Sâmbătă,
04.07.2020
Parțial Noros
Acum
22°C

Angajatii sibieni sunt verificati cu detectorul de minciuni

09 Iunie 2014 21:43

De câteva zile, în Sibiu există un cabinet unde psihologul face o serie de examinări cu detectorul de minciuni. Și nu în cauze penale, ci în mediul civil: adică aici vin în special angajatori care își verifică personalul.

Cabinetul aparține psihologului Alin Leş, care spune că astfel de testări în mediul civil se mai efectuează doar în Bucureşti, Cluj şi Tecuci. Prin urmare, a durat două zile până să reușim să ne facem o programare pentru testare.

Cum nu poţi să înşeli poligraful

“Nu am crezut să sibienii vor fi aşa receptivi, dar vin destul de mulţi. Clienţii mei, în general, sunt angajatorii de la firmele de curierat, un mediu în care se pare că există destul de multe suspiciuni de fraudă. De asemenea, vin proprietarii de restaurante, baruri şi îşi testeze ospătarii şi barmanii şi chiar directorii de multinaţionale care suspectează anumiţi angajaţi de activităţi frauduloase”, povesteşte Alin Leş, psiholog şi expert criminolog, în timp ce începe să mă pregătească pentru test.

Evident că scopul meu era să mint şi să văd dacă aparatul se lasă sau nu păcălit. Testarea era una simplă, nu cu întrebări ţintite ca în cazul unei suspiciuni de fraudă. Urma să aleg dintr-un set de cartonaşe cu numere, un cartonaş, apoi să reţin numărul scris pe el. După care începea testarea propriu-zisă, adică să fiu întrebată “Ai ales numărul X sau Y?”, iar eu să spun ”nu” şi atunci când psihologul mă întreba de numărul ales. Mi-am spus că e simplu să mint cu calm şi fără emoţii, dat fiind că e o minciună nevinovată, un număr. Încrezătoare şi destul de calmă, atentă să respir cât mai rar - ştiam eu dintr-o carte sau dintr-un film că dacă respir precipitat îmi bate inima repede şi mă dau de gol - am începu testarea. Şi sincer, am minţit, credeam eu, cu o mare împăcare de sine. După câteva minute, de privit peretele alb din faţă şi de răspuns la întrebările psihologului, am avut voie să mă ridic de pe scaun şi să privesc rezultatul testului. Inima, respiraţia şi gradul de transpiraţie erau la cote atât de ridicate când minţeam, încât nu exista nicio îndoială asupra vinovăţiei mele.

“Ştiţi cum e, aparatul e de fapt unul medical, el măsoare reacţiile corpului în momentul în care spunem un neadevăr şi conştient sau inconştient, corpul reacţionează. De aceea e foarte uşor de depistat minciuna. Chiar şi sociopaţii, despre care mulţi cred în mod eronat că pot să păcălească aparatul, pot fi depistaţi că mint, căci deşi ei îşi controlează de exemplu bine alte elemente, când vine vorba de nivelul de transpiraţie, în general reacţionează ca un om normal”, mai povesteşte psihologul.

Pentru 100 euro

Cu o sută de euro, căci atât costă o testare, oricine poate beneficia de serviciile laboratorului psihologic, respectiv servicii psihologice de evaluare/testare poligraf în special pentru angajaţii firmelor şi a persoanelor fizice.

De ce costă atât şi mai ales de ce se fac în atât de puţine locuri din ţară? Pentru că nu e nici pe departe simplu să ajungi în posesia unui poligraf. Doar dacă eşti absolvent de Psihologie sau de Drept, ai masterul terminat şi ai urmat şi un curs de specializare de doi ani, poţi înainte o cerere singurei firme din ţară, cu sediul în Bucureşti, care după o verificare meticuloasă, intermediază vânzarea aparatului. “Nu pot să vă spun cât costă, dar pot să vă spun că nu este deloc ieftin”, spune Alin Leş despre aparat.

Tag-uri: Alin Leș

Vizualizari: 751

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

18 comentarii

@4

Acum 6 ani

Din cauza unora ca voi, se sinucid oamenii.... Sunteți bine plătiți să huliți tot ce e bun în orașul ăsta ???? Să vă folosiți banii la lumânări, chibrite, apă sfințită și medicamente să vă tratați bine !!!
Raspunde

Georg

Acum 6 ani

Si DETECTORUL de MINCIUNI de cine ESTE VERIFICAT? -Sa scoata naibii, din el, TOT, ca la Securitate...(pestisorul mic bubuit de Militian: -Unde-s SEFII tai, ma?!...)
Raspunde

@4

Acum 6 ani

bah, pe bune că ești handicapat mintal și paranoic în ultimul grad. Numai atât știi??? Toate postările tale încep cu asta .... de unde dracu știi tu astea? Ți-au furat ție banii ?? Indiferent de subiect apari cu tema asta și cu teoriile tale stupide. Schimbă dracului placa aia. Nu poți ??? Atunci du-te...n drumul tău !!!
Raspunde

talkpoker

Acum 6 ani

bai talk joker din ce fundatura ai aparut ba tunurile mari ale tari nu leau dat patroni sibieni voi mitici de la bucale sifonari ordinari dute ba in ph ,acolo este patria hotilor de uinde are paduchele ala de este nanasu lui ponta atita banet ca prin localitatile voastre de *** se traieste ca acum 300 de ani si afara de gasti de interlopi cara se bat cu topore si cutite nu auzi ceva bun ,ba tu nu vezi ca la voi in valahia traiti in tiburi ,seful ala mare un garoi de ala tot tatuat su cu cagule pe fata de iama prn magazine si ciordesre de ale guriu s-a nu moara pirandele si puradeii de foame ,banu vezi ce invazie de olteni este in sibiu s-a dublat populatia sibiului ,vezi scoru la euro si parlamentare si vezi listele separate la vot si ai s-a observi ca scoru a fost invers adica pnl 38 si psd 12 la suta ,dute ba regatean frustrat daca nuti convine sui nu mai fa aici pe lupul moralist ca ce jafuri au facut ai tai trebuie s-a umple tara de puscari ,ba oaie s-a gatat nu mai este toasu ceausescu s-a destructureze sibiul economic si s-a vinda sasi ca pe vite s-a va plateasca datoriile pentru care am suferit de foame ,frig si intuneric dute la ai tai in iepoca de aur s-a nu ne suparam s-a va punem grnita si vize sengehen la turnu spart in judetu sibiu
Raspunde

Brasovean

Acum 6 ani

Publicitate ;)
Raspunde

unu\'

Acum 6 ani

@kratos:Nu te speria:nu s-a prins nimeni ce ai scris;probabil ca nici nu se vor prinde multi.
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

E nasol, e mai bine să nu știi.
Raspunde

kratos

Acum 6 ani

(P)
Raspunde

gogu

Acum 6 ani

pai f bine ca se testeaza, da de unde stiti ca se testeaza sibieni? poate se testeaza veneticii care cred ca patronii sibieni is prosti si ca ii poate fura. Daca se facea testu in alte orase sudice se facea inflatie la cata minciuna e acolo. La urma urmei minciuni se spun peste tot, cand arati spre altu, vezi ca ai mai multe degete indreptate spre tine.
Raspunde

the joker

Acum 6 ani

deci bulangiu. insa diferenta intre voi si ceilalti ca voi din alte orase, este ca voi va mai si mandriti cu oamenii de bine din orasul vostru.care nu stiu pe unde sa mai bage valuta furata prin buzunare.
Raspunde

Sibianul sibian

Acum 6 ani

Exist, deci ciordesc. Ciordesc, deci sunt sibian. Sunt sibian, deci sunt dobitoc.
Raspunde

the joker

Acum 6 ani

fiti mandri deci sibieni! 2 din bogatii de top ai orasului au fost desconpirati si zac fiecare pe unde i-a traznit fulgeru\' providentei. asa ca fiti mandri ce naiba! urmeaza si ceilalti stati linistiti.in curand veti intra in istorie: topul oraselor cu toti patronii bagati in puscarie pentru inselaciune si abuz. bineinteles o sa iti singurul oras in acest top de c.c.t.
Raspunde

the joker

Acum 6 ani

s-a dus vorba despre proverbiala cinste si onestitate a sibianului...adica carevasazica de fapt era doar un proverb ironic, realitatea este exact invers.
Raspunde

@1

Acum 6 ani

ba loasere ce o ciordit sibienii si de unde,ca voi stateati in case de chirpici si va c.a.c,a.t.i in c.uc.uruz.Aveati un ceaun de mamaliga la 5 bordeie.Datorita Sibiului aveti si voi niste blocuri,voi ati furat de aici de ati stins,nu noi. In nici un caz n-am avut de la cine fura mai ales ca peste 90% din tara sibienii au electrificat-o.De cind va tot spun ca sunteti in epoca de piatra,aveti prostie cit cuprinde.
Raspunde

@2

Acum 6 ani

Sibiul este locul 2 pe tara la furat banii handicapatilor, locul 1 la furt haz de la eon, reteaua de evaziune a benzinarilor , bani furati de la bolnavii de cancer ( polisano),carabulea etc. Eu sincer nu i-as mai testa pe sibieni. Pentru mine e clar de multa vreme ca sunt cei mai hoti dar se dau cei mai corect iar asta o stiu din proprie experienta.
Raspunde

concluzia

Acum 6 ani

aveti un handicap enorm,a-ti ajuns sa testati sibienii cu detectoru ca putiti de prostie,loaserilor.Ba neam de neamu vostru n-o sa inteleaga ce stie un sibian adevarat,nu facut,jartele retardate.
Raspunde

@1

Acum 6 ani

ciordeala so nascut la voi ,hiena ticaloasa,Sibienii so imbogatit prin munca,seriozitate,desteptaciune ,scirnavii scirnavilor.O sa dati socoteala ptr. ce ati facut acestei zone si oamenilor ei,ticalosilor.bubuie invidia in voi ca sunteti prosti de impungeti.
Raspunde

Wreist van Maar

Acum 6 ani

Normal mă că-i testiculează contra ciordelii, pen\'că îs sibieni . Ciordeala s-o născut la Sighii, mândru că mi-s sighian.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus