Printre cele mai interesante evenimente sportive ale anului 2014 se anunță a fi concursul de duatlon organizat de Asociația Tură în Natură, care aliniază la start câte doi concurenți și o singură bicicletă, sau ediția a doua a Sibiu Sands din Piața Mică, mai mare și mai spectaculoasă ca în 2013. Acestea pe lângă marile competiții, precum Red Bull Romaniacs, Turul Ciclist al Sibiului sau Raliul Sibiului.
Anul acesta avem 68 de evenimente sportive finanțate de Consiliul Local și Consiliul Județean. Spre exemplu, concursul ”Duatlon Sibiu 2014” va alinia la start, în data de 13 septembrie, în jur de o sută de participanți. Interesant este conceptul, cu totul nou în România. ”Vom avea echipe de câte doi concurenți și o singură bicicletă. Traseul este cu plecare din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și face o buclă înspre Rășinari, pe traseul de cicloturism ”Emil Cioran”. Scopul este ca cei doi concurenți să colaboreze, să fie o echipă, ei folosind cu rândul bicicleta. Degeaba este un biciclist foarte bun dacă nu aleargă bine. Noi ne adresăm în primul rând maselor, mai ales începătorilor, vrem să scoatem un pic oamenii în natură”, a declarat Răzvan Morariu, organizator al concursului.
Interesant se anunță a fi și Sibiu Sands, organizat de Asociația Eco Sport Team între 24 și 27 iulie, în Piața Mică. ”Anul trecut, evenimentul a marcat mai multe premiere la nivel local și a avut un succes răsunător pe plan național, atât în presă cât și în rândul forurilor specializate în domeniu. Datorită recenziilor foarte bune primite din partea jucătorilor care au participat la competiție, Federația Română de Volei a acreditat competiția și a inclus-o anul acesta în calendarul competițional național. Cum la prima ediție majoritatea echipelor înscrise la categoria OPEN, cea destinată jucătorilor profesioniști, au fost de băieți, la turneu au putut participa exclusiv echipe de bărbați. Anul acesta va fi creată o categorie specială de OPEN feminin ceea ce va crește gradul de spectaculozitate al competiției”, a declarat Andrei Dinu, președintele asociației. Eco Sport Team organizează și Sibiu Streetball, între 4 și 6 iulie, în Parcarea Teatrului. Anul acesta este un an important pentru turneul din Sibiu, fiind primul în care evenimentul primește titulatura “FIBA endorsed”.”Titulatura “FIBA Endorsed” reprezintă un pas enorm pentru eveniment aducând implicit orașului Sibiu expunere pe tabloul competițional internațional. În plus, ne așteptăm la atragerea unui număr mare de echipe venite din afara țării ceea ce va crește calitatea jocului și nivelul de dificultate al competiției. Tot ca un element de noutate, anul acesta vrem să amenajăm în Parcarea Teatrului patru terenuri omologate, dublu față de anul trecut, pentru a oferi aceleași condiții de joc tuturor participanților, inlcusiv categoriilor U10 și U14”, au transmis organizatorii.
Alte evenimente sportive interesante în 2014 se anunță a fi Festivalul Artelelor Marţiale Sibiene,Cindrel În Alergare - Competiţie de alergare pe traseu montan, SemiMaratonul Sibiu 2014 și Sibiu Football Days.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Emil Cioran , Dumbrava Sibiului , Consiliul Local , Piața Mică , Răzvan Morariu , Asociația Eco Sport Team , Parcarea Teatrului , Red Bull Romaniacs , Sibiu Streetball , Consiliul Județean , Asociația Tură , Raliul Sibiului , Federaţia Română , Turul Ciclist , Sibiu Sands , Maratonul Sibiului , Sibiu Football Days , Cindrel În Alergare , Festivalul Artelelor Marţiale , Duatlon Sibiu , Andrei Dinu
Vizualizari: 478
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sandokan
Acum 2 ore
Popa
Acum 2 ore
Unul
Acum 3 ore
Prtre
Acum 3 ore
@gheo