Aleea faimei ne trebuia noua?

Aceasta e întrebarea. Sibiul are o alee (poate nu a fost cea mai fericită alegere) a faimei, nu pentru că de asta avea nevoie. Mi se pare evident acest lucru. Atunci de ce? A fost ambiţia lui Chiriac? Visul lui Iohannis? Amândouă?

 

Ştiu că directorul Chiriac a avut pentru Sibiu, în ultimele două decenii, ambiţii multe şi mari. Şi toate legate de FITS. Pe unele le-a realizat, pe altele, poate, le-a ratat sau a renunţat la ele. În orice caz, Sibiul a dobândit de pe urma acestui festival (cu 20 de ediţii la activ) înscrierea în circuitul european al mişcării teatrale şi al spectacolelor de stradă. Dar eu, unul, cred că mai sunt necesare destule ediţii, până când FITS se va dovedi un real câştig cultural şi turistic, în egală măsură, pentru sibieni. Mai ales pentru că, acum, sunt destui cei care îl văd festival de fiţe… 

 

Cu siguranţă aleea faimei de la Sibiu poate ajunge ea însăşi faimoasă, dar numai timpul o va demonstra. Deocamdată, pentru noi, important ar fi să ne lămurim: dacă am importat cultul american al vedetelor de cinema, atunci faimoşii noştri vor fi numai din lumea teatrului? Şi dacă vor fi numai din teatru, vor fi numai cei care au avut de-a face cu FITS? Iar dacă n-au avut de-a face cu FITS, dar au ajuns faimoşi (vedete) în viaţa cultural-teatrală a României, ei nu vor avea parte de nemurire pe aleea dintre zidurile cetăţii sibiene? Nu cumva moda asta americană a trecut deja prin „filtrul” autohton şi, după Bucureşti şi Sibiu, românii vor călca şi alte alei faimoase din România? Vorba aia: fiecare localitate cu faimoşii ei. Că la noi merge şi-aşa…

 

Sunt gata să recunosc meritele directorului Chiriac, în ce priveşte FITS, pe tot parcursul celor 20 de ediţii. Mă gândesc la ce însemna teatrul sibian cu două decenii în urmă şi câtă faimă internaţională are în prezent. Fără îndoială pot fi oameni de teatru, din România, care nu sunt la fel de entuziasmaţi de FITS. Am simţit asta, în acest an, din absenţa numelor grele din teatrul românesc. Dacă nu greşesc, în afară de posterul cu Victor Rebengiuc, pus pe un gard de protecţie, în Piaţa Mare, n-am văzut, în perioada festivalului, figuri de vedete bucureştene pe care le ştie tot românul. Nu vreau să dau nume. Nu asta mi se pare de spus aici şi acum. Important mi se pare să ne lămurim dacă aveam nevoie de-o alee a faimei, la Sibiu, şi care sunt criteriile după care cineva poate ajunge între nemuritorii ei.

 

Mă aşteptam din partea primarului Iohannis la mai multă rigoare. La ceva care să-mi amintească de rânduiala saşilor. Un proverb de-al lor spune că un lucru e bun, dacă e bine făcut. Şi ca să fie bine făcut, trebuie să răspundă şi unor aşteptări. În cazul nostru, ţinea de bunul simţ civic şi estetic ca adoptarea unei alei a faimei, cu impact asupra peisajului citadin, să fie cu asentimentul oamenilor locului; cum altfel învăţăm să preţuim valorile noastre, în timpul vieţii lor? Primarul comunităţii şi-a dat însă acordul pentru un „happening” de import, dar n-a avut curiozitatea să testeze ce părere au sibienii. Măcar să-i întrebe cine ar merita să le calce numele de câte ori trec pe acolo. Sau, mai simplu şi mai direct, dacă le trebuia neapărat acest joc de picioare pe nume mai mult sau mai puţin cunoscute de ei.