeci de posturi vor fi reduse

Propus a fi desființat de la 1 iunie 2026, serviciul în discuție are printre cele mai diversificate activități din cadrul administrației locale: de la gestionarea parcărilor, la cea a Sibiu Bike City sau a vehiculelor abandonate pe domeniul public.
Decizia de desființare a Serviciului public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public face obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali în ședința programată joia viitoare. Iar necesitatea acestei măsuri vine ca urmare a reformei administrative inițiată în acest an de către Guvern (prin OUG 7/206). „Autoritățile locale au obligația de reducere cu 30% a numărului total de posturi aferente aparatului de specialitate al primarului, instituțiilor și serviciilor publice subordonate Consiliului Local”, este explicat în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.
Reforma administrației locale obligă la desființarea acestui serviciu ca urmare a faptului că în cadrul acestuia există „un număr ridicat de posturi vacante”. „Desființarea acestora face imposibil respectarea normativului de personal minim necesar prevăzut de Legea nr. 296/2023. În consecință, ca urmare a imposibilității încadrării serviciului în limitele de personal stabilite prin actele normative menționate, se impune desființarea Serviciului Public si transferul activității personalului și patrimoniului acestuia către aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, începând cu data de 01.06.2026, urmând ca procedurile de predare-primire să se finalizeze până la data de 01.07.2026”, se mai arată în documentul citat.
Marian Popa, directorul care a asigurat conducerea acestui serviciu, a plecat din administrația locală prin demisie de mai multe săptămâni.
Unde se distribuie responsabilitățile
Una din cele mai de impact responsabilități ale serviciului care urmează să fie desființat este cea referitoare la salubrizare și protecția mediului. Nivelul taxei de salubrizare și regulamentul pe baza căreia aceasta este calculată și percepută de la (aproape) întreaga populație a orașului sunt chestiuni emanate din aceste responsabilități. De la 1 iunie, acestea vor intra în coordonarea așa-numitei Direcții Generare Juridice șu Managementul Salubrizării, din cadrul Primăriei Sibiu. Această direcție, prin urmare, se va ocupa și de coordonarea contractuală, tehnică și juridică a serviciilor de salubrizare, inspecția terenurilor, gestionarea sesizărilor de mediu și implementarea politicilor de curățenie urbană.
Aceeași direcție va prelua și activitatea sistemului Sibiu Bike City.
Gestionarea domeniului public (de la parcări, la spațiile pentru terase, coordonarea investițiilor) va fi transferată Direcției Generale Patrimoniu și Cadastru.
Iar gestionarea sistemului de bariere și piloni, dar și a vehiculelor abandonate sau fără stăpân vor intra în atribuțiile Poliției locale.
Posturi vacante desființate
Tot ca urmare a reformei administrative, numărul de posturi din cadrul Serviciului public de Poliție locală va fi redus de la 136 la 126, prin desființarea a zece posturi vacante. Iar pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile numărul de posturi se reduce de la 10 la 4.
De la Direcția Fiscală vor fi reduse 5 posturi vacante, rezultând un număr de 64 de posturi.
La Serviciul public Sport și Agrement vor fi reduse 2 posturi vacante, astfel că mai rămân 51 de posturi.
Alte 3 posturi vacante vor fi reduse din cadrul Serviciului Management Integrat pentru Ecosisteme Urbane, unde mai rămân 62 de posturi.
În ceea ce privește aparatul de specialitate al primarului municipiului Sibiu, acesta va număra 228 de posturi, reduse de la un total de 285 de posturi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.












Lasă un răspuns