Pe lângă cele cinci sensuri giratorii la care se lucrează în prezent, alături de cele 30 de astfel de sensuri existente urmează să mai apară două. Valoarea aproximată a acestora este de 460.000 de lei.
Redeschiderea circulației pe principalele străzi aflate acum în lucru va coincide cu amplasarea unor noi sensuri giratorii în intersecțiile din Sibiu. Până acum, în diferite stadii de execuție au fost conturate cinci astfel de girații: cel de la intersecţia străzii Gheorghe Dima cu Calea Cisnădiei, intersecţia străzii Bahluiului cu Calea Dumbrăvii, cel din Piaţa Sadu, cel de la intersecţia străzilor Octavian Goga cu Nicolaus Olahus şi cel de la intersecţia străzii Cristian cu Calea Poplăcii.
Alături de acestea, reprezentanții primăriei au anunțat acum câteva zile că anul acesta va fi amenajat un sens giratoriu și la intersecția străzilor Victoriei cu Avrigului. Valoarea acestuia este aproximată la 210.000 de lei, cu tot cu TVA. ”În anumite momente ale zilei, fluxul mare de autovehicule care se deplasează pe strada Avrig în direcția cartierelor Hipodrom, Vasile Aaron, precum și către ieșirea din Sibiu spre DN1, determină un acces anevoios în intersecția a participanților la trafic care vin dinspre zona centrală pe bulevardul Victoriei. Având în vedere acest lucru și ținând cont de redeschiderea circulației pe Calea Poplăcii (fapt care va determina o intensificare a circulației în această intersecție), pentru fluidizarea și îmbunătățirea condițiilor de trafic se propune amenajarea unui sens giratoriu”, se arată în raportul ce însoțește proiectul de hotărâre pentru aprobarea investiției. Sensul giratoriu va avea un diametru de 16 metri (spre comparație, giratoriul recent construit la Metro are un diametru de 22 de metri, iar cel de la intersecția Dima cu Cisnădiei, de 11 metri). În mijlocul viitorului sens giratoriu va fi amplasat un stâlp de iluminat.
Un giratoriu şi pentru cartierul Ştrand
Proiectul investiţiei din capătul bulevardului Victoriei va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa de joi. Tot atunci, va fi supus votului şi proiectul unui sens giratoriu în cartierul Ştrand, la intersecţia străzilor Maramureşului şi Profesor Aurel Popa. "În prezent ieşirea din strada prof. A. Popa în intersecţie se face sub incidenţa indicatorului care impune obligativitatea virajului la dreapta (restricţie introdusă când Maramureşului era folosită ca rută de tranzit pentru traficul greu – n.r.). În anumite momente ale zilei, fluxul mare de autovehicule care se deplasează pe strada Maramureşului în direcţia Calea Poplăcii, precum şi către ieşirea din municipiul Sibiu către DN1 determină un acces anevoios în intersecţie a participanţilor la trafic care circulă pe strada Aurel Popa", se arată în raportul prezentat consilierilor locali. Sensul giratoriu propus pentru această intersecţie va avea un diametru de 12 metri şi o bandă de giraţie de 4,5 metri, la care se adaugă o altă bandă de siguranţă de 1,5 metri. Valoarea investiţiei este aproximată la 254.000 de lei, iar printre lucrări intră şi relocarea locului de depozitare a deşeurilor menajere şi a doi stâlpi de iluminat.
În prezent, în Sibiu există în diferite stadii (finalizate sau în curs de execuţie) 35 de sensuri giratorii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gheorghe Dima , Octavian Goga , vasile aaron , Calea Dumbrăvii , Nicolaus Olahus , Calea Cisnadiei , Profesor Aurel Popa , Piața Sadu , Calea Poplăcii , Aurel Popa
Vizualizari: 462
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 1 oră
Mariana Deacu
Acum 1 oră
BittDanman
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul