Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care se afla la volanul unui BMW, a fost surprins de aparatul radar conducând cu nu mai puțin de 163 de kilometri la oră, pe DN1, din direcția Sebeș, spre Sibiu. Bărbatului i-a fost suspendat permisul de conducere de către polițiștii rutieri. Același lucru l-a pățit și un șofer de doar 22 de ani, care avea permisul de conducere doar din luna aprilie a acestui an. Tânărul conducea tot pe DN1, în afara localității Săcel, cu 137 de kilometri la oră.
“Având permisul de conducere cu o vechime mai mică de un an de zile, conducătorul auto are obligația de a circula cu 20 km/h mai puțin ca limita legală, în situația de față cu 80 km/h, astfel că depășirea vitezei legale a fost de 57 km/h”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteș.
Peste 600 de șoferi care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice au fost sancţionaţi de poliţişti, în perioada 23-25 august. Dintre aceştia, 402 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea vitezei legale, iar alți 10 pentru depăşiri neregulamentare.
Poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 8 pentru viteză, 10 pentru depăşire neregulamentară şi 2 pentru consum de alcool.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Luciana Balteș
Vizualizari: 284


Ultimele comentarii
Acum 36 minute
Constantin
Acum 46 minute
Marius
Acum 1 oră
Justitiarul
Acum 1 oră
Doru
Acum 1 oră
Rostogan