Deputatul PNL Mircea Cazan a semnat astăzi iniţiativa legislativă pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, prin care se interzic declarațiile publice pe durata unei proceduri judiciare înainte de a se încheia acțiunea. Potrivit expunerii de motive ce însoţeşte propunerea legislativă depusă astăzi de parlamentarii PNL, ”art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, având titlul marginal ”presiuni asupra justiţiei” incriminează fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida. Sancţiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.”
”Libertatea de exprimare a reprezentat întotdeauna principiul de acţiune al Partidului Naţional Liberal ca drept fundamental garantat de Constituţia României în art. 30, alin. 1, care prevede faptul că aceasta este inviolabilă. Aşadar, prin valorile pe care le promovează liberalismul, PNL susţine abrogarea art. 276 din Codul Penal atât pentru apărarea drepturilor democratice ale fiecărui cetăţean din România, cât şi pentru dreptul la opinie şi interzicerea cenzurii”, susține deputatul PNL.
Prin această iniţiativă legislativă, PNL dorește să elimine orice modalitate de îngrădire a libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare a oricărui cetăţean român.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 270
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Stat de drept
Acum 3 ore
Ciobanul
Acum 3 ore
@Asdfasdf
Acum 3 ore
Luca
Acum 3 ore
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??