Miercuri,
21.10.2020
Innorat
Acum
3°C

Presedintele CJ Sibiu: mocanita Sibiu – Agnita nu este o prioritate pentru judet

15 Octombrie 2013 22:52

Speranțele Prietenilor Mocăniței par a fi departe de a deveni realitate: ideea de a determina conducerea Consiliului Județean să se implice în proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată îngustă dintre Sibiu și Agnita, prin preluarea în administrate a acesteia de către CJ, nu este agreată. Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, susține că din punctul lui de vedere Consiliul se poate implica în asociația care a preluat administrarea acestei linii de cale ferată, dar că această implicare nu va deveni o prioritate. ”Există o asociație, le-am spus că dacă se angajează la un proiect de reabilitare și la obținerea de finanțare din fonduri europene, vom analiza propunerile de colaborare și le vom dezbate în plenul Consiliului Județean. Din punctul meu de vedere, putem intra ca parteneri în cadrul unei astfel de asociații. Dar, la ora actuală, Consiliul Județean Sibiu nu își poate lua angajamentul pentru această investiție, pentru că nu este un obiectiv prioritar pentru județul Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea.
Asociația Prietenii Mocăniței, Direcția Județeană pentru Cultură și alte șase organizații nonguvernamentale au lansat recent o campanie ”pentru salvarea mocăniței”. ”În prima etapă, campania va milita pentru trecerea mocăniței din proprietatea publică a statului român administrată de Societatea de Administrare Active Feroviare în proprietatea Consiliului Județean Sibiu (sau a altei entități administrative locale din județul Sibiu) cu obligații privind păstrarea obiectului de activitate, de conservare și restaurare a monumentului istoric și sprijinirea dezvoltării liniei prin turism și cultură”.
Transferul de administrare are și un termen limită: ianuarie 2014. Din acea lună, Societatea de administrare active feroviare (SAAF) va începe să perceapă o chirie de 18.000 de euro, lunar, de la Consorțiul format din cinci comune de pe Valea Hârtibaciului. Acest Consorțiu (pentru Dezvoltarea Interregională Sibiu-Agnita) a concesionat de la SAAF calea ferată pe o perioadă de 25 ani, pentru a mai salva ce se putea de la furt și distrugere. Concesiunea prevedea că primii cinci ani vor fi scutiți de plata oricărei chirii. Cei cinci ani expiră în ianuarie 2014.

Inițiatorii campaniei ”Repornim mocănița” speră în continuare să convingă autoritățile să se implice. Petiția creată în acest sens poate fi semnată la sediul Direcției județene pentru cultură (Sibiu, Tribunei 6) sau online la adresa www.petitieonline.ro/petitie/42302139.

Foto: Asociația Prietenii Mocăniței

 

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

LOCOMOTIVA

Acum 7 ani

Bai trebuie s-a fie o prioritate asta daca se face aduce multi turisti de aia cu euroi ,ba cu fortificatile sasesti care vad ca iti sta in git ,vinturisti din europa civilizata si inseamna citeva mii de locuri de munca ,apucate o data de ce ai promis in campanie ca pina acum team vazut numai la ciohanuri ,nu se vede nimic din marile proiecte ,vezi de statiunea paltinisi ,daca nu esti in stare date deoparte si nu mai incurca lucrurile este o onoare s-a recunosti ca nu ai nici o viziune economica esti paralel cu ce se cere in perioada asta de criza ,o mare sansa este turismul si sibiul nu duce lipsa de oportunitati lasa pe cine stie si nu te mai crampona de scaun
Raspunde

:)

Acum 7 ani

@Locomotiva Nu credeam că într-un text de câteva rânduri poate fi realizat așa un măcel al limbii române. Felicitări!
Raspunde

@locomotiva

Acum 7 ani

Schimba macazul spre scoala!!!
Raspunde

@3

Acum 7 ani

Foarte amuzanta, dar in acelasi timp trist de adevarata, este replica ta. Cu toate ca nu simpatizez deloc personajul care conduce CJS, de data aceasta sunt de acord cu el, mocanita nu este o prioritate..
Raspunde

@4

Acum 7 ani

poate va fi ptr. printul Charles...si atunci sa vezi schimbare de pozitie a pres. CJ..
Raspunde

REX

Acum 7 ani

Evident ca nu este. Ghertoii circula in X5...
Raspunde

siby

Acum 7 ani

Cum adica \"salvarea mocanitei\"? Pai daca e deja moarta ce se mai poate salva? S-au furat majoritatea liniilor si acesoriilor de-a lungul traseului...poate ar fi interesanta realizarea unui segment de cale ferata cu ecartament normal de la Sibiu - Agnita - Sighisoara! dar din pacate CFR-ul e pe duca...asa ca...
Raspunde

vorbe

Acum 7 ani

e rost de o smecherie, de o invarteala atunci da e prioritate, altfel nu e cazul ... oricum psd a luat-o la vale bine asa ca ...
Raspunde

nepasare

Acum 7 ani

Cum sa nu fie o prioritate,Cum e posibil ca un judet ca al nostru cu potential turistic impresionant sa fie condus de niste iresponsabili?De ce nu va implicati la ministerul turismului,ptr.atragerea de fonduri europene.
Raspunde

sfat

Acum 7 ani

Trebuia sa fie o prioritate nationala daca nu internationala.Lasa-l pe d-l Botesch la conducerea judetului
Raspunde

Ionut

Acum 7 ani

Lasati ca vine campania electorala si devine iar o prioritate ca doar are nevoie de voturile celor de pe vale.
Raspunde

SIBIANUL

Acum 7 ani

PACAT !!! Macanita este fff.importanta pt.turismul pe valea Hirtibaciului si dezvoltarea zonei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus