Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Craciunul a devenit "flash-mob" | Video

”Primiți cu colindul?” a devenit o întrebare perimată. Tinerii sibieni nu mai bat neapărat scară cu scară blocurile din oraș, ci organizează, în punctele cu trafic pietonal așa-numitele ”flash-mob-uri”, prin intermediul cărora caută să ”disemineze” spiritul Crăciunului. În Ajunul Crăciunului și în zilele de dinaintea sărbătorii Nașterii lui Iisus, un grup de tineri sibieni a organizat astfel de ”flash-mob-uri” (reuniuni scurte, în locuri publice, aparent neplanificate, în cadrul cărora un grup de persoane execută o acțiune relativ neobișnuită, după care ”dispare”)pe strada Nicolae Bălcescu și într-un fast-food din oraș.
Imaginile cu aceste întâlniri au fost postate și pe YouTube. În primul filmuleț, tinerii se reunesc brusc într-un fast-food, interpretând ”O, ce veste minunată”. În cel de-al doilea ”flash-mob”, tinerii interpretează pe ritmuri moderne un colind adaptat.
Pentru cei care consideră relevant, tinerii care organizează aceste ”flash-mob-uri” sunt baptiști.

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

buluc

Acum 12 ani

Exceptioanl! Bravo, oameni frumosi si buni! Apreciem mult ceea ce ati facut, cu zambetul pe buze :)
Raspunde

Nice1

Acum 12 ani

profi nuantarea \"Pentru cei care consideră relevant...\" BV!
Raspunde

...

Acum 12 ani

Ma intristeaza aitudinea celor care au realizat acest articol! Nu inteleg de ce este acest acest sambure de rautate, cand orice om stie ca de Craciun trebuie sa fi mai bun. Consider un lucru nou si bun ce au facut acceesti tineri, pe langa faptul ca si anul acesta am fost colindat de un grup de tineri baptisti... Daca considerati ca este relevanta aceasta informatie!
Raspunde

mama

Acum 12 ani

Ceea ce au facut acesti tineri este mununat!! Oamenii au cam uitat ce inseamna de fapt Craciunul, in continua alergare dupa lucrurile materiale, au uitat ca sarbatoritul este Isus Hristos si nu Mos Craciun....Iar mentiunea articolului rautacios ca tinerii sunt baptisti este josnica.....In ce tara traim????? Ce fel de oameni sunt cei care au scris acest articol?? Cat de relevant este ziarul pe care il publica, pentru sibieni...mari anonimi.
Raspunde

anonim

Acum 12 ani

Craciunul nu a devenit flash mob, ci mai degraba un eveniment in care oamenii se distreaza, mananca, beau,si fac tot felul de lucruri care doar \"ingroapa\" adevaratul sens al cuvantului \'Craciun\'. Oamenii au uitat de ce se sarbatoreste Craciunul...se iau de niste tineri care nu au facut altceva decat sa aduca un pic de bucurie in inimile trecatorilor, sa le aminteasca ca acum cativa mii de ani, Mesia s.a nascut pe acest pamant. Ce e rau in asta?!Nu asta inseamna sa mergi la colindat? ei au vrut sa o faca in alt mod, atat! haideti sa nu mai fim rai!
Raspunde

elena

Acum 12 ani

Pentru cei care considera relevant,tinerii care organizeaza aceste\"flash-mob-uri,nu sunt numai baptisti,au fost cel putin 3 culte care au participat la aceste\"intalniri\" si nu se poate spune decat BRAVO tuturor persoanelor implicate.Cred ca era mai relevant daca persoana care a scris articolul se documenta inainte si sa aminteasca si cate ore si zile au repetat acesti tineri ca sa prezinte acele colinzi intr-o perspectiva noua,in timp ce alti tineri pierdeau timpul prin baruri si cafenele,dar pana la urma trebuie sa intelegem pe fiecare,atat poate,atat scrie,dar sa scrii un articol in ziar fara sa te documentezi,cam lasa de dorit......
Raspunde

ANONIM

Acum 12 ani

Imi pare foarte rau pentru cei care au realizat acest articol. Pot spune doar ca sunteti niste oameni tristi, nu stiti intr-adevar ce inseamna Craciunul. Felicitari tinerilor BAPTISTI, nu inteleg ce aveti cu pocaitii. Ca doar de la ortodocsi nu vedem nici o initiativa. Mai bine va alaturati si voi alaturi de ei si sprijinitii!!!!!
Raspunde

@ANONIM

Acum 12 ani

Asa sunt ortodocsii, trebuie sa-i intelegi daca vrei sa fii inteles. Pai de ce sa nu pui si asa problema ? Ca nu intelegi ce au ortodocsii cu pocaitii nu-i de mirare, dat fiind faptul ca nu-i intelegi pe ortodocsi. Mai fa exercitii cu mingea la perete, in doua-trei sute de ani s-ar putea sa pricepi.
Raspunde

Ortodox

Acum 12 ani

Nu stiu de ce va agitati atat. Precizarea facuta la sfarsit nu face decat sa sublinieze la modul apreciativ ca niste tineri baptisti au colindat. Pacat ca vedeti atacuri unde nu sunt. Dar, asta e, orice minoritate, daca pomenesti de ea se simte asuprita, iar daca nu pomenesti...sa te fereasca...
Raspunde

maria

Acum 12 ani

nu cred ca scopul flash-mob-ului era sa provoace discutii contradictorii intre enoriasii diferitelor culte,dar din cate am auzit erau si ortodocsi in grupul respectiv,asa ca nu ar trebui sa fie nici o suparare
Raspunde

@maria

Acum 12 ani

Asa este, erau si niste ortodocsi prin zona. Dar baptistii aveau un quoi in plus, se vedea cu okiu\' liber de la 10 km distanta. De fapt tot ce nu este ortodox are din nastere un quoi in plus, si tot ne-ortodoxul are grija sa sublinieze cu raget de vuvuzela. Lla crestini una din calitatile de mare cinste este SMERENIA - modestia. Unde pl mea este modestia ? Cumva in quoiul in plus?
Raspunde

participant

Acum 12 ani

Singura intentie a fost sa facem o bucurie acelor oameni care din intamplare se aflau in acele locuri. Fiind atat de agitati si grabiti sa faca ultimele cumparaturi, am dorit sa-i \"oprim\" putin din aceasta alergatura si sa le amintim de fapt de ce sarbatorim \"Craciunul\". Pentru ca Isus Hristos s-a nascut in aceasta lume si singurul motiv a fost sa le amintim de aceasta veste minunata..de aceea s-a si cantat \"O veste-am adus...\" Legat de faptul ca nu mai colindam, va asigur ca fiecare participant al acestui flash mob, in noapte de ajun, in 24, a fost cu grupul de prieteni si a colindat pe la casele oamenilor..fiecare in orasul din care facem parte (am fost multi studenti)..deci traditia nu a fost incalcata. Ps: ar trebui apreciate intentiile bune de acest gen, indiferent de cine sunt facute: de ortodocsi, baptisti, penticostali...etc...Dumnezeu e unul singur, iar Isus Hristos s-a nascut pentru toti oamenii!!!
Raspunde

Calator

Acum 12 ani

excelente momente
Raspunde

Dumitru

Acum 12 ani

Pentru cei care fac confuze între\"COLIND\" şi \"Cântare de Crăciun\"recomand să răsfoiască DEX-ul la cuvântul \"Colind\"şi atunci vor putea face deosebirea dintre cele două genuri.Ce sţa cântat pe str.Nicolae Bălcescu nu era colind! cu stimă Dumitru
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus