După concursul internațional Transilvania Rookie Fest, weekendul acesta, la Arena Platoș pornește un nou concurs. Arena Platoș Freestyle Open este prima etapă a Campionatului Național de Freestyle, eveniment aflat pe agenda World Snowboard Federation și punctat cu 1 punct TTR în clasamentul internațional.
Evenimentul este organizat de Asociația Practicanților de Snowboard din România și este compus din trei etape. Prima dintre ele va avea loc la Arena Platoș, cea de-a doua la Harghita-Mădăraș iar cea de-a treia, cel mai probabil la Cavnic. Funpark-ul Arena Platoș va fi amenajat pentru concurs în șase platforme diferite, pe o lungime de mai bine de 500 de metri.
Arena PLATOS Freestyle Open debutează vineri, 31 ianuarie, cu sesiunea de înscrieri. Pe ultima sută de metri, concurenții se vor mai putea înscrie și sâmbătă dimineața, între orele 9:00 și 10:00. La ora 10:00 încep antrenamentele, iar ședința tehnică va avea loc la ora 10:30. Concursul propriu-zis începe la ora 11:00, iar finalele sunt rezervate la ora 13:30. Concursul este unul de tip slopestyle, unde jurații vor aprecia corectitudinea liniei, spectaculozitatea trick-urilor și siguranța aterizărilor. Valoarea totală a premiilor este de circa 3.000 de euro.
Excursie la SnowFest
„După ninsoarea din ultimele zile, pârtiile complexului se prezintă impecabil. Pe lângă concursul de snowboard, sibienii și turiștii veniți la ski vor avea o grămadă de surprize în weekend. Echipa SnowFest revine la Arena Platoș cu concursuri, jocuri și multă bună dispoziție. Toți cei care doresc se pot înscrie la tombola organizată de SnowFest și Arena Platoș, care are ca premiu o excursie la unul dintre cele mai mari evenimente de iarnă din lume, SnowFest, în Franța”, spun organizatorii.
Pe tot parcursul zilei petrecerea va fi animată de DJ care vor mixa în corturile amenajate la baza pârtiilor. Pe seară, petrecerea se mută în apreski, cu DJ CampSauvage.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: World Snowboard Federation , Arena Platoș , Asociația Practicanților , Transilvania Rookie Fest , Arena Freestyle Open , Echipa Snow , Arena Platoş Freestyle Open , Finala Campionatului Naţional
Vizualizari: 416
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 12 ore
Emil