Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
26°C

ULBS: Scurtul drum de la Sibiu, in Irlanda. Si in Germania. Si in Scotia

 

Era un student român obișnuit, la Facultatea de Inginerie din Sibiu. Nu făcea mare lucru. Cursuri, acasă, cursuri, acasă, cursuri. Până în anul al III-lea, când un anunț postat pe holurile facultății i-a schimbat viața. Valentin Grecu, acum asistent la Universitatea „Lucian Blaga”, a povestit astăzi, în fața a zeci de studenți aflați deja cu gândul în străinătate, cum poți să îți petreci studenția învățând în trei universități diferite, fără să punem la socoteală și ULBS.
 
Anunțul de pe hol
 
“În anul III, am văzut un anunț din ăsta cu programul Erasmus, pe holurile facultății. Pe vremea aia, în 2005, habar n-aveam ce-i asta, dar am zis că engleză știu, deci hai s-aplic. Au mai aplicat câțiva student, destul de puțini, au fost câteva teste și, în final, am câștigat preselecția. Urma să învăț, pentru un an, în Irlanda”, își amintește Valentin Grecu. Ghinionul său a fost că, atunci, românii încă mai aveau nevoie de viză pentru Irlanda, așa că a ratat începutul anului universitar. Și-a găsit, totuși, un apartament de închiriat, pe care l-a împărțit cu două focoase irlandeze. Curat ghinion! Chiria, însă, era destul de mare, iar bursa Erasmus făcea doar 107 euro pe lună. Avea nevoie de un job. L-a găsit relativ repede, ca ospătar la Pizza Hut. “În zilele proaste, făceam bacșiș cât să-mi acopăr chiria pe o lună”, își amintește Valentin Grecu.
 
Înapoi acasă. Și de la capăt
 
După un an petrecut în Irlanda, Valentin avea nu mai puțin de 16 examene restante. Nicio materie nu coincidea cu ce învățase în universitatea vest-europeană. A învățat singur și le-a luat pe toate. Dar Erasmus-ul avea să-l ajute din nou. “Un prieten pe care mi l-am făcut în Irlanda, un neamț, Sebastian, tocmai își terminase stagiul de practică la cea mai mare fabrică din Europa, la Volkswagen. M-a întrebat dacă nu vreau să merg și eu. Și am mers”, a povestit Valentin Grecu, în cadrul unui work-shop care s-a desfășurat astăzi la Universitate. La fel de sec a ajuns și în a treia universitate străină de pe listă. Aflat din nou la Sibiu, Valentin își începuse studiile de doctorat. După câteva cercetări, a aflat că dr. Laura Colucci-Gray, de la o universitate din Scoția, lucrează la exact același subiect. “I-am trimis un mail, s-o întreb dacă nu pot merge acolo, să învățăm împreună. Mi-a răspuns. Mi-a spus ‘Ba da’”, povestește asistentul universitar.
 
Internaționalizarea. De ce avem nevoie
 
Work-shop-ul în care Valentin Grecu i-a convins pe studenții de la ULBS că nu este nevoie, ca să devii student internațional, decât de o atitudine pro-activă, a avut loc în cadrul Zilelor Internaționale ale Universității “Lucian Blaga”. Reprezentanții ULBS au ținut să le transmită studenților că nu doar ei își doresc foarte mult să studieze în străinătate, dar și între universități există o aprigă bătălie pentru “studenți internaționali”. “Dacă noi reușim să ne internaționalizăm, întregul corp al studenților va arăta altfel la Sibiu”, a declarat moderatorul întâlnirii, prof. Călin Deneș.
 
Acesta a atras, însă atenția, asupra a două probleme pe care Universitatea încă le are: în primul rând, o problemă națională – programa după care se învață în România este mult depășită. “Nu vine niciun profesor din străinătate să predea la Inginerie, după programa de acum 25 de ani, care-I folosea răposatului președinte pentru al nu știu câtelea cincinelea”, a exprimat Deneș, plastic, problema.
În plus, la Sibiu încă mai este nevoie, susține profesorul, ca internaționalizarea să nu mai fie privită drept o oportunitate pentru un cerc restrânși de “aleși”. “Nu doar câțiva studenți și câțiva profesori trebuie să se plimbe și să capete experiență internațională. Trebuie să facem din internaționalizare un domeniu accesibil tuturor”, a mai spus Deneș.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus