Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Sibiu: Capii retelei de prostitutie, arestati preventiv pentru 29 de zile | Video

actualizare, vineri, 21 decembrie, ora 10.38:

Cei doi bărbați reținuți pentru proxenetism, spălare de bani și evaziune fiscală au fost prezentați, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalului Sibiu, iar în cazul lor instanța a admis propunerea arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile. „Cercetările în acest dosar continuă”, transmit autoritățile. Reamintim că joi, 20 decembrie 2012, o rețea de prostituție și proxenetism, care opera în Sibiu și Germania, a fost destructurată, prin reținerea a două persoane, din cele trei care se ocupau cu coordonarea grupării infracționale, dar și prin întocmirea de dosare penale pentru șase femei pentru prostituție.

 

 

Șase prostituate și doi bărbați suspectați de proxenetism, spălare de bani și evaziune fiscală, au fost reținuți după ce, ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au efectuat două percheziții domiciliare, vizată fiind rețeaua infracțională din care cei opt făceau parte.

Potrivit anchetatorilor, rețeaua de proxeneți era format din trei persoane –doi bărbați și o femeie, care în perioada 2009-2012 au determinat mai multe femei să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați în schimbul unor sume de bani. „În urma activităţilor desfăşurate şi a informaţiilor obţinute, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit faptul că o reţea de proxeneţi, formată din trei persoane (doi bărbaţi şi o femeie) au determinat, în perioada 2009-2012, mai multe persoane de sex feminin, să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau să presteze servicii de escortă, în schimbul unor sume de bani”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Clienții, racolați prin anunțuri on-line și saloane de masaj

Potrivit sursei citate, clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri apărute în mediul on-line şi al saloanelor de masaj, iar raporturile sexuale se consumau la domiciliile proxeneţilor. Tarifele variau între 150 de lei şi 100 de euro.

De menționat că o parte dintre femei au fost determinate să se prostitueze în Germania, banii obţinuţi în urma serviciilor fiind trimişi proxeneţilor prin transfer bancar.

Doi proxeneți reținuți. Dosare penale pentru prostituate

Dintre cele opt persoane reținute, pentru șase , respective prostituatele, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au întocmit dosare penale. Cei doi bărbați suspectați de proxenetism au fost reținuți pentru 24 de ore. „În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore a doi dintre proxeneţi, respectiv persoanele de sex masculin, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Persoana de sex feminin cercetată pentru proxenetism avea dublă calitate, desfăşurând şi activităţi de prostituţie”, se arată într-un comunicat al Poliției.

352 de petarde, în casa proxeneților

În casele în care s-au efectuat perchezițiile, polițiștii au găsit și 352 de petarde din clasa I, infracțiune pedepsită de Codul Penal. „În urma percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi 352 petarde din clasa I. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării şi confiscării, iar cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995 şi nerespectare a regimului materiilor explozive, faptă prevăzută şi pedepsită de 280 alin. 1 Cod Penal”, anunță anchetatorii.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de prostituţie, proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a reţelei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

trist

Acum 11 ani

si asa piata extramatrimoniala era slaba in sibiu, dar acum pe noi astia care nu ne iubeste nimeni, cine ne mai consoleaza din cand in cand?!
Raspunde

tot trist

Acum 11 ani

polițiștii au găsit și 352 de petarde... sa inteleg ca petardele erau fetele?!
Raspunde

@trist si @tot trist

Acum 11 ani

bai baieti, aveti maini, aveti bai ce mai asteptati. rezolvati-va singuri. lasa-ti fetele in beciul poterei
Raspunde

@trist si @tot trist

Acum 11 ani

mainile lui trist il rezolva pe tot trist si tot trist in rezolva pe trist: trist si tot trist sunt unul si acelasi, adica eu; deci nu le strica putina racoare fetelor in calduri?
Raspunde

@trist si @tot trist x2

Acum 11 ani

;)) cum se spovedesc unii pe net de pacatul masturbarii. bravo ba oltene
Raspunde

@trist si @tot trist x2

Acum 11 ani

asta sa fie cel mai mare pacat...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus