Între județele care acum zece ani au avut peste 40000 de apartamente branșate la un sistem centralizat de distribuție a energiei termice, Sibiul are cel mai mare procent de ”debranșare”: 98%. Într-un astfel de clasament, Sibiul este urmat de județele Argeș și Neamț (cu 94% debranșați), Brașov (85%) și Hunedoara (80%). În aceste județe, prețul căldurii este ”suportabil” deoarece este subvenționat de stat.
În prezent, în Sibiu mai sunt aproximativ 850 de apartamente conectate la un astfel de sistem de distribuție a căldurii și apei calde. Mult, dacă avem în vedere că județe precum Alba, Ialomița sau Bistrița Năsăud (ce au avut sub 40.000 de apartamente ”centralizate” acum zece ani) nu mai există, în prezent, niciun sistem de distribuție a energiei termice, după cum relevă un studiu efectuat de Ariston Thermo România.
Costuri mai mici
Dacă procentual Sibiul este pe primul loc, numeric județul nostru ocupă locul nouă în topul cu cele mai multe debranșări de la sistemul centralizat, debranșări înregistrate în ultimii zece ani. Acest clasament este ”dominat” de brașoveni, cu 78.344 de apartamente care folosesc acum altă sursă de energie termică, urmați de clujeni (68.396) și de ieșeni (66.654).
Studiul efectuat de Ariston Thermo România face apologia centralelor termice de apartament, care – susțin reprezentanții companiei – produc căldură la un preț mai mic. ”La nivel naţional, costul de producţie mediu al unei Gcal în sistem centralizat, calculat la nivelul lunii octombrie 2013, este de 343 lei/Gcal, în timp ce o centrală termică are un cost de cca. 145 lei/Gcal. În acelaşi timp, preţul mediu al Gcal plătit de populaţie este de 235 lei/Gcal, însă diferenţa între acesta şi cel de producţie menţionat anterior este, în general, susţinută din bugetele autorităţilor locale”, se arată în comunicatul societății.
Potrivit documentului citat, cele mai multe locuințe branșate la un sistem centralizat rămân în București, unde doar nouă procente din proprietarii de apartamente au o centrală de apartament, în locul energiei termice din sistemul centralizat.

Judeţ |
Apartamente conectate la sistemul centralizat de încălzire (2002) |
Apartamente conectate la sistemul centralizat de încălzire (prezent) |
Debranşări – % vs. 2002 |

Braşov |
91.989 |
13.645 |
78.344 – 85% |

Cluj |
99.985 |
31.586 |
68.396 – 68% |

Iaşi |
10.8429 |
41.775 |
66.654 – 61% |

Bacău |
75.150 |
19.592 |
55.558 – 74% |

Bucureşti |
62.0669 |
565.896 |
54.773 – 9% |

Hunedoara |
63.887 |
12.750 |
51.137 – 80% |

Argeş |
73.770 |
26.426 |
47.344 – 64% |

Neamţ |
49.280 |
3.037 |
46.243 – 94% |

Brăila |
51.538 |
2.740 |
42.586 – 94% |

Timiş |
123.500 |
69.426 |
36.898 – 35% |

Sibiu |
54.274 |
845 |
33.636 – 98% |

Gorj |
40.846 |
6.285 |
30.505 – 83% |
Sursa: Ariston Thermo Group
Cum să plătești facturi mai mici
În timp ce compania de centrale termice de apartament studiază potențialul pieței, furnizorii de gaze naturale din Sibiu, E.On Gaz, dau sfaturi cu privire la ”reducerea semnificativă a facturilor”. Sfaturile, în număr de 11, sunt cele simple care ”sunt în putința fiecăruia”, arată reprezentanții E.On, potrivit cărora eficiența energetică acoperă un ansamblu mult mai vast de măsuri.
1. Izolaţi îmbinările ferestrelor cu garnituri de etanşare autoadezive (tip purfix). În cazul ferestrelor cu tâmplărie de lemn şi sticlă simplă, pierderile de căldură prin spaţiile neizolate pot reprezenta mai mult de 30% din totalul pierderilor de căldură în sezonul rece.
2. Reglaţi temperatura din locuinţa dumneavoastră în funcţie de confortul dorit luând în considerare că peste temperatura de 19 °C, fiecare grad în plus poate să însemne o creştere a consumului de gaze naturale cu circa 8%.
3. Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp astfel încât spaţiile să se aerisească şi să se încălzească mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade lungi de timp.
4. Izolaţi conductele de agent termic mai ales în cazul celor care traversează spaţii neîncălzite (holuri, subsoluri, garaje, magazii), pentru a minimaliza pierderile de căldură.
5. Asiguraţi-vă că radiatoarele nu sunt acoperite de perdele sau alte obiecte, pentru a nu îngreuna schimbul de căldură, aerisiţi şi caloriferele de câte ori este cazul.
6. Setaţi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. Trebuie menţionat că la o centrală de apartament care prepară atât agent termic cât şi apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă.
7. Folosiţi un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura setată în camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire.
8. Montaţi robinete cu cap termostatat pe calorifere pentru a controla debitul agentului termic din radiator în fiecare cameră.
9. Izolaţi termic pereţii, acoperişul şi ferestrele pentru a reduce cu până la 50% costurile de încălzire.
10. Asiguraţi-vă de funcţionarea optimă a aparatelor consumatoare de gaz. Solicitaţi sprijinul instalatorilor autorizaţi pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă şi a depunerilor de calcar pe conducte, astfel încât să evitaţi consumul excesiv de gaze naturale.
11. În măsura posibilităţilor, înlocuiţi centrala veche neperformantă sau sobele cu o centrală termică cu tiraj forţat şi cameră etanşă de ardere (randament de aprox. 90%) sau cu o centrală termică în condensaţie (randament de aprox. 96%), pentru a obţine o economie de energie de până la 20% sau chiar mai mult.
Sursa: E.On Energie România
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
16 răspunsuri

bai asta spune totu de ce credeti ca se vrea regionalizare ,sibiul a ajuns la un standard de viata comparabil cu cei din vest ,aia de la vale si estu tari stau de 70 de ani cu mina intinsa si cu ciocu mare ,la astia de acea le este frica de despriderea transilvaniei de ei ca nu mai au de unde fura ,nu va uitati ce tupeu si inginfare arata ala de i se spune primaru general al capitalei ,e normal bai dotore o tara intreaga sacrificata s-a rijesti tu cu tupeu ,faci pasaje peste bucuresti si alta utilitati faraonice pe bani fraierilor din transilvania ,ba cu bani care vi pompeaza toti astia de ne conduc spre dezastru social si economic se canaliza 80 la suta din satele si orasele din tara aductiunea apei electrificat toate satele din munti apuseni si alte utilitati necesare unei dezvoltari europene ,facetiva stadioane ,patinoare ,parcuri in paduri la tara si alte lucruri necontrolabile si aiurite ca prostimea deconteaza ce furati voi ,bai iresponsabililor dativa deoparte ca ne bagati intro fundatura de nu ne mai scoate nimeni

Băi copii, mai terminați anti-bucurestenismele astea că sunt texte fumate și superficiale. Bucureștiul (și Ilfovul) produce 25-30% din PIB, așadar ei sunt și mai văduviți decât restul la împărțirea bugetară. Că au ajuns acolo pe umerii și slăbiciunea celorlalte orașe importante, care n-au reușit să se opună centralizării, e altă discuție. In orice caz nu toți bucurestenii sunt mulțumiți de statutul de El-Dorado pentru olteni și moldoveni. Cât despre hărnicia sau puturoșenia lor, haideți să vorbim după ce ne-om afla în cunoștință de cauză. Vă recomand să mergeți mai des prin capitală și să cunoașteți oamenii, altfel riscați să rămâneți ancorați într-o concepție greșită și distructivă. Milogii sunt în altă parte…

Păi nu e altă discuție, chiar despre asta e vorba, au acel Pib datorită faptului că e capitală și toate companiile au sediile centrale acolo, pentru că acolo se află ministerele, tot așa cum Constanța e port la mare și pe-acolo intră marfa în țară.
Cu toate că au cel mai mare PIB/loc și cele mai mari salarii din țara, se perpetuează încă centralele termice subvenționate ceea ce e o anomalie.
Bun, să admitem că astea sunt afacerilor primarilor, dar pe primari cine i-a votat? De ce nu l-au votat pe Nicușor Dan, șanse au avut…
Așa că, oricum ai lua-o, diferențe sunt, mai ales de mentalitate, iar asta se răsfrânge asupra întregii țări. Din pacate.

@11, Singurul ales direct de către sibieni, în mod clar și uninominal a fost Iohannis, care a atras o grămadă de bani/proiecte/investitori pentru Sibiu.
Restul, Turcan, Ariton, Cindrea etc, mercenari penali, cu dosare la purtător, șantajabili aleși pe listele partidelor, la rândul lor adevărate grupări mafiote. Pe cine reprezintă ăștia? Pe mine, nu!

Discuția inițială se focalizase către diferența de hărnicie dintre ardeleni și bucureșteni, ulterior despre cât de milogi sunt cei din urmă. Ceea ce este folclor, distructiv, în primul rând pentru noi, ardelenii. Cât espre centralizare, e o poveste lungă și per ansablu ai dreptate. Însă, guvernanții care au adoptat modelul balcanic al capitalelor centre (economice, financiare,culturale, etc) în detrimentul altor orașe importante, Iași, Cluj, Timișoara, ce-ar fi putut deveni centre regionale, cum este cazul Germaniei de exemplu, guvernanții, așadar, care s-au perindat pe la Cotroceni și Victoria nu au prea fost bucureșteni. De la olteanul Iliescu, la constanteanul Băsescu, clujeanul Boc sau Părintele Constituiei, „sibianul” Iorgovan, toți au pus umărul la situația în care ne aflăm azi. Acum când în sfârșit vorbim de descentralizare, vedem cum teleormaneanu Dragnea și-al nostru Johannis, fac un simulacru de descentralizare, discutând despre cinematografe și sălile de înot. Ideea e că nu căutăm culpabilii în ograda potrivită.

Până la urmă totul se rezumă la un soi de mental regional, oricât am da-o pe după cireș, diferențele există, în educație, cultură și filozofie a vieții.
Iar jigodii, da, există peste tot, chiar și în Japonia, Norvegia sau aiurea, atâta doar că diferă procentul .
Dacă ograda e mare, n-ai cum să găsești vinovații, cu cât e mai mică, cu atât se ascund mai greu.

there are various that to with comparehealthinsur.com closely help best buy on levitra heliomeds.com 20mg levitra websites extra more find topics will excellent different linked an here the readers topic this related to of aeilctrs cheap life insurance policies bestlifeinsurpolicy.com whole life insurance policy number one related niche
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ca de ce sa fi avut o companie competenta?
Da, Total NSA a facut la parcuri peste tot. Oare nu vede nimeni ce se imtampla in Primaria Sibiu si…
Suna bine, arata bine, sunt curios preparate vegane exista?!
Deci încă cel puțin 600 -700 mașini care vor face drumul de 3,4 ori pe zi între Sura și Sibiu.…
Și după fac scandal ca nu face Primăria Sibiu școli ca de ce învață în două schimburi.

Lasă un răspuns