Luni,
04.12.2023
Parțial Noros
Acum
-1°C

Norvegienii au venit sa ne invete cum sa strangem gunoaiele

Față de alte țări din Europa suntem în urmă la multe capitole, printre care și managementului deşeurilor. Norvegienii și-au propus să ne învețe să facem lucruri mai multe și mai bune în acest domeniu, așa că au venit la Sibiu să vadă, să ofere sfaturi și să facă diferența între ce e greșit și ce e spre bine.

Ca urmare a unei colaborări cu Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, Rudolf  Meissner, șeful Departamentului de Management al Deşeurilor din cadrul primăriei oraşului Stavangerdin Norvegia a petrecut patru luni la Sibiu.

Ca atașat oficial, misiunea lui a fost aceea de a oferi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu asistenţă de specialitate în domeniul managementului deşeurilor. Rudolf  Meissner, însoţit de experţii APM Sibiu, au plecat să viziteze județul și staţiile de colectare, sortare, transfer şi reciclare a deşeurilor din Sibiu, Mediaş, Agnita şi Avrig.

"Accentul nu se pune pe control, ci pe încredere"

Vizitele au fost urmate de multe recomandări, minusurile fiind punctate după vizitarea depozitele de deşeuri neconforme, aflate în etapa de închidere de la Remetea - Sibiu şi Agnita, cât şi a depozitului conform de la Cristian.

"România are o legislaţie foarte bogată şi reactualizată la nivelul organismelor europene, care vă permite să aveţi o protecţie a mediului performantă. În Norvegia avem puţine legi şi o abordare diferită. Aplicarea legislaţiei şi monitorizarea implementării ei este foarte importantă. Sistemul norvegian se bazează pe încredere, Guvernul are încredere că toţi partenerii interesaţi îşi îndeplinesc obligaţiile şi responsabilităţile. Accentul nu se pune pe control, ci pe încredere. Mă bucur că prin proiectul derulat în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, am cunoscut oameni deosebiţi, dedicaţi, interesaţi să participe la îmbunătăţirea calităţii vieţii, a mediului în general şi a managementului deşeurilor în special. Sibiul a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor în mod integrat", a declarat Rudolf  Meissner.

În cadrul parteneriatului au fost organizate întâlniri cu studenţii Facultăţii de Inginerie „Hermann Oberth” şi Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului” şi un curs de iniţiere în managementul deşeurilor.

„Mulţumim partenerilor norvegieni pentru sprijinul acordat, cunoştinţele împărtăşite şi expertiza oferită în domeniul deşeurilor care, la nivelul judeţului Sibiu este în plin proces de dezvoltare şi modernizare prin implementarea proiectului „Sistemul integrat de management al deşeurilor”, derulat de Consiliul Judeţean Sibiu”, declară Bogdan TRIF, director executiv al APM Sibiu.

Ce au ei n-avem nou și invers

Dacă la capitol managementului deșeurilor nu am avut cu ce să-l impresionăm pe reprezentantul norvegienilor, care n-a fost prea încântat nici de stilul haotic al șoferilor sau de fumul din restaurante, Sibiul a primit un plus la capitolul faună. Ariile protejate și animalele sălbatice în liberate au fost două lucruri pe care norvegianul le-a apreciat prin prisma faptului că ei nu prea au așa ceva.

”Şederea mea la Sibiu a fost o oportunitate deosebită să descopăr frumuseţile, tradiţiile şi cultura ţării dumneavoastră. În România există o bogăţie extraordinară de floră şi faună, în special în ceea ce priveşte animalele mari şi aş dori să subliniez că dumneavoastră coabitaţi mult mai bine decât noi cu natura. În Norvegia, mamiferele mari sunt pe cale de dispariţie, pentru că fermierii sunt interesaţi  doar de obţinerea beneficiilor”, a adăugat Rudolf.

Ca urmare a colaborării cu partenerii norvegieni, Agenţia pentru Protecția Mediului Sibiu a reușit să acceseze Programul de finanţare Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014,  în domeniul Adaptarea la Schimbări Climatice , şi a elaborat proiectul „Calea verde spre dezvoltare durabilă”,  în valoare de 5.800.000 Euro.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

karla

Acum 10 ani

afara cu nespalatii astia care nici macar nu sunt in (M)UE.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus