Administrația locală continuă seria propunerilor de modificări ale circulației prin instituirea de sensuri unice. Cel mai recent astfel de exemplu este al străzilor Litovoi și Dragalina, pentru care Primăria Sibiu a postat anunțul referitor la propunere în cursul săptămânii trecute. Astfel, strada Litovoi Vodă va avea sens de circulația înspre strada Cristian, iar pe strada Dragalina se va circula dinspre strada Cristian către intersecția cu strada Litovoi Vodă. De subliniat că, pe strada Litovoi Vodă, sensul unic este propus doar pentru porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu și strada Cristian, pe tronsonul dintre sensul giratoriu și strada Tălmăcel urmând a se circula în ambele sensuri. Eventualele propuneri ale sibienilor față de intenția administrației locale pot fi depuse la Centrul de informații pentru cetățeni, în atenția Direcției Tehnice.
Alte sensuri unice, în așteptare
Aceste schimbări propuse vin după un destul de amplu șir de alte propuneri lansate dezbaterii publice și neimplementate deocamdată. Este vorba sensurile unice propuse pentru o parte din străzile din cartierul Vasile Aaron și, mai ales, despre cele propuse pentru zona Calea Cisnădiei – Calea Dumbrăvii și Octavian Goga, pe toate aceste trei străzi urmând a se circula într-o singură direcție. Mai multe detalii puteți citi aici
Foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , vasile aaron , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Litovoi Vodă , Direcției Tehnice
Vizualizari: 445
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel