Duminică,
08.09.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Incepe a VII-a editie Feeric Fashion Days

Feeric Fashion Days, cel mai important festival de modă din Balcani, pornește în 17 iunie cea de-a VII-a ediție. Timp de șase zile, designeri, fotografi, bloggeri și ziariști de modă din toate colțurile lumii vin la Sibiu pentru prezentări de modă inedite, desfășurate în locații spectaculoase, în stilul deja consacrat, care a impus festivalul de la Sibiu pe scena internațională a modei. Punctul central al celei de-a șaptea ediții rămâne pasarela suspendată din Piața Mică, pe care vor avea loc prezentările de modă în cele două seri de gală ale Festivalului. Pe aceeași scenă din Piața Mică, în 20 iunie, va concerta și trupa Direcția 5.

Față de edițiile precedente, cea de-a VII-a ediție a Feeric Fashion Days a dublat volumul prezentărilor de modă din festival. În fiecare zi, în Sibiu și împrejurimile orașului vor avea loc patru prezentări individuale, iar în fiecare seară, de la ora 23:00, în Hala Balanța, „sediul central” al festivalului, după o nouă prezentare de modă individuală, seara se va încheia cu un afterparty. Pentru ediția de anul acesta și-a anunțat participarea nume importante din industria mondială a modei. Vor sosi la Sibiu designeri celebri din străinătate, Charles & Ron, Yvette Haas, Filip Roth, Bojana Jevtic sau Evgheni Hudorojcov precum și unii dintre cei mai renumiți designeri români, Adina Buzatu, Iris Șerban, Cristian Samfira, Natalia Vasiliev, Bianca Popp sau Maria Simion. Colecțiile lor vor fi urmărite în festival de vicepreședintele Alta Moda, unul dintre cele mai importante proiecte de modă din lume, Valeria Mangani, invitatul de marcă al acestei ediții a Feeric Fashion Days.

De-a lungul ultimelor ediții, festivalul de modă de la Sibiu a intrat în atenția presei internaționale de specialitate și bloggerilor nelipsiți de la marile prezentări de modă din lume. Myra Postolache, reprezentantul revistei Trend Prive va alege unul dintre designerii din festival pentru un editorial internațional în revista ce apare în toate capitalele modei din lume. Fotografii Eduard Aninaru, Katya Tsyganova, Roxana Enache, Michelle Du Suan și Ovidiu Oltean vor expune ultimele lor portofolii de fotografii de modă. Printre fotografiile expuse se vor regăsi imagini cu Mădălina Ghenea, Inna și alte vedete din muzica și moda internațională. De asemenea, ei vor realiza la Sibiu editoriale fotografice pentru reviste de profil din întreaga lume.

Cea de-a VII-a ediție a Feeric Fashion Days programează prezentări de modă în fântâna arteziană din Piața Mare, în Piața Huet, pe Pasajul Scărilor, în curtea Muzeului de Istorie, printre tarabele din Piața Cibin, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, pe podul Regina Maria care traversează râul Cibin, în Muzeul Brukenthal, la monumentul Eroilor din Șelimbăr sau la Palatul Brukenthal din Avrig.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus