Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt a pus Sibiul alături de marile săli de concert ale lumii. Cvartetul Borodin, Giuliano Carmignola, Mario Caroli, Tamás Varga, Christian Badea, Sebastian Hamann, Martin Owen, Rodrigo Puskás, unii dintre cei mai valoroși muzicieni ai momentului la nivel mondial, au oferit, alături de muzicieni tineri excepționali, un regal de interpretare.
Publicul a descoperit în Festival și tinere talente remarcabile. Compozitorul și violonistul român Vlad Maistorovici, pianistul italian Dario Bonuccelli, violonistul danez Niklas Walentin Jensen, pianista Diana Ionescu, violonista Simina Croitoru, clarinetistul Radu Greluș și colegii lor din orchestra Mozart Kammerphilharmonie au cântat împreună cu muzicienii consacrați, la cel mai înalt nivel artistic.
De asemenea, orchestrei i s-au alăturat muzicieni de clasă: Rodrigo Puskás (Ungaria), concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii din Daejeon (Coreea de Sud); Sebastian Hamman, concertmaestru al Orchestrei de Cameră Mahler; Niklas Walentin Jensen (Danemarca), cu un palmares impresionant de premii internaționale; Cosmin Bănică, concertmaestru al Orchestrei Tonhalle din Zürich; și Martin Owen, cornist principal al BBC Symphony și al Filarmonicii din Berlin.
”Particip cu multă bucurie la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt. Este incitantsă fiu parte dintr-un proiect atât de frumos care începe, se creează chiar acum. România este o țară de mari muzicieni: tinerii artiști români sunt extraordinar de talentați și de motivați, au parte de o educație muzicală solidă și demonstrează o disciplină pe care o apreciez. Îmi place publicul român, este un public care participă, care trăiește muzica și știe să arate acest lucru artistului de pe scenă”, a declarat flautistul Mario Caroli.
La rândul său, Giuliano Carmignola, unul dintre cei mai mari violoniști ai stilului baroc din lume, solistul concertului simfonic din 28 mai, a declarat : ”Fiecare concert pe care îl susțin împreună cu orchestra Mozart Kammerphilharmonie sau cu ansamblul baroc La Stravaganza este o reușită. Vin pentru a treia oară în România, Sibiul mi-a devenit deja familiar. De fiecare dată am cântat alături de Christian Badea și de tinerii muzicieni din echipa artistică a Fundației Române pentru Excelență în Muzică. Cred că este o amprentă deosebită a Festivalului, faptul că aduce împreună artiști consacrați și tineri, să creeze muzică împreună, iar publicul simte această notă distinctă în fiecare concert.”
Biserica Evanghelică „Sf. Ioan” a fost, pe tot parcursul Festivalului, spațiul de expresie al generației tinere de artiști și al muzicienilor români remarcabili aflați la începutul unor cariere internaționale.
Aici, Vlad Maistorovici, tânarul compozitorul invitat al Festivalului, a deschis seria concertelor camerale cu cinci lucrări proprii, reunite sub titlul “Muzică nocturnă”: “cele cinci compoziții pe care le-am ales ar putea fi ascultate ca diferite fațete ale nopții. Trecând prin noaptea urbană, noaptea în natură, lumea onirică, întunericul cosmic sau noaptea abstractă care transformă întunericul în lumină, cele cinci piese sunt menite să conducă publicul printr-o lume de vis”.
Vlad Maistorovici a susținut trei concerte, care au dezvăluit publicului și interpretarea excepțională a pianiștilor Dario Bonuccelli și Diana Ionescu.
Eleganta Sală festivă a Bibliotecii ASTRA a fost gazda recitalurilor Cvartetului Borodin, unul din cele mai faimoase ansambluri de muzică de cameră din lume, care a venit pentru prima oară în România, exclusiv la Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt.
“Suntem foarte bucuroși să fim aici, în acest oraș încărcat de istorie, în această parte a României atât de importantă și plină de tradiție, cum este Transilvania. În ceea ce privește Sibiul, vechiul Hermannstadt, ne-am îndrăgostit de el imediat. Acustica Sălii Bibliotecii ASTRA este aproape perfectă, am fost impresionați. Îl felicităm pe Christian Badea pentru ideea acestui festival, în care muzica de cameră este la loc de cinste”, a spus Igor Naidin, violistul Cvartetului Borodin.
Ediția 2014 a a Festivalului s-a încheiat, în forță, cu una din cele mai cunoscute capodopere ale repertoriului clasic: Recviemul de Mozart. Orchestra Mozart Kammerphilharmonie, Corul Festivalului și soliștii Irina Iordăchescu, Sidonia Nica, Ionuț Popescu și Marius Boloș au fost aplaudați minute în șir de sutele de spectatori care au umplut până la refuz Biserica Romano-Catolică.
Succesul primei ediții dovedește că a Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt îți împlinește promisiunea: oferă evenimente de cel mai înalt nivel artistic, promovează tinerii muzicieni deosebit de talentați și atrage public din toată lumea, cu beneficii durabile pentru comunitatea sibiană și pentru prestigiul cultural al României.
Foto: Sebastian Marcovici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Biserica Evanghelica , Fundaţiei Române , Sebastian Marcovici , Biserica Romano , Cosmin Bănica , Diana Ionescu , La Stravaganza , Irina Iordăchescu , Muzică Sibiu , Ionuț Popescu , Cvartetului Borodin , Radu Greluș , Christian Badea , Igor Naidin , Simina Croitoru , Corul Festivalului , Orchestrei Filarmonicii , Marius Boloș , Niklas Walentin Jensen , Cvartetul Borodin , Dario Bonuccelli , Rodrigo Puskás , Giuliano Carmignola , Sidonia Nica , Mario Caroli , Martin Owen , Mozart Kammerphilharmonie , Tamas Varga , Acustica Sălii Bibliotecii , Vlad Maistorovici , Cameră Mahler , Eleganta Sală , Orchestra Mozart Kammerphilhar , Orchestrei Tonhalle , Sebastian Hamann , Sebastian Hamman
Vizualizari: 601
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adrian
Acum 7 ore
Loijhbloijh
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Pastor marginas
Acum 7 ore
Emil