Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Cat poate sa coste un gard din bani publici: 811 euro metrul

Pentru a construi 122 de metri liniari de gard, 25 de metri liniari de zid de sprijin din beton, o poartă lată de cinci metri, toate iluminate cu opt stâlpi de iluminat, o firmă angajată de Consiliul Județean Sibiu a calculat că este nevoie, în total, de mai bine de jumătate de milion de lei. Sau, în euro, aproape 125.000, cu tot cu TVA. Și asta e varianta cea mai ieftină. De precizat că valoarea finală a gardului va fi stabilită în urma licitației publice prin care va fi angajat un constructor.
Investiția ce va fi supusă aprobării consilierilor județeni în ședința de joi este cea de împrejmuire a noului sediu al Cindrelul – Junii Sibiului, sediu (foto) care a costat, în total, 4,13 milioane de lei, cu tot cu TVA. Adică de șapte ori mai mult decât se estimează că va costa gardul care să îl înconjoare. Devizul general supus votului este varianta cea mai ieftină, dintre cele prezentate aleșilor județeni, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul. ”Soluțiile propuse în studiul de prefezabilitate sunt: 1) Împrejmuire cu gard din panouri de lemn și fier forjat. 2) Împrejmuire numai cu gard din fier forjat. Se recomandă alegerea variantei întâi datorită costului semnificativ mai mic al investiției, raportat la nivelul necesităților, din punct de vedere tehnic fiind o soluție care necesită un timp mult mai mic de execuție”, se arată în raportul amintit. În prezent, centrul are un gard provizoriu din plasă de sârmă.
Pornind de la varianta cea mai ieftină, studiul de fezabilitate întocmit de SC Proconcept DI SRL din Sibiu a reliefat ca principali indicatori tehnici faptul că firma angajată va trebui să realizeze un gard lung de 122 de metri liniari, un zid de sprijin de beton de 25 de metri, o poartă de acces de cinci metri liniari, alături de amplasarea a opt stâlpi de iluminat. Valoarea totală a investiției este calculată de firma amintită la 565.760 de lei, dintre care construcții și montaj 271.580 de lei. Sumele sunt cu TVA inclusă.

Sumele din devizul general
(sumele sunt în euro, cu tot cu TVA)

Amenajări pentru protecția mediului
și aducerea la starea inițială                    – 3.090
Studii de teren                                        - 310
Obținere avize, acorduri autorizații             - 2.880

Proiectare și inginerie                             - 11.350
Asistență tehnică                                     - 4.960
Lucrări de construcții                                - 56.210

Procurare utilaje, echipamente tehnologice
și funcționale cu montaj                              - 32.860
Organizare de șantier                                 - 590
Cheltuieli conexe organizării de șantier        - 850
Comisioane, cote, taxe, costul creditului      - 660

Cheltuieli diverse și neprevăzute                 - 11.160

Sursa: Proconcept DI SRL pentru Consiliul Județean Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1054

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Dedicatia

Acum 12 ani

PROCONCEPT-DI SRL = asociat BLAGA AUREL MARIUS = administrator CONSACO SRL = Activitate: 4521 - Codul CAEN 2003 - Constructii de cladiri si lucrari de geniu de urmarit!
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Oare cine e presedinte la consiliul judetean ? Botesch aaa ma mira cum de sa facut aceasta smecherie . Aaa scuzati ma tras cineva de mana mi-a spus ca presedintele c.j. este Cindrea nu ma mai surprinde doar atata costa acel gard ?
Raspunde

TRAIAN

Acum 12 ani

Imi vine sa vomit. fac eu gardu cu juma din suma ,..va mai dau la buzunar 10.000 E raman si eu cu 20.000 E si toata lumea multumita.Dar nu-i asa...vad ca nu va mai satura Dumnezeu. Auzi frateeee....jumate de milion un gard ..??
Raspunde

Junu

Acum 12 ani

Eh na nu e chiar asa mult pentru un gard care probabil danseaza jiana si doineste frumos din beton gros. Au bugetat la lucrari de constructii peste 270.000 lei iti dai seama cat sapa la fundatie de mai face un lac.
Raspunde

#

Acum 12 ani

Si daca ati scris despre asta, se rezolva ceva? Ati dat telefoane ca sa-i intrebati ce si cum? Apropo, muncitorii firmei lucreaza legal?
Raspunde

Ana

Acum 12 ani

Te doare capul când veţi atâta lăcomie şi nesimţire. Atunci când vor fi anchetaţi pt infracţiuni economice dă cu blesteme că doar ei sunt nevinovaţi şi că cineva are ceva cu ei. E momentul să se facă verificări de cei în drept.
Raspunde

un sas

Acum 12 ani

Si noi sa platim COPLATA PTR SPITAL CATA NESIMTIRE cred ca cei 65 la suta care au votat isi dau seama ca sa dus dracu si a venit MUMASA
Raspunde

Eu

Acum 12 ani

Dumnezeu s-a saturat ca lumea tot trecea din Rai in Iad si invers. A hotarat sa faca un gard intre Rai si Iad. A chemat pe organizatorul de licitatii, pe Sf. Petru si i-a cerut sa-i gaseasca cei mai buni constructori. Sf. Petru dupa indelungi investigatii, a adus in fata Domnului 3 constructori: un francez, un american si un roman. Dumnezeu ii ia la intrebari: - Francezule cu cat imi faci gardul ? Francezul raspunde: - Cu 5000 de euro. Folosesc tehnologie franceza de ultima generatie, muncitori chinezi toti unu si unu. - Americanule cu cat imi faci gardul ? Americanul raspunde: - Cu 10.000 de euro, dar folosesc tehnologie de ultra-noua generatie, stalpi cu senzori de miscare, wireless, camere de filmat prin satelit cu servere etc. - Romanule cu cat imi faci gardul ? Romanul raspunde: - Pai, cu 15000 de euro. Pai si ce faci de banii astia, intreaba Domnul. - Pai (si apropiindu-se de urechea Domnului) iti dau Tie Doamne 5000 de euro ca mi-ai dat licitatia, 5000 de euro ii tin eu ca am castigat licitatia, iar restul de 5000 ii dam francezului sa faca gardul. MORALA: Cam asa se realizeaza cele mai multe investitii in RO, printre care si .....construirea de \"garduri\"; dar, ati vazut vreodata gard intre Rai si Iad ? -Nu. -Ei, dar nici lucruri bine facute din banii statului in Romania .....
Raspunde

#

Acum 12 ani

Pentru asa ceva trebuie sa se faca puscarie. Dar n-o sa se ia nici macar o amenda. In giratoriul din Piata Rahovei s-a rasturnat unul cu masina. Nu i-au ridicat carnetul, cica n-au fost victime... In Romania, cine e cinstit e fraier si are de pierdut in fiecare zi.
Raspunde

Adi Matei

Acum 12 ani

Jaluzelele au costat 18.000 euro. Am dovezi...nu povesti din care 5.000 a luat Nelu Cindrea si 3.000 Doamna Macrea...daca se poate numi asa.
Raspunde

m. viteazu

Acum 12 ani

cind sa contractat perdelele nu era Cindrea era Sovaiala
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus