Primarul Klaus Johannis consideră că prin redeschiderea dosarului Cindrea și prin acuzațiile aduse fostului ministru Ion Ariton, imaginea Sibiului are de suferit. Johannis a comentat joi, în cadrul unei conferințe de presă acuzațiile aduse de procurorii DNA, respectiv de Corpul de control al Guvernului liderilor din politica locală Ioan Cindrea și Ion Ariton. ”Aduc prejudicii de imagine certe. Este un lucru prost pentru ei că au ajuns în această situație, dacă pe bună dreptate sau nu, vor stabili instanțele. Dar la noi, unde o bună parte din distracția de la televizor se numește telejustiție, este un lucru foarte prost. Sunt foarte nemulțumit de această chestiune și le recomand domnilor Cindrea și Ariton, pentru că la Parchet nu te duci ca președinte și fost președinte, te duci ca persoană fizică, le recomand cu căldură și cu insistență să-și clarifice repede situația”, a declarat primarul Sibiului.
Johannis este de părere că vinovăția sau nevinovăția lor ar trebui stabilită de justiție, nu de procurori sau public. ”Vinovăția sau nevinovăția în această republică se stabilește în cauze penale de mai multe instanțe, nu de procurori și nici de public. Faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale, este un pas care deja arată că poate procurorii au anumite probe care vor merge mai departe. Dacă procurorii nu au probe, atunci un dosar penal se finalizează cu neînceperea urmăririi penale, după cum bine știm cu toții”.
Legat de varianta ca Cindrea să fie ajutat în justiție de faptul că există un premier PSD, Johannis speră să nu existe această posibilitate. ”Eu cred că nu-l ajută și bine ar fi să nu-l ajute. Eu, cu toată naivitatea mea, cred într-o justiție independentă. Ar fi foarte rău dacă faptul că USL guvernează l-ar ajuta pe domnul Cindrea în finalizarea dosarului. Dar nu cred așa ceva”, a mai spus primarul.
Fostul ministru al Economiei este acuzat că a intervenit în mod direct pentru a obliga reprezentanții SC Hidroelectrica SA să achiziționeze energie electrică produsă de societăți precum Termoelectrica SA, Complex Energetic Craiova SA, Complex Energetic Turceni SA, Electrocentrale Deva SA sau Nuclearelectrica SA. Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, este urmărit penal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese, după ce în calitatea sa de deputat, a propus şi a avizat angajarea soției sale în cadrul biroului său parlamentar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Prof. de Geografie
Acum 3 ore
@Hermannstadt
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
X