Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Concert in premiera in Romania – soprana Irina Iordachescu si basul Denis Sedov pe scena Salii Thalia

Dorina Nitu
0

În 15 noiembrie, sibienii vor putea asista la concertul Feeria Muzicii din cadrul unui proiect artistic în premieră – turneul naţional de concerte al sopranei Irina Iordăchescu şi al basului rus Denis Sedov. În acest periplu liric, soliştii vor fi acompaniaţi de pianistul Ieronim Buga, iar invitat în cadrul concertului –va fi tenorul Mario Vasiliu.

Publicitate
Publicitate

„În perioada 5–15 noiembrie, cei doi solişti de operă îşi încântă publicul cu cele mai cunoscute şi mai îndrăgite arii de operă, operetă şi musical. O adevărată “Feerie a muzicii”, turneul reprezintă o premieră în cariera sopranei Irina Iordăchescu. Astfel, va fi mai aproape de publicul său şi va prezenta un program special ales pentru acest turneu. Basul rus Denis Sedov revine cu această ocazie în România, după ce în luna aprilie a acestui an a participat la turneul Corului Catedralei Sf. Isaac din Sankt Petersburg, desfăşurat la Iaşi, Timişoara şi Brăila”, spun organizatorii.

Una dintre cele mai apreciate soliste de operă ale generaţiei sale, Irina Iordăchescu deţine un palmares de premii obţinute la importante Concursuri Naţionale şi Internaţionale, iar în anul 2009, a primit “Premiul pentru cel mai bun solist de operă din România” acordat de Revista VIP.

Publicitate

Printre cele mai importante apariţii ale sopranei se numără debutul internaţional pe scena Teatrului Dante Alighieri în cadrul Festivalului de la Ravenna – Italia, debutul pe scena Teatro alla Scala în 2001 într-un concert vocal-simfonic şi cu o revenire în 2007 în rolul lui Zeyno Kari din opera ‘’Teneke’’ de Fabio Vacchi în premieră mondială. Au urmat numeroase colaborări cu importante opere şi instituţii de artă din Europa şi America – Teatro Massimo “Vincenzo Bellini“ din Catania – (Italia), Festivalul de Operă de la Glyndebourne – (Anglia), Festivalul de Operă de la Sankt Margarethen (Austria) şi Sala de Concerte “Isaac Stern‘’ – Carnegie Hall din New York – (SUA).

Despre basul rus Denis Sedov, prestigioasa revistă de specialitate „Opera News” afirmă că solistul seduce atât prin vocea sa cât şi prin prezenţa fizică. Repertoriul lui Denis Sedov este impresionant, cuprinzând principalele roluri de bas din opere aparţinând tuturor epocilor (de la creaţiile lui Claudio Monteverdi până la operele lui Richard Wagner sau Igor Stravinski). Aşadar, roluri precum Figaro din “Nunta lui Figaro” sau rolul titular din “Don Giovanni” de W.A. Mozart, Mefisto din “Faust” de Charles Gounod, Gremin din “Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaicovski, Hundig din “Walkyria” de Richard Wagner, Colline din “La boheme” de Giacomo Puccini fac parte din palmaresul solistului. Repertoriul vocal-simfonic nu a fost ocolit, aşa încât Denis Sedov interpretează şi partituri dintr-o paletă largă, de la oratoriile de J. S. Bach sau Joseph Haydn şi până la Messa di Requiem de Giuseppe Verdi sau War Requiem de Benjamin Britten.

Concertul va avea loc vineri, 15 noiembrie 2013, de la ora 18:30, la Sala Thalia.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate