Duminică,
16.05.2021
Innorat
Acum
14°C

Adevarata [frica de] moarte si relatia ei cu iubirea in viziunea Sfantului Maxim Marturisitorul

În condiţiile căderii, omului îi este permanent frică de moarte ‒ acea „plată a păcatului” care se manifestă ca o angoasă care-l urmăreşte toată viaţa şi la care evită să se gândească de cele mai multe ori în pofida sfatului pedagogic al filozofilor („Memento mori”) sau al Sfinţilor Părinţi („Adu-ţi aminte de moarte şi nu vei păcătui”). Dar ca omului să-i fie frică într-un mod mântuitor de moarte — acest ultim vrăjmaş care va fi învins — este nevoie să ştim ce este cu adevărat moartea  şi care este natura ei?

În urma unei investigaţii pe un text patristic, un posibil răspuns — cu siguranţă unul din cele mai avizate — pe care putem să-l dăm la problema fricii în faţa morţii, poartă amprenta şi autoritatea unuia dintre clasicii literaturii duhovniceşti şi ai fenomenologiei spirituale în ansamblul ei — Sfântul Maxim Mărturisitorul (580–662) —, a cărui învăţătură o expunem mai jos.

În Sfânta Scriptură stă scris limpede: „nu Dumnezeu a făcut moartea” . Realitatea morţii este de natură negativă: moartea există doar prin pierderea vieţii; ea face parte dintre relele care există numai întrucât lipseşte sau a fost pierdut binele. Or, lumea creată de Dumnezeu a fost toată desăvârşit bună, iar viaţa i-a fost dăruită omului ca un mare bine. Ca atare nu rămâne de căutat originea şi cauza a morţii decât în greşita folosire a libertăţii, în păcatul strămoşesc săvârşit în Eden. Astfel Sfântul Maxim spune că „Moartea cea după fire a adus-o în Adam povârnirea voii libere”. Într-o viziune teologică pe care o reliefează în mod deosebit, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune mai departe că în urma căderii, „păcatul strămoşesc stăpâneşte asupra tuturor făpturilor prin frica de moarte”. Rod al păcatului, moartea îl împinge pe om iarăşi în păcat. Mai precis, demonii pun stăpânire pe latura pătimitoare a omului ivită în urma păcatului strămoşesc, şi se folosesc de afectele lui fireşti şi nepăcătoase pentru a semăna patimile. Dar între afectele fireşti şi nepăcătoase stă şi sila de moarte, pe care diavolul se sileşte s-o schimbe în groază de moarte. Înfricoşat de moarte, omul se aruncă în vâltoarea păcatelor, amăgindu-se cu gândul că flacăra plăcerilor îl va feri de frigul durerii şi, deci, deiarna morţii. Aşa ajunge moartea — alături de acest cerc vicios alcătuit din plăcere şi durere — să stăpânească şi să tiranizeze nu doar trupul, ci şi sufletul omului, făcându-l să voiască şi să aleagă răul. Astfel, sila firească de moarte devine frică de moarte, şi de aici spaima, neliniştea, melancolia, angoasa, anxietatea, scârba de această viaţa care cu moarte se sfârşeşte, deznădejdea şi cel mai mare rău, ura de Dumnezeu şi răzvrătirea împotriva Lui. Din silă faţă de moarte, omul refuză s-o accepte, alipindu-se tot mai pătimaş de viaţă — dar nu de viaţa cea adevărată, viaţa superioară , ci de viaţa acestei lumi în care omul s-a coborât la dimensiunea animalică, deci la primatul ontologic al materiei şi al vieţii inferioare sau al supravieţuirii , care după Sfântul Grigorie de Nyssa nu este decât „o viaţă moartă” sau „o viaţă în moarte” . Şi cu cât se alipeşte mai mult de înşelătoarele bunuri pământeşti, cu atât mai mult se revoltă împotriva morţii, care-l lipseşte de ele.

Aşadar moartea este lipsa vieţii. Îndepărtându-se de bună voie de Dumnezeu, Adam a căzut pradă morţii: „Nevrând primul om să se hrănească (cu Cel ce este Pâinea care dă viaţă), pe drept cuvânt a căzut din viaţa dumnezeiască şi a dobândit o alta, născătoare de moarte”. Moartea s-a abătut mai întâi asupra sufletului omului (care despărţit de Dumnezeu şi de viaţa dumnezeiască ajunge pătimitor), şi apoi de la suflet trece la trup (care ajunge stricăcios şi în cele din urmă pieritor, adică despărţit de suflet). Despre moarte şi rostul ei duhovnicesc dar şi despre semnificaţia iubirii în acest proces, aflăm în Ambigua 7j că în urma căderii Dumnezeu „din iubire de oamenii şi potrivit cu bunătatea Sa, urmărind mântuirea noastră, a împlântat în mişcarea iraţională a puterii noastre cugetătoare pedeapsa ca pe o consecinţă cuvenită, lovind cu moartea, după raţiunea cea mai dreaptă, însăşi aceea spre care ne abătusem puterea iubirii, pe care o datorăm, potrivit minţii, numai lui Dumnezeu. Aceasta, pentru ca, aflând noi, prin suferinţă, că iubim nimicul, să ne învăţăm a ne întoarce iarăşi această putere spre ceea ce există”. Astfel moartea — ca despărţire a sufletului de trup — apare ca o soluţie pedagogică dar şi ca un răspuns plin de iubire a lui Dumnezeu la dezordinea şi abaterea puterii iubirii noastre („iubim nimicul”) de la adevăratul ţel („numai lui Dumnezeu”). Înacest sens, în nota 68 la acest text, părintele Dumitru Stăniloae afirma că „Dumnezeu a legat de corp şi o pedeapsă. Dar această pedeapsă e reprezentată nu de trup ca atare, ci de moartea cu care a lovit trupul. Pe de altă parte, această pedeapsă nu a fost dată pentru un păcat al sufletului în vreo stare preexistentă, ci pentru mişcarea iraţională a cugetării noastre, care în loc să-şi îndrepte iubirea spre Dumnezeu, Care există veşnic, şi-a îndreptat-o spre trup, care nu poate exista veşnic prin sine. Dumnezeu ne-a arătat prin moartea cu care a lovit trupul şi cele materiale,că de fapt prin păcat iubim nimicul. Această pedeapsă nu e deci o «osândă» veşnică, ci o certare pedagogică, destinată să ne întoarcă iubirea dinspre ceea ce e prin sine nimic, spre Cel ce există cu adevărat”.

(continuarea săptămâna viitoare)

Pr. Cătălin Crișan

Comentarii

2 comentarii

joseph

Acum 7 ani

Așa este, ai dreptate, dragă prietene, pe frica de moarte și-a bazat și biserica puterea și influența atâtea mii de ani. Și tot pe frică s-au bazat și marii sau micii dictatori. <br> Poate că a venit vremea să ne asumăm curajul cunoașterii si al iubirii.
Raspunde

pacatosul

Acum 7 ani

Pe cand o sa ne vorbeasca Tibisor asta si de viziunea lui Maxim Spagoveanul cu privire la frica bisericii de a-si pierdere enoriasii cotizanti care traiesc cu impresia ca daca pun pomelnice si dau bani la popi totul se va rezolva de la sine. Oamenii se tem de ziua maine adica de ce pun pe masa, cu ce platesc facturile, cu ce se intretin ca vorba aia mortii cu mortii, vii cu vii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus