Marți,
19.08.2025
Ploi Scurte
Acum
16°C

Simulare de incendiu la teatru si magazinul Dumbrava. Bulevardul Coposu se inchide miercuri pentru trei ore

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu organizează, miercuri, 27 februarie 2013, cu începere de la ora 18:45, un exerciţiu demonstrativ la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din municipiul Sibiu. Demonstrația forțelor de intervenție aduce și o serie de restricții de trafic în zonă.

Exercițiul pompierilor va cuprinde trei scenarii, desfășurate în interiorul și în jurul Teatrului Național „Radu Stanca”. Primul vizează modul de intervenție în cazul producerii unui incendiu în sala teatrului, cea de-a doua parte urmărește modul de răspuns la un accident rutier cu substanţe radiologice urmat de incendiu, iar în închiderea acțiunii demonstrative se va simula un incendiu produs la tabloul electric al Magazinului Dumbrava din Sibiu.

Ce se va întâmpla?

Potrivit ISU Sibiu, primul scenariu, respectiv incendiul de la Teatrul Național „Radu Stanca” are rolul de a testa și pregăti pompierii pentru o situație în care o sală plină cu oameni va trebui evacuată în condiții de siguranță. „Piesa de teatru se desfăşoară în condiţiile unei săli ocupate la capacitate maximă, cu decoruri din material lemnos şi textil, iar în încheiere se vor folosi elemente pirotehnice. Materialele textile care decorează scena se aprind cu repeziciune, iar fumul inundă sala de spectacole, îngreunând evacuarea spectatorilor. Mai multe persoane se accidentează pe timpul evacuării din cauza panicii şi îmbulzelii produse pe timpul evacuării”, transmit reprezentanții ISU Sibiu. 

Fumul de degajat de incendiu va inunda, apoi, zona Pieţei Unirii, provocând panică în rândul persoanelor aflate la trecerea de pietoni. Însă, atunci dispeceratul ISUJ Sibiu va fi alertat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, iar în cel mai scurt timp se deplasează la faţa locului grupa operativă şi garda de intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Sibiu. 

Ajunși la fața locului, pompierii vor fi împărțiți în două echipe de căutare – salvare şi evacuare a presupuselor victimele aflate în interiorul sălii de spectacole.

Colet suspect, accident rutier și incendiu la Dumbrava 

În cadrul acțiunii își va face apariția și o echipa pirotehnică, dat fiind că un colet va fi observat în holul clădirii Teatrului. Apoi, pe fondul unei vizibilități scăzute din cauza fumului dens, pe bulevardul Corneliu  Coposu , în  direcţia  Spitalul  Judeţean  –  sensul  giratoriu  din  Piaţa  Unirii,  va avea loc un accident rutier. Atenție, una dintre mașinile implicate în accident va simula transportul de substanțe radiologice! Astfel, sibienii vor putea să observe în detaliu cum se recoltează și transportă substanţele radiologice în condiţii de siguranţă conform procedurilor în caz de intervenţie la accident radiologic sau nuclear.

Exercițiul se va încheia cu o simulare de incendiu la tabloul electric al Magazinului Dumbrava. Incendiul se va propaga rapid la raionul de confecţii, dar fumul degajat va afecta și etajele superioare ale magazinului, rezultând iminenta evacuare a acestuia. 

La exercițiul de mâine din cadrul ISU Sibiu vor participa cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială CBRN, două ambulanţe SMURD şi alte mijloace de intervenţie. Pompierilor li se vor alătura polițiști, jandarmi, un echipaj pirotehnic din cadrul Direcţiei Judeţene de Informaţii Sibiu,  o echipă din cadrul Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Sibiu, cupluri chinotehnice  din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, angajați ai DSP Sibiu și ai Filialei Județene „Crucea Roșie”, dar și personal medical din cadrul UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Potrivit organizatorilor, demonstrația urmărește următoarele obiective:

• pregătirea psihologică a efectivelor şi populaţiei pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de salvare – evacuare şi de intervenţie;

• verificarea modului de funcţionare a mijloacelor de intervenţie şi a instalaţiilor de alimentare cu apă;

• verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea căilor de îmbunătăţire a acestei activităţi;

• asigurarea unei informări complexe şi a unei instruiri eficiente a personalului de pe locul de muncă, a spectatorilor şi a echipajelor serviciilor de urgenţă profesioniste, privind modul de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă generate de incendii la clădiri cu aglomerări de persoane.

Restricții de trafic

Amplul exerciţiu organizat de ISU Sibiu va închide traficul rutier pe Bulevardul Corneliu Coposu, în intervalul ora 18 - 20.30, pe tronsonul dintre Piața Unirii și strada Independenței. „Totuşi, traficul dinspre strada Berăriei va fi permis, cu obligativitate la dreapta, către Spitalul Judeţean. De asemenea, partea dinspre Bulevardul Corneliu Coposu a Parcării Teatrului va fi închisă din dimineaţa zilei de 27 februarie până la încheierea exerciţiului”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.

De asemenea, traseele mijloacelor de transport în comun vor fi deviate.

Astfel:

Pe traseele 12, 13, 22:

1. în sensul de mers spre Calea Dumbrăvii se va circula pe următorul traseu: strada Constituţiei - strada Bâlea - strada Moldoveanu - B-dul V.Milea - Calea Dumbrăvii.

2. în sensul de mers spre str. Constituţiei se va circula pe următorul traseu: - Calea Dumbrăvii- blocul plombă - str. Revoluţiei - Ştefan cel Mare - Bâlea.

Pe traseele 5, 10, 17, 118:

1. în sensul de mers spre B-dul Victoriei (A. Şaguna) se va circula pe traseul: - str. Constituţiei - str. Bâlea - str. Moldoveanu - B-dul V.Milea - B-dul Victoriei (A. Şaguna).

2. în sensul de mers spre str. Constituţiei se va circula pe traseul: B-dul Victoriei - blocul plombă - str. Revoluţiei - Ştefan cel Mare - Bâlea.

Pe traseul 2:

1. în sensul de mers spre V. Aaron se va circula pe traseul: str.Constitutiei - str.Balea - str.Moldoveanu - B-dul V.Milea.

2. În sensul de mers spre P.Cibin, se va circula : B-dul V. Milea - str. Moldoveanu - str. Bâlea.

Acțiunea ISU Sibiu are loc cu ocazia „Zilei Protecţiei Civile”, care se sărbătorește în fiecare an la data de 28 Februarie.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

sibian getbeget

Acum 12 ani

mai bine a-ti face o simulare de masturbare in grup.
Raspunde

ciuperca

Acum 12 ani

Cum Sa Castigi 9000 lei Lunar Cultivand Ciuperci intr-un spatiu de numai 80 mp? Iata cum AFACEREA TA cu CIUPERCI devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce la o mirco ferma de 80 mp peste 23000 EURO pe an . Detalii pe: www.cultivareaciupercilor.ro
Raspunde

Oana

Acum 12 ani

Super, sigur baietelul meu va fi fericit
Raspunde

alex

Acum 12 ani

FELICITARI ABEA ASTEPT SUPER VA FI.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus