Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Motu' satului. Primar de 21 de ani si 2.300 de lei salariu: "asfaltam drumurile din hotar"

Turnul Sfatului continuă seria interviurilor cu primarii din județ: despre ce au făcut în anul ce a trecut de la alegeri și ce vor face în următorul. Să rămână scris, pentru a-i putea verifica și în 2014.
De această dată am ales unul dintre cei mai longevivi primari: Roman Toader, ales la fiecare scrutin din 1992 încoace în funcția de primar al comunei Blăjel. Președinte al Asociației primarilor de comună, Toader speră și la creșterea salariilor pentru edili.
”În 2012 am promis că o să refacem drumurile comunale, cu președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea. Trebuia să înceapă lucrarea în luna mai, dar am amânat-o până la finele lui iunie, începutul lui iulie din cauza condițiilor meteorologice. Vreau o lucrare de calitate, altfel mă fac de râs”, spune Toader despre drumurile ce leagă Valea Lungă la Păucea, de la Păucea la Romanești și Blăjel – Romanești.

Presiune pe conductă

Deocamdată, în Blăjel nu curge apă la robinetele din casele oamenilor. Dar primarul bifează pentru anul acesta ”realizarea”. ”Sunt pe final cu alimentarea cu apă în Blăjel, este o investiție finanțată de Guvern și din bugetul propriu. Am dat drumul la pompe pentru a umple rezervoarele. De trei zile presiunea nu a scăzut deloc, probabil că azi (marți – n.r.) vom pune sub presiune și rețeaua de hidranți. Pe cele trei străzi din Blăjel pe care le vom asfalta în acest an facem acum branșamentele și pentru apă și pentru rețeaua de canal”, enumeră Toader.

  • Anul acesta am rezolvat și problema after-school, dar și a Căminului cultural, l-am dotat cu instrumente muzicale și costume populare”, Roman Toader, primar Blăjel


Asfalt prin câmp

Cu o cofinanțare de un milion de euro, Blăjelul va deveni prima comună din județ ale cărei drumuri ”de hotar” vor fi asfaltate, promite pentru perioada următoare Roman Toader. Drumul agricol ce va fi asfaltat măsoară 6,3 km. ”Drumul pornește din drumul național, de la intersecția cu Bazna, și merge pe câmp până la stația de gaze de la Botorca. Va avea doar un sens, căci nu este mai mult spațiu, fiind îngrădit de proprietăți private, dar vor fi amenajate refugii din 500 în 500 de metri. Proiectul era inițial pentru pietruire și șanțuri. Am făcut acum, recent, niște calcule cu consultantul și a reieșit că putem și asfalta”, promite primarul de 21 de ani. El spune că, dacă nu vor fi contestații la licitația programată pentru luna viitoare, asfaltarea ar putea fi terminată încă din acest an,

  • Realizarea pe care eu o consider cea mai mare este asociația agricolă. Am reușit să adun pământul, iar oamenii primesc 700 de kg de grâu sau porumb la hectar. Primesc zahăr, cartofi, soia, floarea soarelui, la prețurile negociate cu asociația. Asta e cea mai mare realizare, pentru că nu a rămas pustiu terenul”, Roman Toader


Nemulțumirea primarului: salariul prea mic

”Salariul meu de primar? 2.300 de lei, după 21 de ani de primărie, pe lângă vechimea muncită înainte. Nu se mai poate cu aceste salarii, un primar nu poate trăi din acești bani. Îmi pleacă salariații din primărie. Până acum le-am mai dat bani de hrană și alte sporuri, dar acum nu se mai poate. Am vorbit cu ministrul Dragnea, el știe, se lucrează acum la un proiect, dar nu știu dacă va fi adoptat anul acesta, trebuie să vedem nu numai de salarizarea primarilor, ci și a personalului din primării. Mai trebuie văzut și cu pensionarea. Nouă nu ni se socotește vechimea la salariu, pentru că noi am fi marii «baroni locali». În plus, un polițist se pensionează la 50 de ani și un primar la 65 de ani? Păi, la 65 de ani, în ritmul acesta nu prind pensia”, este, pe scurt, una din nemulțumirile lui Roman Toader.
”Eu am mai făcut un proiect de hotărâre să fim pensionați nu la 50, ci la 55 de ani și cu două sau trei mandate. Eu am șase mandate, ies bolnav în pensie. Mă prinde lucrul la primărie de dimineața până seara”.
Potrivit declarației de avere semnată anul trecut de Roman Toader, acesta deține 40 de ha de teren agricol (din care 22 moștenite) și 0,73 de teren intravilan, toate în Blăjel. Aici mai deține și două case, moștenite, de 160, respectiv 190 de mp. Din 1980, deține aur în valoare de 3.500 de euro. Fără conturi în bancă, primarul Toader a avut înregistrat venituri nete anuale de 21.156 de lei. Adică 1.763 de lei, net, lunar, pentru funcția de primar al comunei Blăjel.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

eu

Acum 12 ani

UN BETIV, DACA IL VIZITATI DUPA ORA 10 ESTE BEAT TURTA, 7 ZILE DIN 7.
Raspunde

altcineva

Acum 12 ani

Nu ne putem abtine sa aruncam cu noroi. Chiar daca ar fi cum spune \"eu\".... De ce intotdeauna ne uitam la defecte si probleme? De fapt, cred ca fac asta doar frustratii, oamenii care nu au realizat nimic in viata.
Raspunde

pentru altcineva

Acum 12 ani

pentru ca un primar trebuie sa fie un exemplu, fruntea satului.
Raspunde

un functionar dinr-o Primarie

Acum 12 ani

Un betiv nu era ales atatea mandate, il scoteau oamenii cu furcile din Primarie! Omul are dreptate, salariile sunt de mizerie, o femeie de serviciu din privat are salariul mai mare ca mine (consilier principal), plus bunuri de masă şi prime. Deja imi caut de lucru, totusi am si eu o familie de intretinut.
Raspunde

baraska

Acum 12 ani

Motii sint in muntii Apuseni.De unde sinteti ma ziaristilor de nu stiti in ce zona va aflati si confundati motii cu sibienii?Am mai vazut confuzii din astea la ziaristi de nu stiau sa faca diferenta intre maghiari si sasi.
Raspunde

lol

Acum 12 ani

Ba, si kktii au mot!
Raspunde

doctoru

Acum 12 ani

Las ca are inca prea mult.aia sant numai in hartii,isi face el parte.nu mie mila de el ca i un hot si talhar.are pe putin 100 de oi si le tine pe la fiecare consilier ca sa nu stie lumea.acasa nu are nici una,are vite talharul ,de ce nu recunoaste ia o gramada de bani subventie de pe pamanturile oamenilor si de pe animale.are 5 case in localitate.numa le-a trecut la nume pe membrii familiei.are fantana arteziana in curte.eu nu cred ca cu 2300 de lei poti face atata.i mana in mana cu aflat de aceea isi permite sa aiba coserele pline cu bucate.un mincinos si un rau facator. vrea sa o puna si pe ficasa primarita.o proasta si aia cu facultate pe bani ca si el.nici buna ziua nu stie spune, o salbatica
Raspunde

GOGU

Acum 11 ani

Ma mira faptul ca se plange de salariul de primar,doar stia inaintea fiecarei canditaturi si totusi a acceptat,nu o data ci de sase ori!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

respect

Acum 11 ani

asfalteaza in hotar,iar pe unele strazi nu o asfaltat ,ca nu a avut suficiente voturi..(asa a rezultat din capul lui de geniu imbecil) .Si are dreptate\"doctorul\",din salariu de 2300 nu poti sa ai 5 case..Dc nu dati o tura prin comuna sa vedeti cum arata..(este jalnica)..Tiganii fac legea,pt k sunt oamenii lui,care-l voteaza..Iar consilierii sunt numai ciobani ,pe care ii poate mani***cum vrea el.Ii un analfabet,nu ii in stare sa poarte o conversatie civilizata..Iar cei ce l-au votat,sunt majoritatea rude,iar restul cu ajutorul sau lucreaza la Gaz Metan si Armax..Vizitati comuna si analizati vorbele unui dobitoc.
Raspunde

Rotaru Simion

Acum 11 ani

Doamne, Doamne, ce re-i lumea, Romane! Iaba, 21 de ani nu-i o zi şi ce-ai făcut se vede. De făcut aţi făcut cu toţii, Roman a Onului, secretar alături de tine-atâţia ani. Cum v-aţi avut, da treaba-o mers ca unsă. Ţi-o fost alături şi vicele, Gheorghe Hancu de la noi din Păuci, te-o mai ajutat şi consilierii, oameni din sat, vă dă la televizor mai toată duminica. Aud că duminică vine Vasile Coca prin Blăjel, şi iar cântă muzica la cămin şi li se udă ia-n spatea la blăjence, de-atâta joc. Da uite păduchii cum sar ! Sar şi ei că-s graşi, stau pe oameni ca lumea, şi-o scăpat nestropşâţi. Iartăi Romane ! Întoarcele şi obrazul celălalt ca un bun român şi creştin ce eşti! Cu Dumnezeu înainte că lumea din sat te ştie, te ştiu şi cei din Păuci şi de peste tot locul şi vorba ceea \" câinii latră, ursu trece\"!
Raspunde

Teodor

Acum 11 ani

Sa ne spui primarule cand curge apa,eu cu familia mea avem nevoie de apa ai mintit destul de 6 ani cand este apa se pare ca esti disperat
Raspunde

PRIMARUL PENAL DIN BLĂJEL

Acum 10 ani

Adevărul despre PRIMARUL PENAL DIN BLĂJEL (informare succintă) După aproape 3 ani de la alegerile locale, Consiliul Local din Blăjel funcţionează ILEGAL, întrucât „majoritatea” din consiliu a primarului-instigator Roman Toader validează abuziv un consilier local, fără să ţină cont de hotărârile definitive şi irevocabile ale Tribunalului Sibiu (Sentinţa nr. 3917/CA/26.10.2012 şi Sentinţa nr. 1729/CA/26.04.2013)! [Dosarul penal pentru abuz în serviciu este în curs de finalizare!] Având această majoritate ilegală în consiliu, primarul Roman Toader – susţinut de prefect şi de condamnatul la închisoare Cindrea Ioan – şi-a permis până în prezent să facă absolut orice abuz: 1.Deşi proiectul de alimentare cu apă în satul Blăjel, finanţat din anul 2007, a fost finalizat şi inaugurat (în prezenţa PRESEI şi a lui Cindrea Ioan) în data de 14.12.2013, CETĂŢENII DIN BLĂJEL NU AU APĂ POTABILĂ! Proiectul NU funcţionează pentru că fântânile forate cu 500.000 lei au fost făcute de mântuială! Deşi s-au cheltuit pentru acest proiect 3.000.000 până la inaugurarea din decembrie 2013, PRIMARUL A MAI SOLICITAT, PRIMIT ŞI CHELTUIT în 2014 – inutil – ÎNCĂ 1.000.000 LEI pentru …continuarea lucrărilor de alimentare cu apă în satul Blăjel! Curtea de Conturi a identificat mai multe nereguli! [DOSARUL PENAL ESTE ÎN CERCETARE LA D.N.A.] 2.Proiectul de canalizare în satele Blăjel şi Păucea (fonduri europene de 2.500.000 EURO acordate pe Măsura 3.2.2) trebuia finalizat de 3 ani! Autoritatea finanţatoare a amendat deja Primăria Blăjel cu 160.000 lei! „Bonus”: deturnare de fonduri! [DOSAR PENAL LA D.N.A.] 3.Autoritatea finanţatoare a amendat deja Primăria Blăjel pentru întârzierea nejustificată a contractului de 1.000.000 Euro (derulat prin FEADR – Măsura 1.2.5.), semnat în aprilie 2012, pentru „modernizarea drumurilor agricole de exploataţie în comuna Blăjel”! 4.Angajări ilegale în cadrul primăriei identificate de A.N.F.P. şi confirmate de Parchetul Mediaş şi Tribunalul Bucureşti! 5.Primar sancţionat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării! 6.Edil prins de jandarmi dând mită electorală! [Dosar penal] 7.Sancţiune a A.N.R.M.A.P. pentru încălcarea legislaţiei specifice achiziţiilor publice! 8.Primarul Roman Toader are dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi inducere în eroare a organelor judiciare! 9. A cheltuit aproape 750.000 lei (din cei 1.100.000 lei estimaţi iniţial) pentru a construi un complex sportiv. Din păcate, în locul acelui teren de sport este doar o groapă de gunoi. În plus, a distrus un parc dendrologic care era mândria localităţii. Curtea de Conturi i-a imputat o parte din banii cheltuiţi nejustificat. [Dosar penal în curs de soluţionare] 10.Sporuri ilegal acordate sesizate de Curtea de Conturi şi confirmate de Tribunalul Sibiu! 11.Fraudarea subvenţiilor agricole. Direcţia Antifraudă A.P.I.A. Bucureşti a demarat procedura de recuperare a prejudiciului cauzat de fermierul Roman Toader…
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus