Patria e bolnava!

Patetica expresie a fost rostită la începutul anilor ’20, ai secolului trecut, într-o ţară îndepărtată, la cealaltă extremitate continentului. Astăzi, ea capătă o relevanţă deosebită pentru România. Cu 90 de ani în urmă, în societatea respectivă, se puteau citi pretutindeni, după cum relatează un cronicar celebru, semnele descompunerii: corupţia politicienilor, abuzurile conducătorilor, dezmăţul în administraţie, instabilitatea economică şi financiară, degradarea presei, precum şi sterilitatea unei culturi ce nu putea ţine pasul cu realităţile social-politice.

Tabloul social de mai sus pare inspirat şi de realităţile României de astăzi. Putem spune, deci, şi noi, cu aceeaşi durere: „Patria e bolnavă!”? Cum ar putea fi altfel, după crizele succesive, începând tot din perioada interbelică, continuând cu marea risipire de energii umane şi politice, valori morale şi materiale din timpul comunismului? Iar, ca motiv imediat, după recenta arestare a unei judecătoare de la secţia penală (!) a Curţii de Apel Bucureşti, pentru corupţie? România e bolnavul Europei! Şi are mari şanse ca nici măcar UE să n-o mai poată ajuta să se facă bine.

Da, patria e bolnavă, în timp ce oamenii ei încearcă din toate puterile să se salveze. Care cum poate. Judecătoare coruptă de la CA Bucureşti a ajuns regina neîncoronată a mass-media. Toate să dau de ceasul morţii să relateze ultimele evoluţii ale cazului, dar cu toţii ştim că nu ne mai foloseşte la nimic. Ce s-a produs s-a produs. Timpul nu-l mai putem da înapoi. Rămânem consternaţi că a treia putere în stat este în metastază. Dacă şi la nivelul unei instanţe superioare se gândeşte în termenii mafiei de cartier, atunci să nu ne mire poziţia codaşă pe care o avem în Europa.

Un scriitor german foarte cunoscut, în anii în care a fost lansată ideea patriei bolnave, recomanda cititorilor săi să nu se mire că societatea trăia într-o atmosferă apocaliptică. După primul război mondial, impresia era larg împărtăşită, scria el, pentru că lumea câştigase o bogată experienţă a „excesului şi-a aventurilor de tot felul”. Cam aşa e şi România de astăzi, după o serie lungă de dictaturi ale demagogiei politice.

Nu vreau să par fatalist, dar cazul judecătoarei şpăgare de la ditai Curtea bucureşteană este unul ce ar trebui să ne provoace fiori de revoltă. Amintiţi-vă de cei care, mai ieri, ţipau prin studiouri de televiziune revoltaţi că „înalta poartă” de la Bruxelles ne-a blocat Schengen-ul din cauza nenorocitului ăluia de MCV pe justiţia română. Iată cum am reuşit noi înşine să confirmăm suspiciunea occidentului, cu brio, exact la nivelurile cele mai înalte ale puterii judecătoreşti.

După 1989, elitele româneşti au trăit sub impulsurile exceselor, iar societatea s-a obişnuit să trăiască în atmosfera de apocalipsă. Pur şi simplu, România a ars etapele corupţiei capitaliste, cu sprijinul interesat al justiţiabililor. Şi acum trage scurta, pentru că boala de care suferă nu se rezolvă prin metode amiabile. Şi nu ştiu dacă cele democratice pot fi de folos. Cel puţin aşa-mi spune lecţia interbelicului. Totuşi, important ar fi ca MCV-ul Uniunii Europene să-şi continue misiunea în România…