Miercuri,
29.09.2021
Ploi Moderate
Acum
11°C

Alex Pelici este noul antrenor al echipei CSM Ramnicu Valcea

Fostul tehnician al Voinței Sibiu, Alexandru Pelici, a confirmat, pentru Turnul Sfatului, faptul că s-a înțeles cu conducerea divizionarei secunde CSM Râmnicu Vâlcea.

Pelici, sub comanda căruia sibienii au evoluat în Liga I, în sezonul 2011/2012, nu a semnat încă înțelegerea cu vâlcenii, dar acest lucru pare a fi doar o formalitate. Bănățeanul va ocupa banca tehnică a oltenilor, după ce Laurențiu Tudor a demisionat din funcția de principal.

Reamintim că Alexandru Pelici a plecat de la Voința Sibiu la finalul ultimei ediții a Ligii I. Apoi, acesta a trecut, pentru o scurtă perioadă, pe la FCM Tg. Mureș. După aproximativ o lună de zile, Pelici s-a despărțit amiabil de mureșeni, iar în 16 septembrie era numit, din nou, în funcția de antrenor al Voinței Sibiu. Revenirea la formația aflată atunci în Liga a II-a nu a fost de bun-augur, dat fiind că oficialii sibieni nu au putut să satisfacă cerințele antrenorului, care aveau ca principal scop achitarea restanțelor salariale față de „alb-verzi”. Inevitabilul se producea la început de octombrie, când Alexandru Pelici părăsea Voința Sibiu. O lună mai târziu, echipa era scoască din campionat.

„Aveam o datorie morală față de Sibiu”

Alex Pelici a mai constituit o variantă pentru vâlceni și în vara anului trecut, când, după despărțirea de FCM Tg. Mureș, a fost contactat de patronul CSM Rm. Vâlcea. Însă, atunci au primat sentimentele pe care bănățeanul le nutrește pentru orașul de pe malul Cibinului. Acum, însă, oferta oltenilor a fost de nerefuzat. „Domnul Rufă(n.r. - patronul CSM Rm. Vâlcea) m-a sunat vara trecută, când am plecat de la Mureș, ca să vin la Vâlcea, dar aveam de ales între Vâlcea și Sibiu. Aveam o datorie morală față de Sibiu, față de oamenii și jucătorii de acolo și am ales să revin la Voința. Nu a fost să fie, iar acum am ales CSM Râmnicu Vâlcea”, a declarat Alex Pelici, pentru Turnul Sfatului.

Jucători de la Voința, la Vâlcea

Trei jucători, care au evoluat la Voința Sibiu, pot ajunge, acum, în tabăra vâlceană.  Aceștia sunt Istvan Szabo, Cristi Apostol și Ciprian Străuț. „Szabo este aici, a făcut antrenament, eu cred că ne poate ajuta. Alți jucători de la Voința? Apostol și s-ar putea Străuț”, a mai spus Alex Pelici, pentru Turnul Sfatului.

CSM Râmnicu Vâlcea ocupă locul zece, cu 12 puncte, în seria a doua a Ligii a II-a, aceeași în care până în finalul anului trecut a evoluat și Voința Sibiu.

Comentarii

1 comentarii

jan v

Acum 8 ani

crezi ca ne intereseaza individul nu e de-al nostru
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus