Miercuri,
01.02.2023
Ninsoare
Acum
1°C

Primaria Timisoarei inchiriaza turistilor un tramvai cu internet si dozatoare de bere

Un tramvai vechi de 37 de ani, recondiţionat şi dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat de cafea, chiuvetă şi toaletă, poate fi închiriat, la Timişoara, pentru circuite turistice sau diferite evenimente, traseul, parcurs la cerere, urmând să fie prin centrul municipiului.

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) a investit 40.000 de lei, bani proveniţi din fonduri proprii, pentru recondiţionarea unui tramvai vechi de 37 de ani. Acesta a fost dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat pentru cafea, chiuvetă şi toaletă, cuptor cu microunde şi două frigidere.

Potrivit primarului, oricine poate închiria acest tramvai pentru o petrecere sau un eveniment.

"Am considerat că poate ar fi apreciat un astfel de demers, o amenajare a unui tramvai vechi, astfel încât să poată fi folosit pentru circuite în scop turistic sau chiar scop de agrement, pur şi simplu. Să se poată servi ceva într-un cadru civilizat. S-a făcut o amenajare a unui tramvai din 1976, cu tot ce trebuie pentru a asigura un confort la nivelul pretenţiilor noastre de astăzi, inclusiv internet există în acest tramvai. Vrem ca el să fie folosit nu numai la diverse ocazii şi să poată fi închiriat de către cei ce doresc să facă circuite în scop turistic. Vrem ca Timişoara să aibă cât mai multe elemente de atractivitate. De altfel, cred că toată lumea a putut remarca faptul că Timişoara este, în ultima vreme, mult mai vizitată. În fiecare week-end putem vedea în Piaţa Victoriei numeroase grupuri de turişti", a declarat primarul Nicolae Robu.

Primarul crede că investiţia RATT în acest tramvai va fi amortizată în cel mult doi ani.

Vagonul, care are 30 de locuri pe scaune, circulă doar la cerere, pe traseul istoric: Piaţa Libertăţii - Piaţa Victoriei - Piaţa Maria - Piaţa Traian - Piaţa Libertăţii.

Închirierea costă 60 de lei pe kilometru fără ghid şi 135 de lei/kilometru cu ghid, precum şi 140 de lei pentru o oră de staţionare, tarifele fiind fără TVA.

Sursa foto

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

3 comentarii

karla

Acum 9 ani

unde e tmisuara ala? n-am auzit de localitate :P
Raspunde

@karla

Acum 9 ani

cum intri a treia la dreapta este tmisuara.
Raspunde

@karla

Acum 9 ani

Da\' esti cam batuta in cap fata !!! Iti lipseste ceva de \"cal-mare\"?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus