Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Un copil ce plange este palmuit de mama la indemnul dentistului. Care il si trateaza si filmeaza | Video

Imagini extrem de controversate au fost postate în cursul zilei de sâmbătă pe rețelele de socializare: un copil de aproximativ șapte – opt ani, din Sibiu, este ținut cu forța de mamă pe scaunul unui dentist. Copilul speriat plânge, devine isteric, împotrivindu-se tratamentului medicului, care încearcă să îi administreze o injecție. La un moment dat, la îndemnul dentistului, mama își pălmuiește copilul, după care îi imobilizează mâinile, astfel încât medicul să îi poată imobiliza capul și să îi administreze injecția. Medicul dentist este cel care filmează scenele, încercând să intimideze copilul. La un moment dat, telefonul cu care filmează este lăsat pe tava de lucru, pentru a surprinde întreaga operațiune, deși copilul ridică palma încercând să își acopere fața.

Revoltă între părinți

Din câte se pare, filmulețul a fost postat inițial de unul din părinții copilului, după care a fost șters. Între timp, însă, imaginile a fost din nou urcate pe Facebook pe pagina unui grup de mame din Sibiu. Din comentariile mamelor revoltate, este acuzat de rele tratamente atât medicul dentist, cât și mama copilului.
”Părinți care îmi provoacă scârbă și revoltă... mama își lovește copilul...! Și ca medic, se presupune că ai depus un jurământ... Să nu faci rău...”, este unul din comentariile adăugate pe urma vizionării imaginilor.

Dacă e o urgență...

Medicul dentist indicat de grupul de mame ca fiind cel care a filmat nu a putut fi contactat. Turnul Sfatului a solicitat părerea unui alt medic, care a lucrat de asemenea cu mulți copii. ”Există două aspecte în ce văd în acele imagini. În primul rând, medicul respectiv ar fi putut să nu se implice. Să trimită copilul cu părinții acasă, până ce toată lumea se liniștește. Dar, pe de altă parte, ar putea fi vorba de o urgență medicală. Și atunci, cu riscul unei mici traume asupra copilului, intervenția trebuie făcută. Copilul din imagini este isteric, are o problemă în mod clar. Iar acesta este cel de-al doilea aspect, cel psihologic, referitor la cum reacționează cei de acolo. O chestiune asupra căreia nu vreau să mă pronunț”, a declarat pentru Turnul Sfatului un medic dentist.

Stenograma imaginilor

Dentistul: No, hai, acuma, că te filmez de nu te vezi...
Mama: Țâne-o pe mami...
Dentistul: Stai așa, într-o parte, mă...
Mama: R., te rog frumos, uită-te la mami...
Dentistul: Uită-te, că te filmez acuma... așa... să vadă lumea ce, ce rău ești... uite, lăsăm așa să te filmeze...
Mama: No, prinde-te, prinde-te de ăsta...
Dentistul: Te filmează și vede lumea ce rău ești...

(copilul plânge tot mai tare, ceea ce spun adulții nu se mai înțelege)
Dentistul: Hai, mă, ții gura închisă, mă... exact ca data trecută, nici nu te-o durut data trecută. Fii atent, ții gura închisă...
(copilul vrea să se ridice de pe scaun)
Mama: Termină că o iei peste ochi, ia vezi!
Dentistul: Termină... Nu fac rău la nimeni...
Mama: Nu face rău...
Dentistul: Ține gura închisă
Mama: Te rog frumos, ține gura închisă...
Dentistul: Dă-i una...
Mama: Îi dau...
Dentistul: (râde)... Hai să îi dăm o palmă...
Mama: Are o oglindă...
Dentistul: Hai că eu îl țin... dă-i o palmă... E tratament, ține capul așa, într-o parte...
Mama: (urlând) Ține capul așa, frumos...
Mama: (deznădăjduită) Doamne ferește... (apoi urlând) Mă, Raul, mă.. (îl dă o palmă și îl trântește pe scaun)... Termină! (apoi îi imobilizează mâinile copilului care urlă) Închide gura! Păi, eu ce fac aicea cu tine?

Dentistul: Hai, mă...
Mama: Nu îți face nimica cu aia...
Dentistul: (pălmuiește ușor copilul) Fii bărbat, mă!
Mama: R., termină! Ține-mă de mână, aici. De ce țî frică? De oglindă?

(în acest moment copilul este de-a dreptul isteric, plânge și țipă. Mama îi imobilizează mâinile, iar dentistul îi apasă cu o mână pe cap, pentru a nu-l mai mișca)
Mama: Stai cuminte... Termină, copile!
(Copilului îi este aplicată injecția în zona cavității bucale)
Mama: No, gata, no, gata!
Dentistul: Da, ce, mă, îi după tine?
Mama: Ți-o trecut? Hi, fă-ți greață că o iei?
(copilul scuipă sângele din gură)
Dentistul: (iritat) Vezi, nu îmi scuipa pe mobil!

 

Atenție, imaginile pot fi considerate șocante!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1400

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

abc

Acum 11 ani

Ati uitat sa precizati: numele medicului este Silviu Nicolae si are cabinetul pe str. stefan cel Mare
Raspunde

Cos

Acum 11 ani

Cinei doctorul asta ,eu ias lua dreptul de lucru ,taran fara creier,la fel si mama nu au creier. Doctoree dute la cursuri sa inveti metode de a lucra cu copiii
Raspunde

Pe romaneste

Acum 11 ani

Chiar dacă folosesc cuvinte jignitoare: sa-mi bag p.la in părinții aia de *** si mai ales sa m-a f.t in el de doctor. Pai mai imputitilor, bagami-as p.la in voi de Handicapații voi nu vedeți ca distrugeti copilul??? Si tu mai p.la de așa zis dentist dacă vezi ca ești prost si nu o scoti la capăt boule trimite părinții la altul care știe boule. Pai sa nu aflu eu cine ești ca m-a pis in cabinetultau handicapatule.
Raspunde

mm

Acum 11 ani

Presupunand ca ar fi fost o urgenta medicala: filmarea si publicarea acestei filmari de catre cei apropiati copilului sunt revoltatoare; daca era o urgenta medicala nu cred ca mama si medicul ar fi ras si s-ar fi indemnat reciproc, razand, sa loveasca copilul; da, clar ca acel copil avea nevoie de dentist, altfel nu s-ar fi afala acolo; dar nu asa se pune problema
Raspunde

scolar cu opinie :

Acum 11 ani

copil CARE plânge ! Cal care trage. Ziarist care greseste, etc.
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 11 ani

@5: Titlul CARE e prea lung și atunci cauți altul CARE e mai scurt... și alte opinii despre limba aflată într-o continuă mișcare... Oricum, mulțumesc de observație. În atâta dispreț pentru limbă, e de apreciat atenția altora pentru detaliile unei exprimări armonioase.
Raspunde

WTF!

Acum 11 ani

Niște jeguri umane retardate,atât tentativa aia de mamă căt mai ales imbecilul ăla de-și spune stomatolog,măcar de nu se mai filma fir-ar ale dreacu de bestii!!!
Raspunde

Serafim

Acum 11 ani

www.youtube.com/watch?v=9Hl2HamYUpk
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 11 ani

Și uite așa, copilul ăstuia îi va fi frică de dentist toată viața din cauza unul ”stomatolog” nepriceput.
Raspunde

rtf

Acum 11 ani

Scene de genul asta vezi doar prin judete gen botosani, vaslui sau sibiu
Raspunde

mama

Acum 11 ani

Acest copil nu va dezvolta fobie de dentist din cauza unui medic care a incercat sa-i faca un bine prin metodele pe care le-a considerat de cuvinta la momentul respectiv. Va dezvolta fobie din cauza lipsei de educatie de acasa in ceea ce priveste mersul la stomatolog, din cauza ignorantei mamei care a asteptat pana-n ultimul moment sa-si duca copilul la medic. Lipsa unei minime educatii sanitare, lipsa profilaxiei, aceste lucruri duc la situatii neplacute. Dar romanul stie un singur lucru, sa blameze doctorii care nu fac altceva decat sa incerce sa usureze suferintele unui bolnav. Pacat!
Raspunde

F.V.I.

Acum 11 ani

Atat doctorul cat si mama sunt vinovati ... halal mod de a termina 6 ani de medicina, cu cabinet propriu, si a te plafona ingradindu-ti gandirea doar la ceea ce ai invatat sa faci, 0 psihologie, 0 rationament, 0 logica. Mi se pare oribil sa-i ceri mamei sa-si loveasca copilul -individa mai proasta ce era sa faca decat zop pe el- chiar daca a facut un show pe cinste. Din ce am observat (calitatea video-lui nu a fost tocmai cea asteptata de la telefonul unui medic dentist) s-a folosit -medicul- de greutatea corpului pentru a-i face injectia baiatului... mai repede as di detensionat situatia incercand sa vorbesc cu el. Degeaba te agiti ca un sifon cand copilul a intrat deja intr-o stare de crispare. Trebuiau clarificate unele lucruri inainte sa fie pus pe scaun. Mama banuiesc ca stia de fobia asta (in cazul in care este o fobie cu adevarat si nu o alta problema) si ar fi trebuit sa anticipeze tot teatrul purtand discutii cu copilul in drum spre cabinetul medicului de pe Stefan cel Mare. Pacat ca defectivul sistem romanesc de invatamant se rasfrange asupra copiilor nostri, respectiv ai dumneavoastra majoritatii. Ei sunt nevinovatii care platesc pentru dezinteresul si slaba educatie a dumneavoastra ! Nu ma grabesc sa iau apararea medicului (nu-l cunosc, nu am fost niciodata la dansul prin urmare nu stiu cum lucreaza, cum se descurca intr-o situatie de stres tocmai ce am vazut), dar nu sunt de parere ca pentru asa ceva ar trebui sa i se retraga dreptul de a profesa, cum am vazut ca spuneau cateva persoane in alte comentarii. E putin absurd sa ceri asa ceva! Cred totusi ca o discutie purtata cu medicul va clarifica cateva puncte cheie... sper. Doamna (mama), daca cititi acest comentariu si sper s-o faceti, stim cu totii ca nu e usor sa fi mama, dar aveati oarecum obligatia de a va pregati inainte de a deveni (internetul va sta la dispozitie in vremurile astea). Ati lasat totul la mana reactilor pe moment iar filmarea aceasta este nota pe care dumneavoastra ca mama ati lua-o la un examen. Daca copilul are intradevar o fobie in a merge la dentist, cred cu tarie ca ar trebui sa consultati un specialist si din intreaga piramida v-as recomanda sa incepeti cu medicul de familie care de multe ori preia si un statut de psiholog. Aveti desigur alternativa de a contacta direct un psiholog care sunt ferm convins ca va poate ajuta, nu atat de mult pe dumnevoastra ci pe micut care va trebui sa treaca (macar) o data pe an pe la dentist. Aceeasi frica am avuto si eu cand eram mic, pe atunci locuiam in turnisor si pe strada Bieltz era un medic dentist (nu-mi aduc aminte numele dansului) fantastic si nu in sensul bun. Meseria lui se baza enorm pe forta bruta, oarecum similar cu actualul caz. Am avut taria sa trec singur peste, dar nu v-as recomanda s-o lasati la voia intamplarii cu baietelul. Fiecare avem in casa un \"diamant\" (dupa caz mai multe), dar o piatra ca sa straluceasca trebuie cateodata slefuita si nu cu palma (daca intelegeti unde bat vorbele astea) ... Faceti-l sa inteleaga ca mersul la dentist este pentru binele lui si nu de frica palmelor dumneavoastra. Acestea sunt lectile pe care de obicei nu le uitam niciodata, dar sunt lectile pe care le ignoram de cele mai multe ori.
Raspunde

@12.F.V.I

Acum 11 ani

Un comentariu pertinent. Multumim. Pacat ca nimeni nu va invata ceva.
Raspunde

stomatologul Sb

Acum 11 ani

Nicolae Silviu și Nicolae Vasile Au cabinet pe Stefan cel mare la nr15 si in Avrig iar Vasile e la Spitalul Militar din Sibiu. Feriți-vă de ei....credeți-mă! SUNT PERICULOȘI!
Raspunde

stomatologul Sb

Acum 11 ani

Si când te gândești ca \"medicul\" acesta e si profesor. E praf învățământul, praf,praf! Numai pile si relatii!
Raspunde

raduradu

Acum 11 ani

de ce naiba nu sesizeaza nimeni politia sau sa se autosesizeze ei. jig0dii
Raspunde

simona

Acum 11 ani

animale retardate ce sunteti, cum sa chinuiti asa copilul ?! Nu asa se lucreaza cu un copil, acum chiar ca-i va fi frica toata viata lui de medici, in special de stomatoligi. Si mama copilului este o retardata mintala...... pfffff oribillllll, animalelor
Raspunde

mama anului

Acum 11 ani

Mama asta ar trebui sterilizata cel putin sa nu mai raspandeasca gena. Parinti snobi + copii nebatuti la timpul lor = viitorul de aur al Romaniei. Nu stomatologul o crescut copilul, ma-sa si ta-su l-or transformat intr-un razgaiat si salbatic. Nu mai dati atata vina pe stomatolog ala nu e acolo sa consilieze copilul si sa inghita magariile unui mucea. Mama trebuia sa schimbe doctoru dar se pare ca pe ea nu o deranja comportamentul copilului.
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 11 ani

Nu-nu, și stomatulogul are vina lui. Dar mama are vina mai mare.
Raspunde

sib

Acum 11 ani

Dincolo de educatie, de \"copii nebatuti la timp\" ramane ideea de baza: doi adulti, unul mai descreierat decat celalalt, chinuie un copil. Da, mama putea sa pregateasca baietelul prin discutii. Putea sa plece de la cabinet la vederea reactiei copilului. Medicul putea avea rabdare si tact. Sau nu, caz in care putea sa refuze sa trateze copilul. Dar ceea ce se vede in filmare e inuman, lipsit de bun-simt, de mila, de empatie. Doi adulti nervosi, frustrati, incapabili sa comunice cum ar trebui s-o faca cei din specia lor bruscheaza un biet copilas care urla de spaima si de neputinta, complet lipsit de aparare. O amintire a vremurilor vechi cand cate un macelar te incuia in cabinet, ceva ce nu credeam ca se mai poate intampla in zilele noastre. Ambii sunt vinovati si ambii ar trebui sa suporte consecintele.
Raspunde

lecz attila brasov

Acum 11 ani

asa as vrea sa ma duc si sa le scot dinti la amandoi si la mama si la dentist daca se poate numi dentist cu aceasi metoda
Raspunde

tam

Acum 11 ani

ba io am vazut altceva,tam-tamul e mai mare decit ceea ce s-a intimplat.Da sigur ca-i in Sibiu sa facem tam-tam,altii ii leaga cu lanturi,ii imbata de mici s,a si nu se ma face tam tam
Raspunde

lecz attila

Acum 11 ani

dar ce altceva ai vazut tu ma intreb? si nu are nici o legatura unde sa intamplat daca e animal animal ramane in orice judet sau tara. si este vorba de un copil nu de un caine !!!!!!!!!!!!!
Raspunde

cnc

Acum 11 ani

Ce va mai plictisiti... Fiul meu a fost la acest doctor pe care il cunosc bine si sunt acum buni prieteni dupa 2 extractii. La plecare mi-a spus: \" Vezi tati... Am fost curajos.\" depinde de parite cum pregateste copilul pentru vizita la dentist. Pot spune cunoscand doctorul ca este zugravit in culori diferite pe sticla fata de cum e in realitate. Va doresc numai bine!
Raspunde

tatic

Acum 11 ani

Pentru stomatologul sb. Lasa un nume si o adresa sa venimla tine. Unde ai cabinet?
Raspunde

mamica

Acum 11 ani

bine ca nu ati vazut filmarea in care ii aplic corectia dupa incurcatura in care m-a bagat .. sa dau cu batu pe la protectia copilului. ce? de parca voi nu ati fost batuti niciodata de parinti ..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus