Raliul Sibiului 2014, cea mai spectaculoasă şi dificilă etapă pe macadam din România, se va desfăşura la finalul lunii februarie, pe zăpadă, şi a fost inclusă pentru a două oară consecutiv în rândul celor mai bune etape din Europa.
Eurosport Events, promotorul Campionatului European de Raliuri, a publicat calendarul ediţiei din 2014, iar Raliul Sibiului a fost inclus pentru a două oară consecutiv în calendarul ERC. În 2014 sunt programate 12 etape: trei pe zăpadă şi gheaţă, două pe macadam, patru pe asfalt şi trei pe suprafaţă mixtă.
Raliul Sibiului 2014 este programat în perioada 27 februarie - 1 martie şi va fi a treia etapă din Campionatul European de Raliuri după cele din Austria şi Letonia. Împreună cu aceste etape, Raliul Sibiului 2014 este inclus şi în ERC Winter Challenge, o competiţie care va avea şi un clasament separat, plus premii speciale pentru echipajele înscrise. "Am avut întotdeauna în plan să creştem numărul de etape programate în lunile de iarnă, pentru că raliurile pe zăpadă şi gheaţă sunt extrem de spectaculoase. Am vrut să găsim o soluţie la probele dure din România şi atunci când organizatorul Raliului Sibiului a acceptat să mute evenimentul în februarie a făcut sens să lansăm ERC Winter Challenge şi să încurajăm piloţii să participe. Se vor acordă puncte şi premii separate, iar după etapă de la Sibiu va există un campion al etapelor de iarnă. Faptul că la Sibiu vom avea o specială pe Transfăgărăşan este fantastic pentru că eu cred că este cel mai spectaculos drum din lume pentru o proba de raliu, o combinaţie între Pikes Peak şi Alpe d'Huez la ciclism, şi, da, va fi în ERC în 2014”, a spus Francois Ribeiro, directorul de dezvoltare pe motorsport în cadrul Eurosport Events.
În afara etapei de la Sibiu, alte şapte etape din 2013 au rămas în Campionatul European de Raliuri şi în 2014. În plus, Raliul Acropolis, Circuit of Ireland Rally şi Raliul Ciprului revin în calendar. La acestea se adaugă şi auto24 Rally Estonia, o etapă complet nouă în ERC.
"Încă nu am definitivat programul ediţiei din 2014 a Raliului Sibiului, dar este clar că vom avea o proba specială pe Transfăgărăşan. Pentru noi este extrem de important că Raliul Sibiului este a fost inclus în calendarul european şi în cel mai scurt timp vom pune la punct detaliile pentru etapă de la sfârşitul lunii februarie", a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului, etapă a treia din Campionatul European de Raliuri.
Campionatul European de Raliuri FIA – calendar provizoriu*
01: 31 Int. Jännerrallye, Oberösterreich (Austria)asfalt/zapada3-5 ianuarie 2014
02: Rally Liepāja (Letonia)macadam/zapada31 ianuarie-2 februarie 2014
03: Sibiu Rally Romania macadam/zapada27 februarie-1 martie 2014
04: Acropolis Rally (Grecia)mixt28-30 martie 2014
05: Circuit of Ireland Rally (Marea Britanie)asfalt17-19 aprilie 2014
06: 49th SATA Rallye Açores (Portugalia)macadam15-17 mai 2014
07: Geko Ypres Rally (Belgia)asfalt19-21 iunie 2014
08: auto24 Rally Estonia (Estonia)macadam17-19 iulie 2014
09: Barum Czech Rally Zlín (Cehia)asfalt29-31 august 2014
10: Cyprus Rally (Cipru)mixt17-19 septembrie 2014
11: Rallye International du Valais (Elvetia)mixt23-25 octombrie 2014
12: Giru di Corsica-Tour de Corse (Franta)asfalt6-8 noiembrie 2014
*pana la aprobarea definitiva de catre consiliul mondial FIA pe data de 5 decembrie
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul European , Campionatului European , marea britanie , Sorin Itu , Raliului Sibiului , Raliul Sibiului , Eurosport Events , Acropolis Rally , Barum Czech Rally Zlín , Cyprus Rally , Francois Ribeiro , Ireland Rally , Pikes Peak , Raliul Acropolis , Raliul Ciprului , Rally Estonia , Geko Ypres Rally , Rally Liepāja , Rallye Açores , Rallye International , Sibiu Rally Romania , Sibiu Winter Challenge
Vizualizari: 575
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Prof. de Geografie
Acum 3 ore
@Hermannstadt
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
X