Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Ce-au fost si ce-au ajuns. Grecii se ingramadesc pentru fructe gratuite

Sute de greci s-au luptat pentru alimente gratuite în Atena, o persoană fiind rănită în îmbulzeala creată în capitala statului elen. Imaginile cu grecii luptându-se pentru pungile cu legume şi fructe aruncate dintr-un camion aflat în apropierea Ministerului Agriculturii au creat o dezbatere privind sărăcia care a cuprins populaţia elenă, relatează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. "Aceste imagini mă scot din sărite. Sunt supărat pentru un popor mândru care nu are mâncare şi nu îşi poate permite să aibă căldură", a declarat Kostas Barkas, un parlamentar aparţinând partidului de stânga Syriza. Alţi parlamentari au caracterizat pozele drept imaginea unor "oameni aflaţi pe culmile disperării" şi au deplâns "tristeţea unui popor mândru care a sfârşit în acest mod". "Este dificil. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge aici", a declarat Panagiota Petropoulos (65 de ani), care se străduieşte să supravieţuiască cu o pensie de 530 de euro lunar, din care plăteşte 300 de euro chirie. "Nu îmi pot permite nimic, nici măcar fructe. Totul este scump, preţurile cresc la toate produsele, în timp ce veniturile noastre se reduc şi nu sunt slujbe", a precizat acesta. Nivelul de trai a scăzut considerabil în Grecia, 2013 fiind cel de-al şaselea an consecutiv în care ţara este în recesiune, iar Morgan Stanley estimând că nici în 2014 economia elenă nu va înregistra creştere. Şomajul a atins un nou nivel record în Grecia în luna octombrie, 26,8%, faţă de 26,2% în septembrie. Nivelul şomajului din Grecia este de peste două ori mai ridicat decât media zonei euro, care s-a situat la 11,7% în octombrie, potrivit datelor biroului de statistică al UE, Eurostat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

mamma lor

Acum 11 ani

ce bucurosi or fii nemtii si francezii vazand asta.Stati linistiti ca noi o ducem mai rau ca voi,ne-o vandut alesii nostri si pe noi ca sclavi si tara
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus