Iureșul de Sărbători face victime. Un accident în lanț a avut loc în această dimineață, pe bulevardul Vasile Milea, la trecerea de pietoni din dreptul Asirom.
Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care nu a oprit la trecerea de pietoni, cu toate că, în fața lui, mai erau alte două autoturisme staționate.
Șoferul unui Audi și cel al unui Opel au acordat prioritate unor pietoni care traversau pe trecere și au oprit. Din spate a venit, însă, șoferul unei Dacii Logan, care nu a oprit și a intrat în coliziune cu cea de-a doua mașină, iar aceasta a ricoșat în prima. Pietonii nu au fost răniți, însă în mașina prinsă la mijloc se afla un copil de 2 ani, care a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, pentru investigații amănunțite. Deși rănile acestuia nu păreau grave, este nevoie ca micuțul să aibă parte de un examen medical complet. Dacă se va stabili că acesta a suferit leziuni, fie și ușoare, șoferul Daciei Logan va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Polițiștii recomandă, mai ales în această perioadă extrem de aglomerată, prudență în trafic. Șoferii trebuie să se înarmeze cu mai multă răbdare decât de obicei și să aibă în vedere că perioada dinaintea Sărbătorilor este întotdeauna, mai aglomerată decât în mod normal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dacii Logan , Daciei Logan , vasile milea
Vizualizari: 369
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi Gliga
Acum 7 ore
Calitate nu cantitate
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Nemo
Acum 8 ore
Ion Iliescu