Joi,
11.09.2025
Ploi Scurte
Acum
22°C

Si-a omorat sotia, insarcinata in 5 luni

Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a lovit soția până a lăsat-o fără cunoștință, deși femeia era însărcinată în luna a cincea. Cei doi soți, care locuiau în comuna Brateiu, mai aveau împreună alți șase copii, cea mai mare fiind o fată de 14 ani, iar cel mai mic, un băiețel de doar 10 luni.

Femeia, în vârstă de 31 de ani, a ajuns la Spitalul Municipal din Mediaș în urmă cu două zile, însă nu a mai putut fi salvată. Pentru că pacienta nu avea semne exterioare de violență, medicii nu au solicitat o anchetă din partea Poliției. “Pe noi ne-a sesizat medical legist, care a observant, la autopsie, că există leziuni interne, ca ruptura de splină”, a declarat procurorul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Șandru.

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect, care a și fost reținut, este chiar soțul femeii. Acesta era cunoscut în comunitate ca un om care consuma des alcool. Procurorii cred că și crima s-a produs pe fondul consumului de alcool, deși aceasta s-ar fi petrecut în jurul orei șapte dimineața.

“În seara asta merg la priveghi, pentru că au adus-o acasă. A venit și bunica celor mici, care locuiește în Spania. Nu era o familie care să fi făcut probleme până acum, el avea un serviciu… Și au crescut împreună șase copii. Dar știți cum e, necazurile duc la certuri”, a declarat primarul comunei Brateiu, Elena Marian.

Direcția pentru Protecția Copilului a deschis o anchetă în acest caz, în urma căreia se va decide dacă cei șase copii vor rămâne în grija bunicilor sau vor fi instituționalizați.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

10 comentarii

Cristi

Acum 11 ani

Tigani...
Raspunde

@1

Acum 11 ani

Tigani sau nu aia nu stiu....dar sigur e sibian getbeget
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Tot ţigani şi ei, tot sibieni get beget <br>***adevarul.ro/locale/sibiu/galerie-foto-dinastia-caldararilor-brateiu-cort-casa-lei-euro-1_52623c39c7b855ff56549a99/index.html
Raspunde

@2, @3

Acum 11 ani

Nu stiu nimic sigur... am zis tigani, dupa nr. de copii care il au!:)
Raspunde

karla

Acum 11 ani

dupa localitate plus nr de puradei clar gypsy !
Raspunde

x

Acum 11 ani

cat se omoara intre ei fac un bine societatii...daca nu erau tigani, atunci asta ar trebui infundat in puscarie pe viata! si si daca e tigan! imoral. cum sa omori mama a 6 copii? clar ca sunt medievali
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Fapta nu se justifică doar prin simplul fapt că e țigan. Crime se întâmplă în toată lumea asta, atât în mediile sărace cât și în cele superbogate. Vai de copiii ăia.
Raspunde

daria

Acum 11 ani

inchisoare pe viata(minim)
Raspunde

SS

Acum 11 ani

un tigan a omorat o tiganca constipata de 5 luni. In final avem 3 ciori in minus pe strada
Raspunde

florin

Acum 11 ani

uni nu gandesc ce spun, sant oameni in primul rand............nu ciori !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus