Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Tribunalul Sibiu a condamnat-o pe Livia Galea (69 de ani) la șapte ani de închisoare cu executare și la alți doi ani de interzicere a unor drepturi civile. Livia Galea, o pensionară din satul Daia, comuna Roșia, a acceptat să facă parte dintr-un grup al cărui scop a fost acela de a o deposeda pe Ana-Maria Mihăescu (șefa unei misiuni a Băncii Mondiale) de acțiuni în valoare de 200 de mii de euro. În acest grup, pensionara din satul Daia a jucat rolul Anei-Maria Mihăescu, folosind în acest scop o carte de identitate falsificată.
A recunoscut tot
Livia Galea a recunoscut toate acuzațiile care îi sunt aduse de procurori în rechizitoriu, apelând astfel la procedura de judecată simplificată, caz în care limitele de pedeapsă se reduc cu o treime. Instanța a admis săptămâna trecută disjungerea cazului Liviei Galea de a celorlalți inculpați din dosar și a fixat pentru astăzi pronunțarea. ”Condamnă pe inculpata G. L. (Galea Livia – n.r.) la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. pe o perioadă de 2 ani (...) Disjunge acţiunea civilă formulată de către părţile civile împotriva inculpaţilor şi formează un dosar nou cu termen de judecată la data de 27.01.2014, pentru continuarea procedurii judiciare”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Sibiu.
Decizia Tribunalului Sibiu nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunțare.
Tot azi, instanța l-a condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pe Bogdan Belu Koteleș, inculpat în același dosar, fiindu-i fixat un termen de încercare de cinci ani.
Șapte ani pentru 5.000 de lei
Procurorii care au investigat cazul au anunțat că pentru ”prestația ei actoricească” Livia Galea a fost recompensată cu suma de 5.000 de lei. Livia Galea spune că a primit 4.000 de lei, dintre care 1.000 trebuia să dea mai departe, celui care a recomandat-o.
”Sinceră să fiu... dar și tentația a fost mare. Pentru un mic serviciu, am zis că da, îmi prindeau bine acești bani”, a povestit Livia Galea, care se ruga înainte de sentință să fie iertată, pentru că nu știa ce face.
Funcționari acuzați
Cu acte false, Livia Galea a semnat toate demersurile necesare vânzării unui pachet de 200.000 de acțiuni pe care Ana Maria Mihăescu le deținea la SIF Muntenia. Apoi, pe rând, prin intermediul mai multor bănci a scos banii pe acțiuni. ”Nu poți să pretinzi că te duci la bancă și scoți sume destul de mari de bani, de mai multe ori, fără să știi ce acte prezinți la ghișeu. Noi considerăm că doamna Galea era perfect conștientă - și de acte și de bani - și a căzut singură în capcană. Știa foarte bine câți bani ia și unde îi dă mai departe. La fel de ciudat ni se pare și faptul că niciun funcționar, de la Carpatica și Raiffeisen, nu au verificat cu atenție documentele prin care se scoteau bani din contul unui om important, atât în societate cât și pentru bancă. Funcționarii bancari sunt în culpă, copia buletinului cu siguranță se regăsea în arhivă, doar vorbim despre un funcționar la Banca Mondială. Era suficient să se verifice cu atenție un nume”, spune avocat Mariana Corneanu, ce îi reprezintă pe unul din ceilalți inculpați.
Pentru cei care nu au primit, încă, sentința, procesul va continua și la anul. Se pare că ”liderul” grupului este Mihai Corcoveanu, fost director în cadrul Băncii Agricole, filiala Sibiu.
”Am să îi transmit că îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, mai ales de ceea ce am făcut eu. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să își recupereze cumva banii, dar aș vrea nu numai prin noi, am și eu familie, la vârsta asta nu aș vrea să îmi împrăștii tot ceea ce am agonisit o viață întreagă prin muncă. Nu aș vrea, mi-ar fi foarte greu. Dacă găsește dumneaei o altă modalitate, o altă posibilitate...”, Livia Galea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ajunul Crăciunului , Băncii Mondiale , Tribunalului Sibiu , Ana Maria Mihăescu , Anei Maria Mihăescu , Bogdan Belu Koteleș , Decizia Tribunalului Sibiu , Băncii Agricole , Galea Livia , Banca Mondială , Tribunalul Sibiu , Liviei Galea , Livia Galea , Mihai Corcoveanu , Mariana Corneanu
Vizualizari: 698
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Trancau
Acum 4 ore
Adi
Acum 4 ore
Chiorul
Acum 4 ore
Barosanu