Sâmbătă,
23.08.2025
Innorat
Acum
14°C

Traficantii arestati saptamana trecuta au vandut droguri de 1,5 milioane de lei intr-un an

Reţeaua de traficanţi de droguri destructurată în urma descinderilor făcute, săptămâna trecută, în Sibiu şi Bucureşti, era condusă, de acasă, de un tânăr de 24 de ani din Capitală şi a vândut, într-un an, droguri în valoare de 1,5 milioane de lei, potrivit unor surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că reţeaua de traficanţi destructurată săptămâna trecută, în urma descinderilor la mai multe adrese din Sibiu şi Bucureşti, era condusă de Adrian Tănase, un tânăr de 24 de ani din Capitală.

Sursele citate au precizat că, într-un an, reţeaua a vândut droguri de 1,5 milioane de lei, vânzările mari fiind asigurate de faptul că doritorii aflaseră că Adrian Tănase cumpăra marfa direct din China, unde a şi fost pentru a parafa înţelegerea.

"Se aflase pe piaţă că marfa era de calitate, fiind adusă direct de la chinezi. Adrian Tănase a fost în China şi a stabilit termenii afacerii, lucru pe care nu oricine îl poate face", au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, circa un milion de lei din totalul afacerilor reţelei a fost încasat de către Adrian Tănase, de la locuinţa căruia au fost ridicate, în urma percheziţiilor, trei kilograme de substanţe etnobotanice, bani şi un autoturism de lux.

Anchetatorii au stabilit că drogurile erau aduse în ţară prin diferite firme de curierat, fiind trimise pentru societăţi care se desfiinţau după câteva tranzacţii şi cu ajutorul unor acte de identitate false sau ale unor persoane care decedaseră.

În total, reţeaua a expediat 3.700 de colete, începând din ianuarie 2013, din care 2.400 au fost trimise de Adrian Tănase, care gestiona reţeaua de la domiciliu, făcând afacerile prin intermediul calculatorului.

"În aceste condiţii, este ciudat că a primit arest la domiciliu, când s-a demonstrat că de acasă coordona întreaga reţea. E clar că s-a considerat că reprezintă un pericol social din moment ce a primit arest, dar ar trebui schimbat în arest preventiv, şi nu la domiciliu", au declarat sursele citate.

Potrivit acestora, procurorii DIICOT au contestat măsura arestării la domiciliu, iar dosarul se va judeca, în cursul acestei săptămâni, la Curtea de Apel Alba.

Un număr de 21 de persoane au fost reţinute, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DIICOT Sibiu, pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi pentru constituirea unui grup infracţional, în urma a 32 de percheziţii făcute la adrese din Sibiu şi Bucureşti.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 543

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus