Vineri,
09.12.2022
Innorat
Acum
11°C

Banicioiu vrea o noua Daciada si dublarea numarului orelor de sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat joi, șapte martie, că doreşte reluarea competiţiilor de masă dedicate tinerilor, cum a fost Daciada în perioada de dinainte de 1989, precum şi dublarea numărului de ore de sport din programa şcolară.

Potrivit lui Bănicioiu, după 1989 - anul în care regimul comunist a căzut în România, „s-a mers doar din inerție”. „Trebuie să identificăm problemele generaţiei tinere. După 1989, în sport s-a mers doar din inerţie şi am cules roadele seminţelor care au fost plantate cu mult timp înainte. Actualele statistici medicale referitoare la tineret sunt nefaste şi trebuie o reformă profundă în mintea părinţilor, a copiilor şi a corpului profesoral, altfel nu vom mai avea rezultate la Jocurile Olimpice, nu vom avea o populaţie sănătoasă, care să fie eficientă în câmpul muncii. Se impun măsuri cu o finalizare cât mai bună'', a declarat Bănicioiu.

Dublarea numărului orelor de sport

Ministrul Tineretului și Sportului a mai spus că dublarea numărului orelor de educație fizică, cât și adăugarea altor două ore, pe săptămână, dedicate competițiilor sportive sunt, în acest moment, prioritare. „Gândim o formulă cu dublarea orelor de educaţie fizică şi sport, şi în paralel încă două ore de competiţii sportive. Asta este formula în momentul de faţă tocmai pentru a încuraja tinerii să participe la competiţii interşcolare. Astfel ca la finalul săptămânii un copil să aibă patru ore de mişcare, dar să stimulăm şi spiritul competiţiei. Sunt foarte multe ţări care au acest model funcţional", a adăugat Bănicioiu, citat de Mediafax.

La întâlnirea de joi, pe lângă Nicolae Bănicioiu au participat Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie și președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu. Pricopie a declarat că ordinul ministrului cu noile planuri cadru privind dublarea numărului de ore de educaţie fizică şi sport va fi semnat cel mai târziu luni. Noi, cei de la Minister, suntem obligaţi să acţionăm imediat. Iar prima măsură este dublarea numărului orelor de mişcare în grupa de vârstă corespunzătoare clasei pregătitoare I-IV. Ordinul de ministru privind noile planuri cadru va fi probabil semnat, luni, cel târziu. Apoi am anunţat că vom dubla numărul de ore de educaţie fizică şi sport la clasele V-VIII, respectiv IX-XII. Totuşi, o astfel de măsură nu este uşor de realizat. Au existat critici, iar una dintre acestea e legată de infrastructură, care este insuficient dezvoltată la nivelul şcolilor. Dar la un moment dat trebuie transmis un semnal. Guvernul a decis să investească în sport şi acesta este un semnal şi pentru autorităţile locale şi către Ministerul Educaţiei", a afirmat ministrul Educației Naționale.

Implementarea măsurii, în anul școlar următor

Potrivit lui Pricopie, măsurile se vor aplica începând cu anul școlar 2013-2014. „Întotdeauna a existat un număr de ore standard pentru toate şcolile şi un număr de ore la dispoziţia şcolilor. În cazul de faţă am crescut uşor numărul de ore pentru grupa respectivă clasei pregătitoare I-IV şi am redus puţin numărul de ore aflat la dispoziţia şcolii. Practic am făcut loc acestor ore suplimentare de mişcare fără să bulversăm structura de ansamblu a programelor cadru. În ceea ce priveşte clasele V-VIII şi IX-XII, trebuie să spun că acolo unde sunt clase care au o oră de educaţie fizică şi sport şi aici automat vor fi două din toamnă. După care, în funcţie de disponibilitatea de spaţii, de profesori, gradual vom creşte din clasa a V-a la a VIII-a şi dintr-a IX-a la XII-a. Ca să sintetizez, primele măsuri vor fi începând cu 15 septembrie anul acesta", a precizat Remus Pricopie, citat de Mediafax.

Accent pe descoperirea de talente

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu consideră că federațiile și cluburile trebuie să pună, în viitor, accent pe descoperirea și promovarea talentelor. „Federaţiile şi cluburile trebuie să descopere talentele pentru a le orienta spre sportul de performanţă, gen Hagi, Belodedici, Gabi Szabo, Ilie Năstase, Patzaichin şi aşa mai departe. Toate aceste nume sunt modele pentru atragerea copiilor de a participa la activităţi sportive”, a spus Mircea Sandu, potrivit căruia „se face un pas foarte important. În 10- 12 ani de zile, sperăm ca sportul să facă iar performanţe'', a mai menţionat preşedintele FRF.

Amintiri din „Epoca de Aur”

Daciada a fost gândită ca o mișcare sportivă amplă. Organizată din doi în doi ani, Daciada s-a născut la ideea lui Nicolae Ceaușescu și avea finale pe întreaga țară, la toate disciplinele sportive. În fapt, Daciada a fost creată pentru sportul de masă.  Desfășurată la nivel național, o competiție de o asemenea amploare a adus în prim-plan o mulțime de nume mari ale sportului românesc de dinainte de 1989, dată fiind uriașa „bază de selecție”.

sursă foto: www.gsp.ro

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

6 comentarii

un curvar la minister

Acum 9 ani

Cred ca singurele ore de sport care vrea sa le faca asta sunt cele cu tinerele, pentru inceput cu cele de la alte partide (ca a terminat cu cele de la PSD demult) si in final cu tot ce ii se pare OK curvarului asta nenorocit...
Raspunde

FONDURI NERAMBURSABILE UE

Acum 9 ani

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
Raspunde

@ nr 1 un cu/r cu var la ministerr

Acum 9 ani

Tu labar de ce tie ciuda pe cur/var numai ca esti tu labar
Raspunde

poate

Acum 9 ani

o noua afacere cu alte 400 sali de sport.
Raspunde

un roman

Acum 9 ani

masuri excelente!
Raspunde

sportiv

Acum 9 ani

ba da unde lati gasit si pe asta ,asta e paralel cu sportu ,ba promovati valori care au fost mari campioni si stiu cu ce se maninca asta de se numeste sport ,lati lipit ca timbru pe cartea postala a latrat si el in campanie si uite asa lati facut intiu sportiv al tari ,rezultatele se vad dezastru de sus pina jos in ton cu economia ,am ajuns ciuca batailor la toate sporturile de echipa de baze sportive ce s-a mai vorbim am ramas la nivelu anilor 50 si dezastru continua ,bai banicioule tea incarcat astia de la piata de brinza bine sacosele ,cred ca tiai facut aprovizionare pe vreo 3-4 luni ,mai vino pe la toamna mai un purcel niste tuica de aia de vreo 5-6 0 de grade si alte delicatese ,iarna este lunga
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus