Peste 53 de milioane de lei va investi compania sibiană Polisano într-o fabrică de medicamente folosite în terapia cancerului. Laboratorul va funcționa în spațiile deja construite în Zona Industrială Vest.
”Obiectivul de investiţii se va realiza în interiorul unei clădiri existente, corpul C, şi va funcţiona ca depozit de materii prime, materiale auxiliare destinate producţiei de medicamente citostatice, inclusiv laborator fizico-chimic unde se vor realiza analizele necesare procesului”, se arată în proiectul depus la Agenția de Protecție a Mediului Sibiu, referitor la investiția celor de la Polisano. Depozitul și laboratorul de medicamente citostatice vor ocupa o suprafață de peste 1.000 de mp. Potrivit proiectului, în cadrul viitoarei fabrici vor fi aduse o serie întreagă de aparate specifice unei astfel de industrii.
Cofinanțare europeană
Realizarea secției de producție medicamente ”Terapia Cancerului” este un proiect ce beneficiază și de finanțare europeană, prin Programul operațional sectorial Creșterea competitivității economice. Contractul de finanțare a fost semnat în 2011, valoarea nerambursabilă de care va beneficia Polisano fiind de 19,99 milioane de lei, din care 16,3 milioane de lei sunt alocați din Fondul european de dezvoltare regională, iar restul din bugetul național. Valoarea totală a proiectului, declarată înainte de implementare, este de 53,81 milioane de lei.
Realizarea acestei investiții reprezintă dezvoltarea producţiei de medicamente a companiei Polisano, firma sibiană fiind cunoscută până acum pentru activitatea de import a medicamentelor, aparaturii medicale, dar și pentru serviciile medicale oferite prin intermediul a clinicilor și a spitalului, deschise în Sibiu și București.
Cel care conduce grupul de firme Polisano, doctorul Ilie Vonica, nu a dorit, deocamdată, să ofere declaraţii referitoare la investiţia din Zona Industrială Vest.
Cea mai mare companie sibiană
SC Polisano SRL este cea mai mare companie sibiană cu capital autohton. În ciuda dificultăților economiei din ultimii ani, compania fondată în 1993 de doctorul Ilie Vonica a înregistrat o creștere semnificativă. Dacă în 2010, SC Polisano SRL a depășit pentru prima dată un miliard de lei cifră de afaceri, în ultimul an financiar pentru care Ministerul Finanțelor a raportat situațiile contabile – 2011 -, SC Polisano a ajuns la un rulaj de peste 1,24 de miliarde de lei, cu un profit de peste 42 de milioane de lei. Ultimul Top 300 publicat de revista Capital, cel din octombrie anul trecut, îl plasa pe Ilie Vonica pe primul loc în topul celor mai bogați sibieni, cu o avere estimată la 158 – 160 de milioane de lei.
casetă
Tehnică specifică
”Laboratorul fizico-chimic va fi dotat cu următoarele echipamente : HPLC, gaz-cromatograf, analizor TOC, pH-metru, conductometru, titrator automat Karl Fisher, camere climatice de stabilitate, aparat pentru determinarea punctului de topire, spectrofotometru UV-VIS, spectrometru NIR, spectrometru IR, cuptor de calcinare, nişe chimice, hote cu flux laminar, balanţe analitice, agitatoare magnetice, centrifugă, baie de apă”, proiectul depus la APM Sibiu de SC Polisano SRL
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 10 ore
Ioan Rotar
Acum 10 ore
Rotar
Acum 11 ore
EVREU