Astăzi am aflat că Primăria Sibiu a decis desființarea unuia dintre cele mai mari servicii din oraș, că pe Șaguna ar putea să apară clădiri de șapte niveluri, că în Piața Cibin nu sunt pesticide și că Ricky Dandel a fost propus Cetățean de onoare al Sibiului. Acesta sunt câteva dintre principalele știri ale zilei de vineri în Turnul Sfatului.
Propus a fi desființat de la 1 iunie 2026, serviciul de Salubrizare are printre cele mai diversificate activități din cadrul administrației locale: de la gestionarea parcărilor, la cea a Sibiu Bike City sau a vehiculelor abandonate pe domeniul public.

”Se opresc oameni pe stradă să facă poze, unii se apropie să se uite peste gard. Pe cei mai îndrăzneți i-am poftit înăuntru, să vadă despre ce este vorba”, spune cu haz arh. Cristina Mărginean, unul dintre cei trei membri ai echipei SIC Design.

Șapte niveluri, dintre care două subterane, 55 de locuri de parcare la subsol și funcțiuni diverse – de la locuințe colective, la turism, birouri, comerț, sănătate, învățământ și alimentație publică. Acestea sunt principalele caracteristici ale proiectului imobiliar propus în locul clădirilor demolate de pe strada Andrei Șaguna, vizavi de Prefectură.

Locuitorii cartierului Valea Aurie au avut parte de o surpriză plăcută joi, când la finalul ploii de după-amiază au putut admira o căprioară ieșită la păscut în zona dinspre Grădina Zoologică. Nu este un caz unic, mai multe căprioare fiind surprinse în acea zonă de sibieni ieșiți la plimbare pe noua pistă de biciclete.

Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță obținerea de finanțare europeană nerambursabilă pentru construcția a unei creșe și grădinițe, în zona de N-V a Municipiului, pe Calea Șurii Mici.

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre elaborat pentru alocarea de fonduri pentru biserica de pe strada Oncești, din Sibiu. Banii au fost direcționați direct din bugetul de stat.
Un plan urbanistic zonal elaborat pentru creșterea cu o cincime a coeficientului de utilizare a terenului pentru un nou proiect imobiliar pe strada Cuarțului, din Sibiu, a stârnit opoziția câtorva zeci de locatari din zonă. Proiectantul arată că și cei nemulțumiți au beneficiat, la fel, de creșterea regimului de înălțime.

Palatul Brukenthal din centrul istoric al Sibiului, unul dintre principalele obiective turistice din oraş, nu va putea fi vizitat gratuit sâmbătă, în cadrul ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor, din cauza impactului pe care numărul mare de vizitatori îl are asupra microclimatului din spaţiile expoziţionale şi asupra conservării patrimoniului, a declarat, pentru Agerpres, managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Raluca Teodorescu.
Asociația Fotbal Club (AFC) Hermannstadt a obținut cel mai mare punctaj în cadrul apelului pentru proiecte sportive ale organizațiilor de dept privat ce vor primi finanțare din bugetul local. Primăria Sibiu a publicat raportul intermediar pentru finanțarea programelor sportive în anul 2026.

Legumele din piețele sibiene nu prezintă depășiri ale nivelului admis de pesticide, rezultă din analiza a 10 probe trimise la un laborator specializat din București. Demersul a fost realizat în cadrul unor controale efectuate de o comisie mixtă sub coordonarea Prefecturii Sibiu, în perioada 28 aprilie – 7 mai.
Sibianul Ricky Dandel, celebrul cântăreț de muzică ușoară, este propus de Astrid Fodor pentru acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Municipiului Sibiu”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație












Lasă un răspuns