Studenţii Facultăţii de Științe Socio-Umane se pregătesc pentru o seară de voie bună şi concursuri, care va fi prilejuită de Balul Bobocilor, un eveniment la care vor participa studenţi de la toate specializările.
„Scopul realizării unui bal al bobocilor pentru întreaga facultate este de a înlesni interacțiunile dintre studenți, de a integra studenții anului I printre colegii mai mari și de a ajuta la constituirea brandului de „Facultate de Științe Socio-Umane” din cadrul ULBS”, spun organizatorii.
Balul se va desfăşura sub tema „Contraste” şi va cuprinde 5 probe. Bobocii care vor lupta pentru titul de „Miss/Mister Boboc” vor trebui să convingă juriul că pot trece cu brio proba de cultură generală, că ştiu să danseze şi să defileze în ţinută de gală şi în acelaşi timp, vor încerca să îi surprindă pe cei prezenţi cu probe speciale.
„Din programul serii nu lipsesc nici suprizele. Astfel, vom avea o prezentare de modă, realizată de cei de la secția de Design, apoi o scenetă cu crăciunițe, un dans al studenţilor de la Academia Forțelor Terestre, pantomimă, coveru-uri şi o piesă de teatru porezentată de Compania Become”, mai spun studenţii.
Balul va avea loc luni, 10 decembrie, de la ora 20:00, la Club Zen.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Adică cum să nu anunți sibienii ce intenții ai ? Dar nu ar fi corect să ceri sibieni lor propuneri…
Useri ca marș la Kiev. În iunie la prima licitație prețul era de 180 mil euro. Au așteptat până au…
Hai sa o facem…o sa stau la coada sa semnez…dar cine poate initia referendumul local?
Vezi că bați câmpii, șantierul era vândut de câțiva ani.
Uniforma nu reduce bullyingul. O spune cineva care a trecut prin experiența aceasta în anii de tristă amintire. Așa că…












Lasă un răspuns