Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Lumina vine din cer

Hristos a înviat!

Cu adevărat și ca întotdeauna, Lumina cea sfântă vine în Sâmbăta Mare la Ierusalim – ca să înnoiască speranțele creștinilor și să răscolească inimile și mințile împietrite ale necredincioșilor!

Pentru creștini și pentru necreștini, Lumina care se coboară neabătut înăuntrul Bisericii Sfântului Mormânt și a Învierii, din orașul sfânt, – întotdeauna în ajunul Paștilor Ortodoxe – este o sfidare atât de evidentă pentru toate religiile care se consideră „vechi și veritabile”, pentru știința ateistă și spiritul masonic, încât toți aceștia preferă tăcerea completă asupra subiectului, având oricum 99 % din mass-media în subordinea lor…

Dincolo de toate disputele terestre, trebuie să ne fie realmente milă de aceia care nu cunosc SĂRBĂTOAREA INTERIOARĂ – imensa comoară spirituală a Creștinismului – pentru că toți aceia își risipesc anii în evenimente egal de importante, deci egal de anoste; ei își petrec viața de la un week-end la altul…

Iată că anul acesta, marea sărbătoare a Învierii Domnului ne descoperă și un alt fel de atitudine: există creștini, care-și mai spun și ortodocși, și care tocmai în Săptămâna Mare au început să-și atace frații de credință, să le ia pământurile și bogățiile lăsate de Dumnezeu, chiar să-i omoare cu armele (și cu fețele ascunse sub cagule), sub pretextul libertății de a alege să se unească cu altă țară !! Marea ticăloșie este că aceste grupuri de oameni sunt tocmai urmașele celor care au ocupat țara în care se află, ei sunt veneticii aduși de tancuri și ideologii străine! Acest fel de „creștini” nu mai au nimic sfânt, se așează singuri la același nivel cu păgânii…

Cu adevărat și pentru acest fel de oameni trebuie să avem milă, pentru că mare este păcatul lor și nu vor mai putea niciodată să se bucure de o adevărată sărbătoare spirituală, indiferent cu câte steaguri, prapori și cădelnițe vor ieși… Ce suferințe inimaginabile și ce vârtej de chinuri vor trece spiritele acestora, când timpul pedepsei și al regretelor va fi chiar Eternitatea!

Doamne Ferește-ne de asemenea povară și Dă-ne bucuria împlinirii, alături de familii normale și prieteni buni!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

hopaaaa!

Acum 11 ani

Or disparut comentariileee...
Raspunde

SIBIANUL

Acum 11 ani

Ce face biserica ORTODOXA ??? TACE !Cum a tacut si in timpul dictaturii comuniste !
Raspunde

Odin

Acum 11 ani

Stiinta ateista ... o mai fi si vreun alt fel? Atentie, nu e Biblia sa alegeti numai pasajele care va convin si pe restul sa le ignorati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus