Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Moartea – blestem sau binecuvatare?

Moartea este o plecare. A muri înseamnă a părăsi această lume pentru a intra în alta, a schimba această existenţă cu alta. Şi unde ne duce pe noi moartea? În lumea definitivă şi veşnică.

Ne punem întrebarea cum putem privi moartea dăruită nouă de Dumnezeu ca un blestem, sau, ca un dar eliberator? Este moartea acest eveniment universal atât de necesar?

Dacă privim dincolo de episodul petrecut în Eden, vedem că moartea este o pedeapsă la adresa firii omenești căzute în păcatul neascultării, numită de însuși  Sfântul. Apostol Pavel ,,vrăjmaș” (I Cor. 15,26), pentru că ea își arată ura față de neamul omenesc, răspândind rele în întreaga zidire. De mare interes, este afirmația Sfântului Apostol Pavel despre ,,cei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața”(Evr. 2, 15). Iată deci cum numai amintirea morții era pentru om o robie, un jug pentru tot parcursul vieții, căci, odată ce neamul omenesc a devenit muritor a dobândit o înclinare și mai mare pentru păcat; împlinirea nevoilor trupești îl îndeamnă pe omul care dorește să-și păstreze cu orice preț viața aceasta, vremelnică, spre patimi de neocolit. Omul căzut se aruncă în brațele patimilor socotind că astfel va scăpa de moarte. Frica de moarte îi tiranizează atât de mult pe oameni încât ar face orice să scape de ea. Sfântul Ioan Damaschin spune că ,,moartea îl ține pe om în robie prin mijlocirea păcatului.”  Astfel diavolul, speculând aceasta, pune stăpânire pe latura pătimitoare a omului, insuflând acestuia continuu, groaza față de moarte. Speriat de moarte, omul, se avântă spre păcate, cu gândul că flacăra plăcerilor îl va feri de frigul morții. Cu cât omul se alipește mai mult de cele lumești cu atât el se revoltă împotriva morții care-l lipsește de ele. Gândind așa, putem concluziona că, moartea este o pedepsă și chiar cea mai grea pedeapsă pe care a primit-o omul vreodată de la Dumnezeu, căci ea înțeleasă ca simplă nimicire, e dușmanul cel mai teribil (nu atât al speciei sau al naturii, ci al persoanei).

Dacă omul ar fi constituit numai din elemente fizico-chimice moartea nu l-ar umple de o neliniște așa de nepotolită, și în același timp de un fel de dor după o viață veșnică pe care o presimte dincolo de ea prin care omul simte că aparține eternității.

Dar dacă mânăm mai la adânc corabia minții noastre, descoperim că moartea,  în grotescul ei,  ne sperie dar în același timp ne și atrage. Astfel nostalgia și teama profundă care strânge respirația omului în fața misterului morții sunt proba faptului că el nu ține numai de suprafață ci de profunzime; e proba faptului că omul nu aparține numai cotidianului vieții în timp ci și eternității.

Și, dacă moartea este poartă,  „moartea este o plecare. A muri înseamnă a părăsi această lume pentru a intra în alta, a schimba această existenţă cu alta. Şi unde ne duce pe noi moartea? În lumea definitivă şi veşnică.” Atunci putem spune că moartea a fost o mare binecuvântare peste om, respectiv pentru trupul acesta grosier care din pricina păcatului s-a îngreuiat, s-a îngroșat, s-a stricat așa încât în această stare nu mai putea contribui alături de suflet la urcușul spre asemănarea cu Dumnezeu, și de schimbător ce a devenit nu mai putea moșteni veșnicia. Căci ce ne-am fi făcut dacă acest trup neputincios, care, întru-un număr finit de ani ajunge la așa mari neputințe să fi fost condamnat la veșnicie. Nici nu ne putem imagina ce ar fi însemnat să vedem acum oameni cu vârste de mii de ani peste care nu se slobozea moartea. Tocmai în contextul acesta moartea devine din pedeapsă o mare binecuvântare, un mare dar, dat nouă de Dumnezeu prin care ne dezbracă de acest trup stricăcios spre a ne îmbrăca în același trup spiritualizat, nemuritor: „Căci moartea nu-i altceva decât pieirea stricăciunii; moartea nu mistuie trupul, ci stricăciunea trupului.” Cine putea pedepsi pe om mai frumos ca Dumnezeu, care dă pedeapsa Sa plină de iubire, căci, moartea ca pedeapsă, din blestem se transformă într-o mare binecuvântare. Ajungem să spunem că însăși moartea dă sens creației fiind singura trecere de aici la Dumnezeu, singura cale de a ne întoarce acasă, singura poartă a milostivirii Lui Dumnezeu. Astfel moartea fiind singura trecere de aici la Dumnezeu, arată transcendența lui Dumnezeu și a vieții noastre depline în El, ca împlinire a ei. Gândind la moarte simțim că avem ceva de la Dumnezeu și în viața noastră de aici, o arvună care ne dă putere să biruim moartea privind la Hristos ca biruitor al ei prin înviere.

Toți cei ce explică moartea ca un simplu fenomen biologic (deși conștienți de nonsensul acestor explicații) caută să acopere realitatea ei. Pe de o parte, afirmă că moartea e un fenomen natural dar, au o spaimă de moarte recunoscând implicit că nu e deloc naturală pentru om. De aceea, acești oameni fac tot ce pot pentru acoperirea mortului, pentru a nu fi tulburați în viața lor de gândul morții. Casa lor îndoliată de evenimentul morții nu vrea să arate nici un semn de doliu, iar mortul e dus pe ascuns la cimitir, sau la crematoriu și făcut să dispară pe neobservate.

Așadar, moartea este un lucru însemnat şi îngrozitor, dar nu pentru un suflet hrănit cu filosofie cerească. Cel ce n-are nici o idee despre lucrurile viitoare şi care priveşte moartea ca pe o descompunere a fiinţei lui, sfârşitul şi terminarea vieţii sale, are motiv să se teamă şi să aibă groază de ea, crezând că va înceta să mai existe. Dar noi, cărora Dumnezeu ne dă darul de a ne descoperi tainele şi misterele înţelepciunii Sale (Ps. 50, 7), care privim moartea ca o trecere, noi n-avem nici un motiv ca să ne temem de ea; dimpotrivă, la apropierea ei trebuie să ne bucurăm şi să avem curaj, fiindcă din această viaţă stricăcioasă noi trecem la o viaţă mai bună şi mai strălucită, care nu va avea sfârşit. Aceasta ne învaţă Iisus Hristos prin exemplul Său; El merge la patimă şi la moarte, nu forţat sau din necesitate, ci în mod voluntar şi de bunăvoie.

Moartea își capătă sensul deplin în explicația creștină, care vede moartea ca un moment în dialogul etern al omului cu Dumnezeu cel personal. Pentru creștinism moartea deși e urmare a păcatului, a păstrat și un sens pozitiv, întrucât în ea Hristos ne trece la comuniunea deplină cu Dumnezeu, adică la o treaptă mai înaltă în comuniunea cu El, și prin aceasta la treapta plenitudinii vieții.

Scrierile duhovniceşti vorbesc de menţinerea în amintire a morţii care ne aşteaptă, pentru ca din aceasta să luăm îndemn de a nu ne lipi prea mult de plăcerile trecătoare ale lumii. Sfântul Antonie cel Mare spune: ,,Moartea de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa lui Dumnezeu” . Teodor al Edessei declară că viaţa pământească dobândeşte un sens şi se umple de un conţinut curat când omul face din ea o călătorie conştientă spre moarte şi spre cele de după ea, ca ţintă a vieţii: ,,Cel ce călătoreşte fără ţintă se va osteni în deşert. Ci ţine-te de lucrarea cea bună: adună-ți mintea, ține mereu ceasul din urmă al morţii înaintea ochilor, adu-ți aminte de deşertăciunea lumii, cât de înşelătoare, de neputincioasă şi fără de preţ este, cugetă la înfricoşata dare de seamă, cum o să înfăţişeze duşmănoşii purtători de catastife faptele noastre, cuvintele, gândurile pe care ei ni le-au strecurat în minte, iar noi le-am primit. Adu-ţi aminte şi de muncile iadului şi cum stau acolo închise sufletele; aminteşte-ţi şi de acea înfricoşată zi, adică de învierea cea de obşte şi de înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu, de cea din urmă hotărâre a Judecătorului care nu greşeşte. Gândeşte-te la osânda care va pune stăpânire pe păcătoşi, la ruşine, la mustrarea conştiinţei, la scoaterea afară de la Dumnezeu şi la aruncarea în focul cel veşnic, la viermele care nu moare, la întunericul cel neluminat unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.

Evagrie Monahul are cam acelaşi text, dar spune despre iad: ,,Mută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum se chinuiesc sufletele acolo, în ce tăcere prea amară” .

Prin aceasta, moartea nu e numai un sfârşit distructiv, suportat pasiv, venit din afară, ci şi un motiv de pregătire a omului pentru ea, prin acţiunea lui din lăuntru. Aceasta poate fi ea, desigur, dacă e înţeleasă nu ca un eveniment în forma unui punct la sfârşitul vieţii..., ci ca sfârşitul desăvârşit, realizat de toată activitatea vieţii, aşa încât moartea are o prezenţă axiologică, în întregul vieţii omeneşti. Omul îşi lucrează moartea sa, ca desăvârşire a sa, prin activitatea vieţii, şi astfel moartea este prezentă în această activitate, sau în fiecare faptă liberă în care omul dispune în libertate de întregimea persoanei sale.

Cugetarea la moarte umple viața pământească de mai mare valoare, deși în ea rămâne totuși o forță care lucrează în om în direcția distrugerii formei pământești, a existenței lui așa cum afirma Sfântul Apostol Pavel: ,,că de viețuiți după trup, veți muri, iar dacă veți omorî cu Duhul faptele trupului, veți fi vii”(Romani 8,13).

Pr. Lupu Ioan – Parohia Turnișor II

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

Taratorule

Acum 10 ani

De ce nu sunt popii de acord cu incinerarea?
Raspunde

@1

Acum 10 ani

pierd pe urma la parastase, iar la sate cimitirele apartin de biserici, acolo se platesc toate taxele. atata timp cat nu ai loc de veci, nu platesti nicio taxa.
Raspunde

Popa Țeapă

Acum 10 ani

Moartea este trecerea de la stadiul de ființă la stadiul de NEFIINȚĂ. În stadiul de neființă am mai fost cu toții - în timpul în care nu existam (și nu era nici durere, nici întristare ... și nici plăcere) . Deci viața este scurtă, grea dar a dracului de frumoasă. Viașa este ceea ce cunoaștem, din stadiul de neființă nu ne aducem nimic aminte. Altfel, morți sunt cei muriți.
Raspunde

super

Acum 10 ani

18000 biserici, 3000 scoli am spus tot
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Nu Biserica construieste scoli ci statul. Nu Biserica trebuie sa aiba in grija problema sociala ci statul.Si cu asta am spus totul. Biserica doar colaboreaza si ajuta.
Raspunde

Ratza

Acum 10 ani

ce-ar fi zis/scris \"sfintii\" parinti daca ar fi trait in zilele noastre? :-) de ce n-aveti curaj sa traiti si sa interpretati vremurile noastre in loc sa va ascundeti incapacitatea dupa vorbe zise/scrise de niste oameni pentru oamenii din lumea in care au trait ei (acum ~ 1500 ani)? Chiar se rezuma teologia voastra la citarea sfintilor parinti in toate imrejurarile si la un limbaj incalcit, voit pe neintelesul oamenilor?
Raspunde

pt 5

Acum 10 ani

biserica vrea subventii de la stat plus politicienii de 2 bani care sprijina
Raspunde

Religia?

Acum 10 ani

Religia - o frază de dânşii inventată \"Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?\" MIHAI EMINESCU
Raspunde

decapolitul

Acum 10 ani

Vorbesti numai prostii mai popo.Moartea unui om este ca la orice animal .Ai murit nu mai respiri si esti o leguma moarta.Ce te tot invarti ca pisica dupa coada d-le preot.
Raspunde

x

Acum 10 ani

moartea e o binecuvantare pentru popa, ca ia o gramada de bani de pe urma fiecarui mort
Raspunde

@8 religia Eminescu NU a fost ateu!

Acum 10 ani

nu dezinforma, mai bine citeste \"***www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.18/Biografia%20Fiului.pdf\" Eminescu s-a retras la Manastirea Neamt si testamentul pe care l-a lasat acolo a fost unul eminamente ortodox!
Raspunde

Stefan

Acum 9 ani

Sectanții și ateii sunt rugați să se abțină de la mitocăniile lor.
Raspunde

-

Acum 8 ani

moartea este ca un somn adanc, acum tii ochii deschisi apoi ii inchizi si nu mai vezi nimic si nu te mai scoli, ,nu este nici un tunel prin care sa treci ,ce este dincolo nimeni nu stie ,doar Isus s-a intors din moarte, vederea oamenilor este fereastra sufletului, dupa ce ferestele sufletului s-au inchis pe pamint,nu este decit un intuneric total de somn fara vise,in care Domnul a dat, Domnul a luat ,Domnul fie binecuvantat ...este ceea ce ti se intimpla, de exemplu, cind esti bolnav si iti pierzi constiinta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus